Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Monday , 6 October 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
DGASPC Sector 2 a contractat o firmă „specializată” în vânzarea vârfurilor de burghiu, pentru organizarea unui eveniment pentru seniori. Serviciile costă aproape 50.000 de euro. Foto: FB/ DGASPC Sector 2
DGASPC Sector 2 a contractat o firmă „specializată” în vânzarea vârfurilor de burghiu, pentru organizarea unui eveniment pentru seniori. Serviciile costă aproape 50.000 de euro. Foto: FB/ DGASPC Sector 2
ArticoleFeaturedInvestigațiiPrimărie

„Gaură” la Sectorul 2 | DGASPC a contractat o firmă „specializată” în vânzare de burghie, pentru organizarea unui eveniment pentru seniori

25
  • Peste 46.000 euro au plecat din bugetul Sectorului 2, prin Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC Sector 2), pentru organizarea unui eveniment umbrelă, intitulat „Octombrie, Luna Seniorilor”.
  • Evenimentul a debutat miercuri, 1 octombrie, cu ocazia Zilei Internaționale a Persoanelor Vârstnice, când a avut loc Ziua Porților Deschise la sediul DGASPC Sector 2. Va continua cu o serie de activități desfășurate pe parcursul întregii luni: ateliere de mișcare și bricolaj, ieșiri organizate la teatru și la expozițiile Art Safari, precum și o conferință medicală, la care sunt așteptați aproximativ 500 participanți.
  • DGASPC Sector 2 a externalizat serviciile de organizare evenimente, argumentând că instituția nu are „capacitatea logistică internă și infrastructura tehnică necesară pentru organizarea unui eveniment de asemenea amploare”, se arată în documentul consultat de Buletin de București.
  • În același timp, contractul de aproape 47.000 euro a fost încredințat direct unei firme care a declarat în 2024 un singur angajat. Domeniul principal de activitate este „comerţul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare”.
  • Faptul că firma contractată nu este specializată în organizarea de evenimente se reflectă și din analiza achizițiilor publice obținute de Viomar Best Distribution, în perioada 2018-2025, care arată că majoritatea contractelor au vizat furnizarea de produse, cu precădere vârfuri de burghiu.
  • Contactat de reporterii BdB pentru un punct de vedere, primarul Rareș Hopincă a declarat că nu cunoaște detaliile achiziției, argumentând că DGASPC Sector 2 este o instituție separată. 
  • Directorul DGASPC a declarat că „este sigur” că colegii săi au verificat capacitatea firmei de a organiza evenimentul, înainte de atribuirea contractului. Totuși, șeful serviciilor sociale din Sectorul 2 nu a explicat în ce au constat verificările.
  • Reporterii Buletin de București au contactat-o și pe Violeta Rotaru, administratorul și unicul asociat al Viomar Best Distribution SRL. Aceasta a spus despre contract că va fi dus la bun sfârșit alături de „colaboratorii și partenerii firmei”.

Octombrie, Luna Seniorilor în Sectorul 2. De la ateliere de bricolaj la conferință medicală cu 500 participanți

Cu doar o săptămână înainte de startul evenimentului, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Sector 2 (DGASPC) a solicitat firmei Viomar Best Distribution SRL o ofertă pentru a se ocupa de organizarea „lunii seniorilor”.

Valoarea contractului se ridică la aproape 47.000 euro, TVA inclus.

Răspunsul SRL-ului a venit a doua zi, iar achiziția a fost finalizată pe 26 septembrie. Ulterior, pe 1 octombrie, a avut loc „Ziua Porților Deschise” la sediul DGASPC Sector 2 de pe Șoseaua Pantelimon, aflat plin în proces de modernizare.

La eveniment a participat și Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2. 

Programul a inclus recitaluri susținute de: cântăreața de muzică ușoară Marina Florea, interpreta de muzică populară Mioara Velicu, actorul Silviu Biriș și prezentatorul Octavian Ursulescu. 

Evenimentul a inclus și servicii video/foto, inclusiv o cabină Photo Booth, precum și servicii de „coffee break” (diverse băuturi și gustări pentru participanți).

Totodată, firma a intermediat achiziția celor 100 de tensiometre și 100 de cutii pentru medicamente, ce au fost oferite drept premii la eveniment, în pungi cadou personalizate, cu inscripția „Primăria Sector 2”.

Tot de „Ziua Porților Deschise” la Centrul Pantelimon 301, ar fi trebuit să aibă loc și ateliere de bricolaj, pentru circa 80 seniori. Totuși, acestea au fost reprogramate, au transmis reprezentanții DGASPC Sector 2 pentru reporterii Buletin de București, fără să precizeze și data la care ar urma să aibă loc atelierele. 

