Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 13 July 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Guvernul României a aprobat lista celor 27 de spitale finanțate din PNRR. 7 sunt în București și Ilfov

311

27 de unități sanitare vor fi finanțate cu 2,2 miliarde de euro prin Planul Național de Redresare și Reziliență. Guvernul României a aprobat astăzi, 22 februarie, lista spitalelor ce vor fi renovate prin acest program. 

Lista aprobată astăzi de Guvernul României cuprinde 27 de unități sanitare din țară, dintre care șapte sunt din București și Ilfov. Prin finanțarea obținută din PNRR, spitalele vor fi renovate în întregime și dotate cu aparatură medicală și sisteme performante de digitalizare pentru realizarea fișei de observație electronică a pacienților. În cadrul proiectului „Infrastructură spitalicească publică nouă” vor fi construite și corpuri noi de clădiri. 

Au fost depuse 46 de dosare de finanțare prin PNRR, dintre care doar 42 au îndeplinit criteriile de eligibilitate prevăzute în Hotărârea de Guvern nr. 1237 / 2022. Ulterior, 27 de unități sanitare au fost alese conform punctajului de evaluare din metodologie. De asemenea, s-a ținut cont și de limita bugetului alocat investiției specifice din PNRR.

Unitățile sanitare ce au obținut finanțare prin PNRR și se află în București sau în Ilfov sunt:

– Spitalul „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” Balotești: necesită modernizarea infrastructurii;

– Institutul de Urgență pentru Boli Cardiovasculare “Prof. Dr. C. C. Iliescu” București: necesită construcție nouă;

– Spitalul Universitar de Urgență București: necesită extinderea aripilor A1 și A4;

– Spitalul de Obstretică-Ginecologie Buftea: necesită desființarea construcției existente (c1-c15) și reconstruirea, relocarea stației de oxigen, dotarea și amenajarea spitalului;

– Spitalul de Urgență al MAI “Prof. Dr. Dimitrie Gerota”: necesită un sediu nou;

– Centrul de diagnostic şi tratament al tuberculozei Zerlendi, Bucureşti: necesită construcție nouă;

– Spitalul Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia”: necesită construirea Centrului de psihiatrie pediatrică. 

Sursă foto: Pagina de Facebook Romania Eficienta

Autor

pe același subiect

Sector 1 | Lucrări de reparații pe strada Gral. Ștefan Burileanu, din Cartierul Aviației. FOTO: PS1
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 1 | Lucrări de reparații pe strada General Ștefan Burileanu, din Cartierul Aviației

Lucrările de reparații și întreținere la infrastructura rutieră și pietonală din cartierul...

Amilcar Săndulescu se închide
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 6 | Strada Amilcar Săndulescu se închide pentru lucrări de reparații

Primăria Sectorului 6 anunță că strada Amilcar Săndulescu se închide de luni,...

Tarifele de la Teatrul Masca, puse în dezbatere publică. FOTO: Wikipedia
ArticoleCulturăȘtiri

Tarifele de la Teatrul Masca, puse în dezbatere publică

Tarifele de la Teatrul Masca a fost puse în dezbatere publică. Sugestiile...