Primăria Sectorului 2 a emis 87 de autorizații de construire între septembrie 2022 și mai 2023, în perioada în care PUZ-ul Sector 2 era în vigoare, însă pe rol se aflau mai multe procese pentru anularea documentației de urbanism, conform Hotnews.ro . Primarul Nicușor Dan a atacat o parte dintre aceste autorizații în instanță, după ce a cerut public ca primarii să nu emită autorizații pe baza PUZ-urilor coordonatoare aflate în litigiu. Dar, Prefectul Capitalei a fost de acord cu emiterea de autorizații.
Primarul Sectorului 2 Radu Mihaiu, a declarat pentru Hotnews faptul că și-a dat semnătura pentru autorizațiile respective nu pentru că ar fi fost de acord cu ele, ci pentru că trebuia să respecte legea, în caz contrar reprezentând un „abuz” din partea lui.
„Sunt unele autorizații de construire pe care aș fi vrut să nu fiu nevoit să le semnez. Însă unul din principiile pentru care am intrat în politică a fost respectarea legii. Chiar și atunci când legea e proastă. Cum sunt amendamentele toxice de la codul urbanismului sau aceleași amendamente toxice la legea spațiilor verzi împotriva cărora am luptat în parlament împreună cu primarul general. Iar legile proaste au consecințe proaste.
Acesta susține că, în cazul acestui PUZ, consecințele ar trebui să reprezinte o lecție despre natura legilor pe care le adoptăm și acceptăm:
„Reglementările proaste au consecințe proaste. Așa cum știți, am contestat PUZ Sector 2 încă de când a fost adoptat. În acest moment este suspendat, dar cât timp a fost în vigoare a produs efecte legale. În baza acelor efecte legale, sunt unele autorizații de construire pe care, din punct de vedere al oportunității, nu le-aș fi semnat. Aș vrea însă ca acesta să fie și un semnal de alarmă: legile proaste, cum sunt amendamentele de la codul urbanismului sau de la legea spațiilor verzi produc efecte toxice imposibil de oprit ulterior.”
Legalitatea autorizațiilor de contruire
Fostul prefect al Capitalei, Toni Greblă, și Inspectoratul de Stat în Construcții au declarat că „autoritățile administrației publice locale sunt obligate să continue procedura pentru eliberarea autorizațiilor de construire pentru toate solicitările înregistrate la primării până la data suspendării PUZ-urilor”.
În aprilie 2022, Nicușor Dan interzicea Primăriei Sectorului 2 emiterea de certificate de urbanism și autorizații de construire în baza PUZ Sector 2 deoarece acesta este suspendat de instanță, și declara faptul că prefectura București și ISC „îndeamnă și încurajează primarii sectoarelor Capitalei să încalce o hotărâre judecătorească executorie pronunţată de Tribunalul Bucureşti – cea care suspendă PUZ-urile sectoarelor 2, 3, 4 și 5. (…)”, deoarece actul în baza căruia autorizațiile sunt date „nu mai există juridic”.
Ce presupuneau aceste autorizații
PUZ-ul suspendat schimba mai multe zone, care apăreau și în Planul Urbanistic General, din spațiu verde în zone de construit, printre care fosta bază sportivă a RADET de pe Calea Floreasca, o zonă de la intersecția bd. Barbu Văcărescu cu strada Țițeica, zona unde este construit Clubul Bamboo, zona fostelor pepiniere din Petricani, Insula Tibiscum de pe Lacul Fundeni și o bucată din spațiul verde de la Arena Națională, conform Hotnews.ro. Mai mult decât atât, schimba și regimul de înălțime din mai multe zone, cu până la 14 etaje.
Sursă fotografii: Hotnews.ro
lasă un comentariu