Au fost depuse 7 oferte pentru contractul de proiectare și execuție a Variantei de Ocolire a orașului Buftea, mai exact, 6 km. Licitația a fost lansată pe 30 aprilie în Sistemul Electronic și este a doua încercare, iar valoarea contractului crește cu peste 100 milioane de lei.
Valoarea estimată este între 329 și 389 milioane de lei, iar durata lucrărilor ar trebui să fie de 34 de luni, dintre care 10 luni ar dura perioada de proiectare iar execuția propriu-zisă 2 ani. Banii sunt obținuți din fonduri europene nerambursabile din cadrul POT 2021 – 2027, bugetul de stat și/sau alte surse legal constituite.
Ofertele primite vor fi analizate de Comisia de Evaluare. Acestea sunt următoarele:
- Asocierea Bog’Art SRL – Trace Group Hold PLC (România – Bulgaria);
- Construcții Erbașu SA (România);
- Asocierea IBB-HIB România SRL – IBB HAUS-UND Industriebau GMBH (România-Germania);
- Onur Taahhut Taşimacilik Inşaat Ticaret VE Sanayi AȘ (Turcia);
- PORR Construct (Austria);
- Asocierea Tracon SRL – Chirulli Andrea Impresa Individuale (România – Italia);
- Asocierea X-Way Infrastructure SRL – Concelex SRL – Terra Gaz Construct SRL – Hydrostroy AD (România – Bulgaria);
Particularitățile VO Buftea
VO Buftea, de 5,77 km, se va desprinde din in DN 1 A (km 17+ 100) cu orientarea nord, ocolind pe partea de est complexul Avicola Buftea și continuă, utilizând culoarul natural din lungul canalului situat la est de localitatea Buftea, aproximativ paralel cu DN 1A.
Platforma drumului va avea o lungime de 18,6 mi din care 14 m carosabil cu 4 benzi. proprierile se vor face pe 320 000 mp., 13 % fiind terenuri neagricole și 87 % terenuri agricole, conform caietului de sarcini, consultat de economedia.ro.
Sunt prevăzute două intersecţii cu sens giratoriu, unul la începutul VO, la km 0+000 (începutul variantei intersectează DN 1A la km 17+100 și va asigura conexiunea cu nodul rutier al autostrăzii de centură București), și unul la joncțiunea Variantei Ocolitoare cu DN 1A, de la km 21+700 (km 5+774 al Variantei Ocolitoare) utilizând Strada Metalurgiei.
De asemenea, va avea și trei pasaje:
- peste drum betonat km 0+610 (L=36.10 m)
- peste DJ101 km 2+800 (L=84.90 m) Intersecția cu DJ101 este amenajată cu un pasaj superior pe varianta de ocolire și intersecție cu sens giratoriu proiectată sub pasaj.
- peste CF București-Ploiești km 4+525 (L=81.90 m)
A doua licitație
În 2021 a fost lansată prima licitație cu privire la atribuirea contractului construcției VO Buftea, pentru care a fost depus o singură ofertă, de către Asocierea E.M. Prime Construct S.R.L. (lider de asociere) – OPR Asfalt S.R.L. – Obras Publicas y Regadios S.A. (România – România – Spania), în valoare estimată de 200 – 220 milioane lei, însă contractatul nu ar fi dat curs semnării contactului.
Sursă fotografii: cnadnr.ro / CNAIR Facebook
lasă un comentariu