Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Saturday , 20 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Știri Guvernul a decis | Certificatul verde, obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiții sportive, nunți, botezuri dacă rata de infectare depășește 3 la mie
Știri

Guvernul a decis | Certificatul verde, obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiții sportive, nunți, botezuri dacă rata de infectare depășește 3 la mie

57

Guvernul a adoptat o hotărâre care aprobă propunerea CNSU de a introduce certificatul verde obligatoriu la spectacole, cinema, piscine, competiții sportive, nunți, botezuri în localitățile în care rata de infectare Covid-19 este între 3 și 6 cazuri la mia de locuitori. In Decizia de azi, copiii sub 6 ani sunt exceptați de la această obligație. Certificatul va fi obligatoriu când va apărea hotărârea în Monitorul Oficial, cu excepția scanării codurilor QR, valabilă doar de luni.

În ședința de astăzi, Guvernul a adoptat serie de norme pentru desfășurarea activităților, care vor fi permise doar cu participarea următoarelor categorii de persoane:

  • Vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare.
  • Care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore
  • Care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2.

De asemenea, operatorii economici au obligația de a scana codul QR de pe certificatul digital al Uniunii Europene privind COVID-19 folosind secțiunea „Verificare reguli interne” din aplicaţia mobilă „Check DCC” pentru verificarea autenticităţii. Aplicația a fost făcută de STS. Această nouă reglementare se aplică doar de luni, 20 septembrie.

Conform comunicatului dat de Guvern, după creșterea accelerată a cazurilor din ultimele zile au fost aduse modificări mai multor norme de protecție, după cum urmează: 

  • în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție;
  • organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție;
  • organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană;
  • organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății;
  • organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății;
  • în condițiile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea adunărilor publice, republicată, organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane;
  • – activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de preparare, comercializare și consum al produselor alimentare și/sau băuturilor alcoolice și nealcoolice, de tipul restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
  • – activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului;
  • activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00;
  • activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00;
  • activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maximum 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.

Hotărârea aprobată astăzi intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial, revenim cu actualizare în momentul publicării.

Sursă Foto: Facebook/Guvernul României

scris de
Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de aproape 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.