Evenimentul va continua pe parcursul lunii octombrie, cu diverse activități, printre care: câte o sesiune de „mișcare adaptată” pentru 20 seniori/ săptămână, vizite la galeriile Art Safari și la teatrele din Capitală, dar și o conferință medicală la care sunt așteptați aproximativ 500 participanți. 

Vorbitorii propuși de DGASPC Sector 2 pentru conferință sunt medicul neurochirug Alexandru Vlad Ciurea și preotul Vasile Ioana, parohul bisericii „Sfântul Nicolae dintr-o zi”, alături de prezentatoarea Florentina Fântânaru, drept moderator.

În cazul în care aceștia nu vor fi disponibili, invitații speciali ai conferinței vor fi stabiliți de prestator, de comun acord cu DGASPC Sector 2.

Conferința ar urma să fie organizată la finalul lunii, drept „eveniment de închidere”, potrivit directorului instituției.

Cum s-au împărțit banii

Din cei peste 46.000 euro încasați de Viomar Best Distribution, cea mai mare sumă a fost alocată pentru onorariile artiștilor, speakerilor și prezentatorilor celor două evenimente principale: Ziua Porţilor Deschise şi conferinţa medicală.

Pentru asta, DGASPC a alocat puţin peste 9.000 euro, dintre care aproximativ 2.420 euro pentru doi prezentatori (unul pentru fiecare eveniment) și 6.776 euro pentru patru speakeri și artiști.

Al doilea cel mai mare cost a fost previzionat pentru închirierea unei săli de evenimente cu cel puțin 400 locuri („Sala Luceafărul sau echivalent”), unde ar urma să aibă loc conferința medicală. Este vorba despre circa 8.500 euro alocați.

Mai bine de 14.000 euro au plecat din contul DGASPC Sector 2 pentru asigurarea serviciilor de „coffee break” și pentru achiziția „premiior”: 100 de tensiometre, 500 separatoare pentru medicamente, și 500 de pungi cadou personalizate, cu logo-ul Primăriei Sectorului 2.

La polul opus, cei mai puțini bani au fost alocați pentru realizarea materialelor promoționale: 2 pop-uri textile și 4 roll-up-uri, cu valoarea totală estimată la aproape 1.000 euro, dar și pentru cabina foto.

Peste 1.200 de persoane ar urma să participe la eveniment

Potrivit caietului de sarcini, beneficiarii direcți ai evenimentului „Octombrie, Luna Seniorilor” sunt cei peste 400 seniori care frecventează centrele DGASPC Sector 2. 

Totuși, Primăria Sectorului 2 a transmis, la solicitarea Buletin de București, că de activități ar urma să beneficieze aproximativ 1.200 persoane vârstnice.

Dacă „Ziua Porților Deschise” la sediul DGASPC Sector 2 a fost anunțată pe pagina de Facebook a instituției pe 30 septembrie, cu o zi înainte de debutul evenimentelor, restul activităților nu au fost anunțate la momentul publicării articolului. 

Întrebat cum au loc înscrierile la eveniment, primarul Rareș Hopincă a declarat:

„Prin înscrieri la centrul din Pantelimon 301 și la celelalte sedii ale DGASPC. Există deja beneficiarii centrului care, desigur, sunt informați.

 La rândul lor informează. Este un flux continuu de informații în comunitate. Pentru că noi avem această legătură cu comunitatea și cu beneficiarii noștri, dar nu numai.”, a mai spus primarul Sectorului 2. 

Eveniment cu 1.200 de persoane organizat de un SRL cu un singur angajat

DGASPC Sector 2 a apelat la externalizarea serviciilor, argumentând că instituția nu are „capacitatea logistică internă și infrastructura tehnică necesară pentru organizarea unui eveniment de asemenea amploare”, se arată în documentul consultat de reporterii BdB.

Captură de ecran din caietul de sarcini ai achiziției

În același timp, contractul de aproape 47.000 euro a fost încredințat direct unei firme cu un singur angajat declarat în 2024, al cărui principal domeniu de activitate este „comerţul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare”.

SRL-ul a fost înființat în 2011 și este administrat și condus de Violeta-Florentina Rotaru-Radu, unicul asociat al firmei, potrivit datelor furnizate de Oficiul Național al Registrului Comerțului (ONRC).

