Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 20 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Hotnews | O adunare religioasă pe Arena Națională s-a transformat într-un spectacol de propagandă politică, cu mesaje de tipul Georgescu

5
adunare religioasă pe Arena Națională
15.000 de oameni au venit la această adunare religioasă pe Arena Națională. Foto Hotnews

O adunare religioasă organizată pe Arena Națională de Biserica Profides, numită „Trezirea Națiunii” și aflată la a treia ediție, s-a transformat într-un spectacol de propagandă politică. Mesajele sunt similare cu cele lansate de Călin Georgescu.

Orga electrică, acompaniată de tobe și chitare, deschide evenimentul. Este ora 17, iar trupa „Profides Paris” interpretează cântece rock care conțin elemente biblice.

Aproximativ 15.000 de persoane ocupă jumătate din inelul inferior al Arenei Naționale, din București, în Vinerea Mare, înaintea Paștelui. Sunt oameni din mai multe locuri din țară, de vârste și ocupații diverse, scrie Hotnews.

CITEȘTE ȘI: Cafeneaua BdB | Carmen Uscatu, despre spitalul construit din donații, care vindecă și sufletul: „Este un organism viu și are nevoie de hrană”

Adunare religioasă pe Arena Națională, organizată de Toni Berbece

La intrare, oamenii au fost primiți de tarabe cu cărți pe subiecte religioase și obiecte cu mesaje din același domeniu. Foarte mulți dintre ei au venit cu autocarele care așteaptă acum în jurul stadionului. 

După momentul artistic, pe scenă este invitat „fratele” Liviu Cabău, pastor venit din Oradea cu o parte din credincioși. 

„Trăim vremuri tulburi”, își începe el mesajul. „Parcă peste tot unde ne uităm în lumea aceasta este numai amorțire. Amorțire în stânga, amorțire în instituțiile statului, amorțire în biserici, și oamenii se întreabă oare când se va trezi națiunea noastră?”. Predica ține minute bune, vorbitorul insistând că „Dumnezeu trezește o țară” prin „cutremure” și „zguduind munții”. 

„În România, unul din cinci cupluri divorțează…și ne numim țară creștină!”, spune acesta. Totodată, pastorul menționează avorturile ca fiind un aspect care vine în contra identității creștine a României.

După ce pastorul și-a terminat predica, a urmat un alt moment artistic de la aceeași trupă. A urmat „fratele” Aurel Stoian, pastor din Călărași, care a vorbit despre problemele zonei de sud a României, care „ar trebui să fie o zonă foarte bogată, ar trebui să se vadă foarte clar binecuvântarea lui Dumnezeu, dar din păcate în multe dintre județele de acolo, precum și-n județul nostru, Călărași, este nevoie de o intervenție mare a lui Dumnezeu”. 

După a urmat un alt moment artistic, făcut de solistul Filip Panait de la Opera Națională, care a cântat „Hristos a înviat”, „Deșteaptă-te, române!” și „You raise me up”.

Continuarea în Hotnews.

CITEȘTE ȘI: Primul tren privat între București și Iași își amână intrarea în circulație din cauza războiului din Gaza

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.