Cu 70 de cazuri semnalate, Capitala este pe primul loc în topul abuzului din mediul educațional, fiind urmată de județele Cluj, Iași, Maramureș și Galați, cu 11-12 cazuri fiecare. Astfel, peste un sfert din profesorii abuzatori descoperiți în perioada 2017-2023 predau în cadrul instituțiilor de învățământ bucureștene. În ciuda faptului că majoritatea victimelor sunt minore, doar 25 dintre cele 268 cazuri indexate la nivel național s-au terminat cu condamnări pentru abuzator, arată harta întocmită de Rise Project.
Când ajungeam la el acasă, ne îmbrățișa foarte strâns pe toate, lipindu-se de noi. (…) Își freca piciorul de picioarele mele, până la coapse, îmi masa umerii mie și colegelor mele. Când greșeam, îi spunea băiatului din grupă că are voie să ne dea sutienul jos și, dacă mai greșim o dată, va avea voie să ne pună mâna pe sâni. Ne povestea despre problemele din viața lui sexuală (…) ne punea întrebări despre viața noastră sexuală.
Victimă
Profesorul de matematică citat încă predă la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Capitală. De asemenea, încă oferă meditații în propria locuință, potrivit publicației Rise Project. La momentul abuzului, acesta avea peste 40 de ani.
Cazul a fost dezvăluit încă din 2017, prin intermediul unei postări de Facebook a elevei, citată de ProTV. Ulterior, mai multe eleve au povestit că au trecut prin situații similare sau că au fost martore la astfel de comportamente din partea profesorului.
Un alt caz, anonim, vine din mediul universitar. O studentă povesteşte de abuzul unuia dintre profesorii săi.
Mi s-a cerut să aduc imagini nud cu mine, pentru a promova examenul
Victimă
Pe lângă șantajul sexual la care a fost supusă, fosta studentă povestește și despre poreclele primite, „păsărică”, „iepuraș”, „pisicuță” sau „păpușă” fiind pe ordinea de zi în conversațiile cu profesorul universitar din Capitală.
„Catedra de Abuz”
Datele colectate pentru realizarea hărții sunt colectate din mai multe surse: dosare în instanță, presă, respectiv peste 150 de formulare online completate în cadrul proiectului „Catedra de Abuz”.
Catedra de abuz este un proiect de jurnalism, cercetare și colectare de date, încă în desfășurare. Scopul proiectului este de a demasca abuzatorii din sistemul de învățământ românesc și de a provoca o dezbatere despre posibile soluții pentru a crește nivelul de siguranță a elevilor/ studenților.
Harta nu este completă, dar va fi actualizată periodic. „Când victimele sunt copii care se tem de abuzatorii lor pentru că-i văd în fiecare zi la catedră, majoritatea poveștilor rămân nespuse” explică echipa Rise în cadrul articolului. Totodată, din cauza numărului mare de cazuri, jurnaliștii Rise nu au putut investiga toate cazurile reclamate, însă acestea au fost incluse pe hartă, întrucât sunt relevante pentru a conștientiza amploarea fenomenului.
Pentru mai multe detalii, accesați site-ul redacției Rise Project.
Cazul Bădău de la Jurnalism
Horea-Mihai Bădău e lector universitar doctor și predă la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării a Universității din București din 2008; are 51 de ani și din septembrie 2021 e în concediu fără plată. În cadrul aceluiaşi proiect, redacţia Rise a compilat mărturiile mai multor studente ale sale, într-o investigaţie care arată că Bădău a profitat de funcţie pentru a obţine relaţii cu acestea.
CITEŞTE ŞI: