Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPrimărie

Împrumut de 153 milioane de euro luat de Primăria Capitalei, pentru reabilitarea de clădiri, printre care și Teatrul Foarte Mic

340
Împrumut de 153 milioane
Împrumut de 153 milioane euro pentru reabilitări de clădiri. FOTO: Teatrul Foarte Mic, Google Street View

Un împrumut de 153 de milioane de euro va fi contractat de Primăria Capitalei de la Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, după ce proiectul a trecut de votul consilierilor generali, în şedinţa de miercuri, 31 iulie. Banii vor fi folosiţi pentru a cofinanţa proiecte de consilidare şi reabilitare a 17 clădiri.

Cele mai multe sunt imobile de locuinţe, dar vorbim şi de Teatru Nottara, Muzeul Gheorghe Tattarescu şi Teatrul Foarte Mic.

Cealaltă parte a sumei necesare pentru acest proiect de amploare vine prin PNRR. Uniunea Europeană a aprobat alocarea a 283 de milioane de lei (aproximativ 56.6 milioane de euro), fonduri nerambursabile.

Printre aceste clădiri, dintre care 14 sunt clădiri de locuințe și trei sunt publice, se numără imobile din centrul orașului. „Muzeul Gheorghe Tattarescu este o urgenţă!”, a comentat un utilizator la postarea prin care Primăria anunţa investiţia. Lista completă este aici:

CITEŞTE ŞI: 45 de milioane de euro în finanțări pentru consolidare seismică, obținute de AMCCRS

Împrumut de 153 milioane de euro. Ce va face Primăria București cu banii

Contractarea acestui împrumut este parte din strategia pe termen lung a municipalităţii de consolidare seismică şi renovare energetică moderată şi valorificare a clădirilor publice şi a clădirilor de locuit multifamiliale.

În vederea atingerii acestui obiectiv, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic (A.M.C.C.R.S.), urmărește reducerea riscului seismic al clădirilor existente în Bucureşti, în contextul atenuării efectelor unui potențial cutremur şi acționează
pentru implementarea măsurilor de intervenţie în clădirile cu niveluri insuficiente de protecție la cutremur.

referat de aprobare proiect hCGMB

Consolidarea unei bijuterii Art Deco

Primăria a anunţat şi consolidarea unei clădiri construite în anii ’30, în stil Art Deco, la adresa strada Pictor Ştefan Luchian nr. 12C. Aceste lucrări dintr-o zonă protejată a oraşului fuseseră începute în urmă cu mulţi ani, dar au fost abandonate, transmit edilii.

Împrumut de 153 milioane de euro pentru consolidarea acestei clădiri art-deco Foto: FB / Primaria Municipiului Bucuresti
O parte din împrumut va fi folosit pentru consolidarea acestei clădiri art-deco Foto: FB / Primaria Municipiului Bucuresti

După ce Consiliul General a aprobat terminarea lucrărilor de consolidare seismică și eficientizare energetică, reparaţiile vor putea fi continuate.

În perioada următoare, Administrația Municipală pentru Consolidarea Clădirilor cu Risc Seismic se va ocupa de obținerea tuturor documentelor în vederea atribuirii contractului pentru execuția lucrărilor de consolidare.

CITEŞTE ŞI: Sector 6 | Cum va arăta Colegiul Tehnic de Poștă și Telecomunicații

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticolePrimărieȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul. Foto: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEvenimentMain

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul

Conducerea STB confirmă, într-un răspuns oferit Buletin de București, că a luat...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...