Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 15 January 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleFeaturedTransport

Haos tarifar la Metrorex. Călătorii gratuite în noaptea de Revelion, oferite din grabă, și pierderi pe linie pentru compania de stat

21
călătorii gratuite
Imaginile virale ale nopţii dintre ani - nepalezi care se distrează la metrou. FOTO: Angelescu Dumitru

O combinație de majorări salariale forțate, strategii de recalibrare a tarifelor defectuoase și o planificare tehnică fără noimă a transformat majorarea tarifelor într-un haos pentru Metrorex. Spre exemplu, bucureștenii au beneficiat de călătorii gratuite în noaptea de Revelion, în timp ce angajații se chinuiau să implementeze noile tarife.

Ulterior, tarifele integrate pentru călătoriile comune cu STB au rămas la prețul vechi, iar compania înregistrează la această oră pierderi din cauza diferențelor de preț dintre „cartelele” proprii și cele aferente biletului unic.

Scumpirea biletelor a fost ținută la secret

Momentul 0 al situației fără precedent de la operatorul de transport subteran a avut loc în noaptea de 31 decembrie 2024, când Metrorex a încercat să implementeze noile tarife de călătorie, aprobate în grabă și ținute la secret până în ultima clipă.

Buletin de București a scris că, de la 1 ianuarie, prețul unei călătorii cu metroul a crescut de la 3 lei la 5 lei.

CITEŞTE ŞI: A intrat în vigoare scumpirea călătoriei cu metroul. O cartelă cu două călătorii costă 10 lei, abonamentul lunar, 100 de lei

Totul a avut loc după ce, în urma unor negocieri tensionate dintre sindicate si conducerea companiei, s-a decis majorarea salariilor începând tot cu 1 ianuarie. Dacă inițial banii ar fi trebuit luați din fondul de rezervă al Guvernului, dar înaintea Sărbătorilor discuțiile s-au orientat către majorarea tarifelor.  

Ca să nu iasă în presă informația înainte de alegerile parlamentare și prezidențiale, au transparentizat ordinul lui Grindeanu abia înainte de Crăciun. Pe 30-31 decembrie, s-a întrunit o comisie de dialog social și imediat a fost publicat noul ordin în Monitorul Oficial”, au explicat pentru Buletin de București surse din ministerul Transporturilor.

Călătorii gratuite în noaptea de Revelion, dintr-o grabă

Așadar, noile tarife au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2025, odată cu majorarea salarială.  Dar, din cauza programului special de Revelion, implementarea noului preț s-a transformat într-un haos.

În noaptea de Revelion, 31 decembrie 2024-01 ianuarie 2025, pe toate magistralele, trenurile de metrou au circulat între orele 23:00 – 02:00 la un interval de aproximativ 10 minute, iar de la ora 02:00 până la ora 5:00, la un interval de circa 20 minute.

Tarifele au intrat în vigoare de la 01.01.2025, adică aceeași dată cu majorarea salarială agreată cu sindicatul.  Fiind seara de Revelion, porțile au rămas deschise după 12 noaptea, ca să se opereze majorarea în sistemul de taxare.

Spre exemplu, peronul la Titan s-a umplut imediat, de unde și viralul cu scandările «Nepal, Nepal» etc. Modificările de tarif în sistem trebuiau făcute după 1 februarie, dar dorința de a mulțumi sindicatul a contat mai mult.

Probabil există salariați și șefi care uită de activitatea principală de la  Metrorex când vine vorba de lefuri mărite și servilism sindical”, au mai punctat sursele din minister.

@zoon____magar2 New year sakesi titan metro stationma Nepali ko jamkavet 🥰#happynewyear #happynewyear2025 ♬ Music From East Nepal 2.0 Flute Version – Anxmus Music

Martorii oculari confirmă situația haotică. „La ora 00:50, încă se intra ca la manifestație la stația Titan, porțile de la turnicheți erau deschise”, a declarat pentru Buletin de București un pasager care a beneficiat de călătorii gratuite.

Călătorii gratuite sau mai ieftine. Eroare cu repetiție

Metrorex a recunoscut problemele tehnice, dar a minimalizat impactul acestora la scurt timp după ce au apărut și alte erori in sistemul de taxare.

Pe 3 ianuarie, Buletin de București dezvăluia că mai mulți călători au spus că au plătit la intrarea în anumite stații doar 3 lei pentru o călătorie, deși tariful oficial era de 5 lei.

Într-un răspuns transmis la solicitarea Buletin de București,  reprezentații companiei au declarat că „integratorul serviciilor bancare asigură permanent (24h/24h) monitorizarea funcționării sistemelor de plată cu cardul.

Orice potențială eroare este alertată imediat […]  Eroarea a fost remediată cât de repede a fost tehnic posibil, iar diferența de tarif la tranzacțiile efectuate acoperită de integratorul serviciilor bancare.

Sincopele „de calcul” continuă

Scumpirea Metrorex nu a afectat abonamentele integrate cu STB și cele cu operatorii feroviari pentru accesul către Aeroportul Otopeni, semnalează, la rândul său, Club Feroviar într-un articol de analiză.

Astfel, la aceasta oră, majorările Metrorex pot fi ocolite, dacă bucureștenii optează pentru călătoriile de 120 de minute la pachet cu cele STB, spre exemplu. Mai mult, și abonamentele integrate lunare și anuale au rămas la același preț dacă sunt achiziționate în sistemul unic.

În acest context, diferențele de încasări pentru Metrorex ar fi uriașe, au mai punctat sursele Buletin de București.

O călătorie nenominală este 5 lei la Metrorex, iar o călătorie comună Metrorex-STB este tot 5 lei. Dar aici, paritatea este de 50-50, adică Metrorex încasează 2,5 lei. La abonamente e și mai mare diferența. Deci e un mare prejudiciu pentru companie, de fapt, care este și pe pierderi. Cel mai probabil ultimul cuvânt de spus îl vor avea auditorii Curții de Conturi”, au concluzionat sursele din cadrul Ministerului Transporturilor.

CITEȘTE ȘI Datornicii din Sectorul 1 nu au vrut să beneficieze de amnistia fiscală. Au fost șterse doar 2 milioane de lei dintr-o estimare de 77 de milioane

scris de

Cătălin Doscaș

Reporter și redactor-șef Buletin de București. Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacții de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist.

pe același subiect

S-a deschis platforma online, pentru parcările de reședință. FOTO: PS5
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 5 | S-a deschis platforma online pentru parcările de reședință

Platforma online pentru parcările de reședință, parcari.sector5.ro, este disponibilă din 15 ianuarie,...

Analize de sânge gratuite
ArticoleSănătateȘtiri

Sectorul 6 | Analize de sânge gratuite la Centrul de Sănătate „Sfântul Nectarie”

Primăria Sectorului 6 anunță că oferă analize de sânge gratuite, în baza...