Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Educație, Primărie, Știri

Sector 6 | Grădiniță nouă în cartierul ANL Brâncuși. Construcția ar putea fi gata la toamnă

Sector 6 | Grădiniță nouă în cartierul ANL Brâncuși. Construcția ar putea fi gata la toamnă
Grădiniță nouă, în cartierul ANL Brâncuși. Construcția ar putea fi gata la toamnă. FOTO: PS6

Primăria Sectorului 6 construișete o grădiniță nouă în cartierul ANL Brâncuși. Este gata în proporție de 70%.

Grădinița va avea o suprafață utilă de 854 mp și va fi deschisă pe Str. Valea Oltului, nr. 141.

În aceste zile, muncitorii lucrează la interior, atât la finisaje, cât și la instalațiile sanitare și electrice. Erau montate panourile solare, recuperatoarele de căldură, ventiloconvectoarele.

Primăria Sectorului 6 a precizat că instituția de învățământ preșcolar, care se va construi în cartierul ANL Brâncuși, ar putea fi gata, până la toamnă. Lucrările au fost întârziate din cauza vechiului constructorului.

Lucrările au început de ceva timp, dar din păcate am dat peste un constructor neserios, am rupt contractul și a fost nevoie să reluăm procedura de licitație. Acum avem un constructor pus pe treabă, lucrările merg mai bine, sunt gata în proporție de 70%. Mă aștept ca, până în toamnă, noua grădiniță să fie recepționată și adusă în rețeaua școlară a Sectorului 6

Primarul Sectorului 6, Ciprian Ciucu

Grădiniță nouă în cartierul ANL Brâncuși. Cum va arăta

Clădirea va îndeplini toate standardele de calitate, va fi eficientă energetic, cu săli de clasă spațioase, sală de mese și va putea primi 80 de copii.

În ultimii doi ani, au fost date folosință șapte unități de învățământ, construite de la zero:

1. Creșa „Îngerașii” (prima construită în sectorul nostru după 46 de ani);

2. Corpul de grădiniță Nr. 274

3. Corp nou la Școala Gimnazială Nr. 156;

4. Corp nou la Școala Gimnazială „Orizont”;

5. Corp nou la Școala Gimnazială Nr. 197;

6. Corp nou la Școala Gimnazială „Sfântul Andrei”;

7. Corp nou la Școala Gimnazială Nr. 117.

Autoritatea locală precizează că urmează să fie dată în folosință Grădinița din incinta Școlii „Sf. Constantin și Elena”, o altă clădire construită de la zero.

CITEȘTE ȘI: „Bebe de București are hăinuțe”, un proiect pentru familiile aflate în nevoie

Baze sportive gratuite, amenajate de la zero

Cinci baze sportive multifuncționale au fost create de la zero în ultimii patru ani.

  • Două în Parcul Liniei;
  • Una pe str. Rușețu 10;
  • Una pe str. Săndulești;
  • Una pe str. Strigăturii.

De asemenea, 11 terenuri au fost reamenajate:

  • Trei în Parcul Crângași (de fotbal, de baschet și de tenis);
  • Cinci în Parcul Marin Preda (de fotbal, baschet, tenis și volei);
  • Două, multisport în Parcul Tudor Vladimirescu;
  • Unul în Parcul Drumul Taberei.

ADPDU Sector 6 a reamenajat integral 16 zone de fitness din parcurile ANL Brâncuși, Crângași, Drumul Taberei, din Parcul Tudor Vladimirescu și Parcul Păcii.

35 de terenuri de sport în aer sunt amenajate în curțile școlilor, deschise de la începutul anului 2021. 20 dintre ele au fost reabilitate restul vor fi gata anul acesta.

CITEȘTE ȘI: Sector 6 | Primăria vrea un teren de 5400 metri pătraţi, vizavi de Politehnică, pentru a-l transforma în „centru de învăţare în aer liber”

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.