Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 23 September 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

HotNews.ro | Metroul M6 de la Băneasa la Aeroportul Otopeni, contract de 1,27 mld. lei, semnat cu turcii de la Gülermak. Cât vor dura lucrările

672
Foto: Arhiva

​​Contractul de 1,27 miliarde de lei TVA pentru proiectarea și execuția lucrărilor la linia de metrou M6 de la Tokyo (Băneasa) la Aeroportul Internațional Henri Coandă a fost semnat marți, 2 mai 2023, cu turcii din Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA. Lucrările la linia de 7,6 km și 6 stații sunt programate să dureze cel puțin patru ani, potrivit HotNews.

Magistrala M6 de metrou 1 Mai – Băneasa – Otopeni. Sursă: HotNews

Contractul este finanțat din fonduri de la bugetul de stat și fonduri externe rambursabile (împrumut de circa 300 milioane de euro acordat de Japonia), iar lucrările sunt programate să dureze 48 luni de la data emiterii ordinului de începere, relatează HotNews.

Contractul cu Asocierea Gülermak Ağir Sanayi Inşaat Ve Taahhüt A.S.-Somet SA. a fost semnat marți, 2 mai, la sediul Ministerului Transporturilor.

Lotul 1.2 (Tokyo/Băneasa – Aeroport Otopeni) al Magistralei 6 va avea o lungime de 7,6 km și 6 stații de metrou: Washington, Paris, Bruxelles, Otopeni, Ion I.C. Brătianu, Aeroport Otopeni. Acest lot va completa traseul Magistralei 6 de metrou și va asigura legătura între actuala stație de metrou 1 Mai existentă și Aeroportul Otopeni.

Întreaga Magistrală 6 a metroului bucureștean va avea o lungime de 14,2 km și 12 stații de metrou și va fi deservit de 12 trenuri pe care Metrorex va trebui să le cumpere.

Contractul vizează doar proiectarea și execuția structurilor de rezistență, dar mai e nevoie ca Metrorex să semneze și alte contracte pentru echipamente, calea de rulare, finisaje și trenuri. Metrorex estimează că toate contractele vor fi semnate pe parcursul lucrărilor, iar anul 2027 este termenul de punerea în exploatare a întregii magistrale M6, mai precizează sursa citată.

Alte proiecte pe care le-au făcut până acum turcii de la Gülermak

Conform informațiilor de pe site-ul propriu, turcii de la Gulermak au lucrat până acum la mai multe proiecte mari, cum ar fi:

– Linia de metrou İstanbul Mecidiyeköy – Mahmutbey

– Linia de metrou İstanbul Otogar-İkitelli

– Linia de metrou İstanbul Kadıkoy-Kartal

– Linia de metrou II din Varșovia

– Linia de metrou Ankara Tandoğan – Keçiören

– Linia de tren de mare viteză Konya – Karaman

– Linia de tren ușor İstanbul Airport – Yenibosna

Totodată, în prezent, constructorul turc mai lucrează la:

– Linia de metrou Sabiha Gökçen Kaynarca

– Linia de metrou din Pune și cea din Kanpur, India

– Linia de tramvai de mare viteză din Cracovia

Tot Gulermak, dar într-o asociere și cu Alstom și Arcada, vor proiecta și vor construi și metroul din Cluj Napoca, scrie HotNews.

Autor

pe același subiect

Spălarea străzilor continuă în Sectorul 2. „Curățenie la bordură” pe Șoseaua Colentina. FOTO: STB
ArticolePrimărieȘtiri

Spălarea străzilor continuă în Sectorul 2. „Curățenie la bordură” pe Șoseaua Colentina

Primăria Sectorului 2 continuă spălarea mecanizată a străzilor. Se face „curățenie la...

Următorul târg de adopții ASPA octombrie
ArticoleȘtiri

ASPA organizează un nou târg de adopții de căței la începutul lunii octombrie

Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASPA) București a anunțat că următorul...

Târg de Sfântul Ilie, la Muzeul Țăranului  Român, în weekendul 17-19 iulie. Intrarea este liberă
ArticoleȘtiri

Piață Țărănească la Muzeul Țăranului Român, în acest weekend

Un târg de toamnă va fi organizat în curtea interioară a Muzeului...