Constructorul grec care lucrează pe lotul 3 al A0 Sud, autostrada de centură a Bucureștiului, afirmă că îl poate da în circulație până la finalul lui aprilie. Ministerul Transporturilor crede că lucrările nu se pot încheia mai devreme de iulie.
Tronsonul ar fi gata în proporție de 92%
Lotul 3 al A0 Sud, autostrada de centură, ar putea fi dat în folosinţă la sfârşitul lunii aprilie, în condițiile în care acesta se află la un stadiu de execuţie fizic în şantier de peste 92%, a anunţat, marţi, constructorul grec AKTOR, citat de Agerpres.
AKTOR a precizat că a finalizat instalarea grinzilor la pasajul Ţegheş, un punct critic în avansarea lucrărilor, care trece pe deasupra autostrăzii şi asigură continuitatea Drumului Comunal 125 (DC125), contribuind semnificativ la fluidizarea traficului în zona metropolitană bucureşteană şi facilitând conexiunea dintre localităţile adiacente.
„Exceptând vremea nefavorabilă din februarie, construcţia pasajului Ţegheş a întâmpinat alte obstacole tehnice care au influenţat ritmul de execuţie.
Cel mai mare a fost relocarea unei conducte de gaz care traversa zona, împiedicând realizarea completă a forajelor pentru pilonii pasajului.
Cu această etapă încheiată, urmează finalizarea montării echipamentelor ITS (Intelligent Transportation Systems), a parapeţilor metalici şi a marcajelor verticale şi orizontale.
Aproximativ 70% din parapeţi, sisteme ITS, garduri de împrejmuire şi consolele pentru marcaje verticale au fost instalate. Au fost montaţi aproximativ 500 de stâlpi de iluminat din totalul de 620 prevăzuţi în proiect urmând ca în următoarele 30 zile să fie montate lămpile”, precizează constructorul grec, într-un comunicat.
Conform acestuia, din totalul de 260.000 tone asfalt au mai rămas 36.000 tone de uzură, care vor fi aşternute şi finalizate în următoarele 26 de zile conform programului de lucru, iar toate structurile majore, inclusiv poduri şi pasaje, sunt complet funcţionale.
Lotul 3 al A0 Sud, întârziat deja aproape trei ani
Săptămâna trecută, Ministerul Transporturilor comunica faptul că lotul 3 al A0 Sud, care face legătura între A1 și A2, prin sudul Capitalei, nu va fi gata până la 15 aprilie, cum a anunțat inițial constructorul grec. De altfel, Aktor avansase un nou termen, luna iulie.
Tronsonul are 18 kilometri și se întinde între localitățile Joița și Bragadiru și va permite, când vor fi gata, legatură continuă, pe autostradă, dinspre Pitești și Constanța, dar și între Craiova și Constanța.
Ulterior, o dată cu finalizarea segmentului lipsă de pe A1, Sibiu-Pitești, se va putea face conexiunea directă, exclusiv pe drum de mare vitează, Constanța-Nădlac.
„Nu suntem siguri că se va respecta și acest termen (15 aprilie – n.r.). Ne uităm și pe procesul lor fizic în ultimele trei luni au ajuns de la 76% la 78%. Mai au 22% din contract. Sunt deja penalizați cu 5 milioane de lei, vor fi penalizați în continuare.
Vor ajunge la finalul acestui contract să plătească cel puțin 15% din valoarea contractului”, a declarat purtătorul de cuvânt al CNAIR, Alin Șerbănescu, citat de Digi24.
CITEȘTE ȘI: VIDEO | Lotul din Autostrada de Centură care face legătura între A1 și A2 nu este gata pe 15 aprilie. Amânare de trei luni pe tronsonul de sud
Dacă lotul ar fi dat în folosință în iulie, s-ar înregistra o întârziere de un an și opt luni, care se adaugă la anul pierdut încă din etapa de proiectare.
În aceste condiții, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a avertizat că va impune penalizări pentru AKTOR.
Repliere a constructorului grec: promit că termină în aprilie
În aceste condiții, constructorul grec a menționat că colaborează îndeaproape cu autorităţile pentru a încheia toate lucrările rămase în timp util, respectiv în aprilie.
Segmentul A0 Sud Lot 3 cuprinde 15,465 km din Centura de Sud şi 2,5 km din Centura de Nord, despărţite de autostrada A1 spre Piteşti, cu un pasaj impresionant peste autostrada A1 în zona Ciorogârla.
Proiectul mai include 4 poduri, 6 pasaje (overpass-uri), 9 pasaje pe autostrada, 46 de podeţe, două parcări de scurta durata şi două zone de servicii.
De asemenea, proiectul integrează lucrări complexe de infrastructură, precum terasamente, rambleuri, împrejmuiri, bariere fonoabsorbante, parapeţi şi marcaje şi elemente de semnalizare orizontală şi verticală; sisteme moderne de iluminat, sisteme de comunicaţii pentru autostradă, zone publice de recreere, precum şi zone publice de agrement, lucrări de peisagistică şi amenajare a terenului pentru îmbunătăţirea mediului înconjurător.