Cu toate că firma a avut un singur angajat declarat în 2024, Viomar Best Distribution SRL are înregistrate peste 300 coduri CAEN secundare, printre care se numără, într-adevăr, și coduri aferente activităților economice necesare pentru organizarea evenimentelor, cum ar fi interpretarea artistică sau cateringul.

Majoritatea achizițiilor publice au vizat furnizarea vârfurilor de burghiu

În cei 14 ani de când activează, Viomar Best Distribution SRL nu a participat la nicio licitație publică. 

Totuși, reporterii BdB au identificat 74 contracte încredințate direct firmei, în perioada 2018-2025, de către diverse instituții și societăți ale statului român, potrivit datelor publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP), platforma națională prin care autoritățile și companiile publice fac achiziții. 

De asemenea, majoritatea contractelor vizau furnizarea de diverse unelte și scule ori, predominant vârfuri de burghiu, dar și de produse tipărite și materiale publicitare.

Valoarea totală a contractelor se ridică la aproape 540.000 euro (fără TVA), dintre care cei mai mulți bani au fost încasați de la Apavital SA, operatorul regional al serviciilor de apă și canalizare din Iași.

Este vorba despre circa 150.000 euro, încasați prin intermediul a 15 contracte, dintre care 14 pentru vârfuri de burghiu și unul pentru piese și accesorii pentru mașini-unelte.

Din cele 74 achiziții directe analizate de reporterii BdB, doar trei vizau servicii de organizare evenimente. 

Mai exact, firma a mai fost contractată în 2022 pentru organizarea unui eveniment în cadrul Centrul Cultural si de Tineret „Ștefan Iordache” din Sectorul 5, intitulat „Poveste din Bucureștiul de odinioară”, dar și în 2024, pentru „Gala Voluntariatului”, organizată de Casa de Cultură a Studenților din București, aflată în subordinea Ministerului Familiei, Tineretului şi Egalității de Șanse.

Cea de-a treia achiziție este cea realizată de DGASPC Sector 2, pentru evenimentul „Octombrie, Luna Seniorilor”.

Totodată, SRL-ul a fost contractat de mai multe instituții publice din București, printre care:

  • Termoernergetica – pentru furnizarea de măști, dezinfectanți și mânuși
  • Centrul pentru Seniori al Municipiului București – pentru servicii de tipărire și tipografie
  • Universitatea Politehnica din București – pentru furnizarea de diverse produse, de la imprimate și materiale publicitare la pachete de absolvire 

Primarul Rareș Hopincă: „Nu cunosc aceste detalii, DGASPC Sector 2 este o instituție separată”

Inițial, reporterii Buletin de București au solicitat telefonic un punct de vedere de la Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2, cu privire la contractul încheiat între Viomar Best Distribution SRL și DGASPC Sector 2.

Edilul a susținut că nu cunoaște detaliile achiziției derulate de DGASPC Sector 2, instituție din subordinea primăriei pe care o conduce. 

În ceea ce privește procedura, nu cunosc detaliile pentru că DGASPC este o altă instituție, o instituție separată.

Rareș Hopincă, primarul Sectorului 2
Rareș Hopincă, primarul PSD al Sectorului 2. Sursă Foto: Inquam Photos / Tudor Pană.

Rareș Hopincă a confirmat că evenimentul se va desfășura pe parcursul întregii luni și cuprinde activități pentru aproximativ 1200 seniori din Sectorul 2.

„Ce pot să vă spun este că, într-adevăr, luna octombrie este luna dedicată seniorilor și avem programe pentru seniori cu un grup țintă de aproximativ 1200 de oameni care sunt implicați pe tot parcursul lunii în mai multe activități, inclusiv cu participare la piese de teatru, participare la art safari, conferințe medicale și alte tipuri de activități, sport, ateliere și așa mai departe, a adăugat primarul Sectorului 2. 

Șeful DGASPC Sector 2: „Colegii mei au verificat acest aspect, sunt sigur. Primul eveniment a fost un real succes”

Ulterior, ne-am îndreptat către Akan Osman, actualul director general al DGASPC Sector 2 și fost director al Direcției Achiziții din cadrul Primăriei Sectorului 2, pentru un punct de vedere.

Întrebat cum a fost aleasă firma Viomar Best Distribution SRL, șeful DGASPC Sector 2 a susținut că procedura de achiziție s-a derulat potrivit legii achizițiilor publice, fiind solicitate trei oferte de la trei firme.

Firmă a fost aleasă în urmă a unei proceduri de selecție cu trei oferte și s-a ales oferta cea mai mică, așa cum prevede și Legea Achizițiilor Publice.

