Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 27 February 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

HARTA FINALĂ | Proiectul „Orbital București” avansează strict instituțional. DR1 a primit decizia etapei de încadrare

4
Orbital București
Progres pentru realizarea Drumului Radial 1. S-a emis decizia etapei de încadrare. FOTO: FB/ ADIZMB

Drumul Radial 1 (DR1), numit și Vest Expres, parte din proiectul de amploare Orbital București, este cu un pas mai aproape de a obține acordul de mediu.

Agenția Națională pentru Protecția Mediului a emis decizia etapei de încadrarea, după cum anunță Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană București.

Stadiul pentru realizarea Drumului Radial 1

Drumul Radial 1 – Vest Expres este cel care urmează să facă legătura între Autostrada Bucureștiului (A0) și Sectorul 6 al Capitalei.

Va fi astfel o „prelungirea” a Bulevardului Timișoara și va traversa atât județul Ilfov – Domnești, cât și județul Giurgiu – Grădinari. Acesta se va conecta și cu Centura Capitalei (DNCB) prin amenajarea unui nod rutier.

Astfel, prin intermediul acestui a se realizează o conexiune mai rapidă între municipiul București și județul Ilfov. DR1 va avea o lungime de 10 kilometri și se dorește ca această conexiune directă să ajute la decongestionarea arterelor din Sectorul 6 care duc către ieșirea din București.

„Proiectul «Orbital București -drumuri radiale conexe Autostrăzii A0», își propune să schimbe modul în care ne deplasăm în zona București-Ilfov și confirmă misiunea ADIZMB de a susține dezvoltarea zonei metropolitane astfel încât distanțele să fie parcurse cât mai rapid și în siguranță. Proiectul Drumului Radial 1 (DR1) – Vest Expres a trecut de o nouă etapă în procesul de avizare. Agenția Națională pentru Protecția Mediului a emis decizia etapei de încadrare”, transmite asociația.

Reprezentanții asociației au pus la dispoziția publicului și harta finală a Drumului Radial 1:

Drumul Radial 1. FOTO: FB/ Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană București.

În 2025, Consiliul Local Sector 6 a fost împuternicit de Consiliul General al Municipiului București să facă un parteneriat cu Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană București (ADIZMB).

Acordul prevede realizarea elaborarea unui Plan Urbanistic Zonal pentru construirea Drumului Radial 1 Vest.

Orbital București va avea 10 drumuri radiale

În total, zece astfel de drumuri radiale ar urma să fie realizate. Iată care sunt acestea:

  • Vest Expres, are o lungime de 8,98 km și realizează legătura între Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Timișoara;
  • Giulești Expres, are o lungime de 10,37 km, conectează Săbăreni la Autostrada A0, se prelungește până la DNCB apoi realizeaza legatura cu Calea Giulești;
  • Nord Expres, are o lungime de 12,59 km, realizează conexiunea localității Corbeanca la Autostrada A0, apoi se prelungește spre DNCB și Bulevardul Poligrafiei;
  • Pipera Expres,  are o lungime de 8,30 km și realizează legătura între Autostrada A0 și localitățile Otopeni – Tunari – DNCB;
  • Afumați Expres, are o lungime de 4.39 km, realizează conexiunea Autostrăzii A0 cu DN2, devenind o varianta  de ocolire a localității Afumați;
  • Est Expres, are o lungime totală de 6,10 km, conectează localitatea Moara Domnească la Autostrada A0 și realizează legătura municipiului București la A0 prin Dobroești – Pantelimon – DNCB – A0;
  • Splai Expres,  are o lungime de 5,49 km, conectează Autostrada A0 cu municipiul București prin legătura la DNCB și Splaiul Unirii, dar realizeaza și conexiunea cu zona metropolitană prin nodul Cernica;
  • Sud Expres, are o lungime de 13,86 km și realizează conexiunea Vidra – Autostrada A0 – DNCB – Bulevardul Metalurgiei / Gara Progresu;
  • Măgurele Expres,  are o lungime de 9,62 km, realizează legătura Autostrăzii A0 la DNCB – Parc Industrial Măgurele– Prelungirea Ferentari.
  • Nodul rutier 1  realizează conectarea drumului județean DJ 200 la Autostrada A0 pe teritoriul localității Stefăneștii de Jos.

Iată harta acestora:

Orbitalul București. FOTO: FB/Asociația de Dezvoltare Intracomunitară Zona Metropolitană București.

CITEȘTE ȘI „Ruta șmecherilor” din Sectorul 3. Cum fentează șoferii intersecția de la gura de metrou Pantelimon

Autor

  • Deniz Garguli

    Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

scris de

Deniz Garguli

Născută și crescută în Capitală, dorința de a fi la curent cu tot ce se întâmplă în București a împins-o către presă, mai cu seamă către cea locală. A lucrat vreme de patru ani la B365, unde s-a ocupat de știri despre oraș și oamenii care locuiesc în el. Din 2026 s-a alăturat echipei Buletin de București.

pe același subiect