Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 5 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Haos pe Otopeni, după ce 10 curse TAROM au fost anulate. Sindicatul Unit TAROM: „Mai urmează și alte zboruri”

289
Zboruri TAROM suspendate spre Beirut. FOTO: Inquam Photos / Ovidiu Micsik
Zboruri TAROM suspendate spre Beirut. FOTO: Inquam Photos / Ovidiu Micsik

Update 5: TAROM anunță că toate cursele programate în această dimineață, 9 iulie, se desfășoară normal, conform programului de zbor. Compania a încheiat un acord salarial cu persoanalul navigant. Măsurile agreate vor fi negociate în cadrul Contractului Individual de Muncă cu membrii echipei.

Update 4: Încă șapte zboruri au fost anulate, anunță TAROM. Este vorba despre:

  • ROT211/2 – Otopeni – Belgrad – Otopeni,
  • ROT627/8 – Otopeni – Oradea – Otopeni,
  • ROT383/4 – Otopeni – Paris– Otopeni,
  • ROT237/8 – Otopeni – Budapesta – Otopeni,
  • ROT363/4 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni,
  • ROT305/6 – Otopeni – Frankfurt – Otopeni,
  • ROT607/8 – Otopeni – Timișoara – Otopeni.

Reporterii Buletin de București l-au contactat pe purtătorul de cuvânt al companiei, Alexandru Anghel, care declară că peste 2000 de pasageri au fost afectați de anularea curselor.

Se caută soluții pentru toți, fie pentru rerutare, fie pentru reprogramare.

În cursul zilei de astăzi, a avut loc o întâlnire de lucru între managementul companiei și reprezentanții echipajelor de zbor:

A existat o întâlnire de lucru între managementul companiei și reprezentanții echipajelor de zbor pentru soluții pe tema aceasta: deblocarea situației și reluarea activității conform programului de zbor. Există și mâine o întâlnire de lucru, iar pe listă sunt și câteva solicitări din partea personalului TAROM.

Printre acestea se numără revendicări salariale, transmite Alexandru Anghel pentru Buletin de București. Acesta adaugă că „undeva în luna septembrie ar trebui renegociat și contractul colectiv de muncă, deci negocierile ar trebui să înceapă peste ceva timp, să zicem o lună”.

Update 3: 29 de piloți sau comandanți, în funcție de caz, s-au declarat „inapți de zbor”, declară purtătorul de cuvânt al TAROM, Alexandru Anghel, pentru Digi24. O întâlnire de lucru va avea loc în această după-amiază, în încercarea de a găsi soluții pentru reluarea zborurilor în cel mai scurt timp.

Update 2: Încă patru zboruri au fost anulate, anunță TAROM. Este vorba despre:

  • ROT415/6 Otopeni – Madrid – Otopeni,
  • ROT291/2 Otopeni – Sofia – Otopeni,
  • ROT643/4 Otopeni – Cluj – Otopeni,
  • ROT703/4 Otopeni – Iași – Otopeni.

Update: TAROM a publicat o listă de contacte utile pentru pasagerii ale căror zboruri au fost anulate.

Compania TAROM a anulat zece curse programate luni, 8 iulie, după ce mai mulți piloți s-au declarat „inapți de zbor”. Președintele Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pașcu declară pentru Buletin de București: „Cred că mai urmează să fie mai multe zboruri anulate”.

Președintele Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pașcu, a explicat că nu este o formă de grevă sau de protest și că zborurile au fost anulate în contextul lipsei piloților de rezervă:

Se îmbolnăvește un pilot, și al doilea, și al treilea. Deja e ca bulgărele de zăpadă. Nu ai pe cine să pui în loc și atunci se anulează zborurile.

Președintele Sindicatului Unit TAROM, Narcis Pașcu

Printre cele zece zboruri anulate, se numără atât curse interne, cât și externe, astfel:

  • ROT101/2 Otopeni – Cairo – Otopeni,
  • ROT167/8 Otopeni – Beyrut – Otopeni,
  • ROT187/8 Otopeni – Amman – Otopeni,
  • ROT701/2 Otopeni – Iași – Otopeni,
  • ROT621/2 – Otopeni – Oradea – Otopeni,
  • ROT261/2 – Otopeni – Istanbul – Otopeni,
  • ROT231/2 – Otopeni – Budapesta – Otopeni,
  • ROT 301/2 – Otopeni – Frankfurt- Otopeni,
  • ROT361/2 – Otopeni – Amsterdam – Otopeni,
  • ROT381/2 – Otopeni – Paris – Otopeni.

În conformitate cu reglementările internaționale de aviație și politicile interne stricte privind siguranța zborurilor, fiecare dintre cursele respective a fost anulată deoarece un membru din echipajul fiecărei aeronave s-a declarat “inapt de zbor”.

Comunicat de Presă TAROM

Pasagerii vor fi rerutați către alte zboruri ale companiei. În cazul în care această variantă nu este posibilă, își vor primi banii înapoi, conform prevederilor regulamentului european, transmite Narcis Pașcu.

Decizia ar fi un semn de „grevă mascată”, piloții fiind nemulțumiți de condițiile de muncă, potrivit Presshouse.ro. Un pilot al companiei declară pentru sursa citată:

Își bat joc piloți, fără salarii și indemnizații majorate, banii de la Uniunea Europeană stau la minister, îi împart unde au chef. Să închidă TAROM, să nu mai aibă ăștia de unde sa mănânce de pe spatele nostru

Declarații Pilot Tarom pentru Presshouse

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, a transmis la scurt timp că a solicitat managementului companiei TAROM să ia urgent măsuri pentru situația actuală.

Echipa managerială, selecționată în baza prevederilor Ordonanței privind managementul corporativ, are toate pârghiile legale să ia decizii administrative necesare pentru evitarea unor astfel de blocaje și pentru a preveni repetarea lor! De aceea, echipa managerială trebuie să vină urgent cu un plan eficient de restructurare, prin care să asigure capacitatea operativă a companiei TAROM. Accentul trebuie pus pe asigurarea personalului navigant și nu pe menținerea în schemă a unor persoane care nu au o contribuție la buna funcționare a TAROM! Aștept o comunicare publică aplicată și detaliată a Directorului General al TAROM prin care să anunțe soluțiile identificate!

ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu

Amintim, la finalul lunii mai, Guvernul a aprobat un ajutor de 100 de milioane de euro pentru TAROM. Acesta face parte din planul pentru restructurarea companiei propus de autoritățile române în încercarea de a evita falimentul.

În anul 2023, societatea anunța finalizarea înțelegerii cu forul european și îndeplinirea condițiilor pentru primirea banilor.

2007 a fost ultimul an în care compania a înregistrat profit. În cei 17 ani de pierderi, TAROM a suspendat mai multe zboruri, cum ar fi cele către Viena și Munchen. Pe de altă parte, zborurile către Israel au fost reluate de la începutul anului.

CITEȘTE ȘI:

scris de

Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.