Akan Osman, directorul general al DGASPC Sector 2

Cu privire la capacitatea firmei Viomar Best Distribution SRL de a îndeplini condițiile contractuale, în contextul în care a declarat un singur angajat anul trecut, directorul DGASPC Sector 2 ne-a asigurat că acest aspect a fost verificat de către colegii lui, fără a detalia în ce au constat verificările propriu-zise.

Noi nu avem persoane care să știe să facă partea asta de organizare de evenimente, de asta am și externalizat. Colegii mei care au realizat achiziția, sunt sigur că au verificat toate aceste aspecte și dacă ei au considerat că firma are această capacitate, eu zic că este în regulă.

Akan Osman, directorul general al DGASPC Sector 2

Totodată, Akan Osman a adăugat că primul eveniment, „Ziua Porților Deschise” la sediul DGASPC, a fost „un real succes”, cu aproximativ 150 participanți care s-au adunat pentru a celebra Ziua Persoanelor Vârstnice.

Pentru mai multe detalii despre procedură, șeful DGASPC Sector 2 ne-a transmis să transmitem un mail pe adresa instituției.

Reporterii BdB au transmis întrebările atât pe mailul oficial, cât și directorului Akan Osman, în privat. Nu am primit răspunsuri până la data publicării, însă revenim cu update de îndată ce le primim.

Patroana Viomar Best Distribution SRL: O singură persoană poate face evenimente cu sute de oameni

Reporterii Buletin de București au contactat-o și pe Violeta Rotaru, administratorul și unicul asociat al Viomar Best Distribution SRL, pentru un punct de vedere despre contractul DGASPC Sector 2. Aceasta a susținut că firma sa activează în mai multe domenii, având mai multe coduri CAEN autorizate.

„Cu toate că principalul domeniu de activitate este cel menționat de dvs. (n.r. „comerţul cu ridicata al materialului lemnos, al materialelor de construcţii şi al echipamentelor sanitare”), asta nu înseamnă ca nu avem mai multe domenii în care activăm. Avem mai multe coduri CAEN autorizate pe care le folosim în activitățile noastre. 

Contractul ne-a fost atribuit prin Sicap, conform legii 98, e totul public.”, a transmis patroana Viomar Best Distribution SRL.

Cu toate că am întrebat explicit dacă firma va apela la subcontractori pentru organizarea evenimentului „Octombrie, Luna Seniorilor”, Violeta Rotaru a declarat a evitat să ofere un răspuns clar, declarând:

Nu este primul contract cu statul, nu este nici pe departe primul eveniment pe care îl organizăm, iar de-a lungul anilor am colaborat si cu alte instituții publice din București și din țară. Prevederile contractuale vor fi îndeplinite cu angajații și partenerii noștri.

Violeta Rotaru, administratorul și unicul asociat al Viomar Best Distribution SRL

Reporterii Buletin de București au insistat cu privire la capacitatea firmei de a-și îndeplini obligațiile contractuale, în contextul în care a SRL-ul a declarat un singur angajat anul trecut. 

Mai precis, am întrebat câți angajați are Viomar Best Distribution SRL la momentul actual și cum va reuși să organizeze toate activitățile prevăzute în contract. 

Cum există organizatori de evenimente care fac asta ca job și o singură persoană organizează evenimente cu sute de oameni. Cred că modul în care ne organizăm intern contează foarte mult, important este să oferim clienților servicii de bună calitate

Violeta Rotaru, administratorul și unicul asociat al Viomar Best Distribution SRL

Violeta Rotaru a adăugat că, la momentul actual, există trei persoane care se ocupă de organizarea evenimentelor, dar că, în funcție de complexitatea situației, au și colaboratori.

Am întrebat dacă cele trei persoane care se ocupă cu organizarea de evenimente în cadrul Viomar Best Distribution sunt angajați cu contract de muncă și dacă prin sintagma colaboratori/ parteneri se referă la firme subcontractate, însă nu am mai primit un răspuns până la data publicării.

Editori: Florin Râșteiu, Cătălin Doscaș

Autor

  • Andreea Tudor

    Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.

scris de
Andreea Tudor

Născută și crescută în București, susținătoare a presei independente. Așa am ajuns redactor la Buletin de București. Fiind eu, însămi, parte a sistemului de învățământ românesc și pasionată de domeniul social, pun sub lupă tot ceea ce se întâmplă în sfera educației. Cred cu tărie că presa „pentru cetățeni” este presa independentă. Oamenii au nevoie de o informare corectă pentru a înțelege pe deplin ce se întâmplă în jurul lor și pentru a lua acțiune împotriva nedreptăților.