Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 11 October 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Featured

Garda de Mediu arde Primăriile din Capitală. Amenzi de aproape 1 milion de lei, în 2021

147

În 2021, Primăria Capitalei și celelalte șase primării de sector au fost amendate de Garda de Mediu cu aproape un million de lei în total. O parte din ele nu au respectat prevederile legale privind calitatea aerului, iar altele au depozitat necorespunzător deșeuri. Un exemplu sunt chiar primăriile conduse de Nicușor Dan, Robert Negoiță și Ciprian Ciucu, care au fost amendate cu zeci de mii de lei pentru că au depozitat tone de deșeuri fără să respecte reglementările.

Anul trecut, Garda de Mediu a dat 19 amenzi administrațiilor din București. Nicio primărie nu a scăpat de amendă, însă unele au fost nevoite să scoată din buzunar sute de mii de lei, în timp ce altele au scăpat cu doar câteva mii de lei în minus. Primăria Sectorului 1 și Primăria Sectorului 3 au primit cele mai mari sancțiuni, depășind 300 de mii de lei. La polul opus sunt Primăriile Sectorului 2 și 5, cu câte o singură amendă de 7500 de lei.   

Nerespectarea prevederilor legale privind calitatea aerului și depozitarea necorespunzătoare de deșeuri au fost principalele motive pentru care primăriile din Capitală au fost amendate de Garda de Mediu, însă nu singurele. De exemplu, Primăria București a primit o sancțiune de 75 mii de lei pentru că instituția nu deține un Registru al Spațiilor Verzi, iar administrației lui Robert Negoiță i-au fost aplicate amenzi de 150 de mii de lei pentru că a inițiat mai multe construcții fără să dețină acord de mediu.

Primăria Municipiului București (PMB)– amenzi de 182.500 RON

Anul trecut, administrația condusă de Nicușor Dan a depozitat necorespunzător 3.650 de tone de deșeuri pe un teren de 10 mii de metri pătrați aflat în apropierea autostrăzii A3, lateral Șoș. Petricani. Deșeurile erau din construcții, vegetale sau ambalaje de plastic, hârtie și carton. Pentru asta, PMB a primit două amenzi, pe 13 mai și pe 22 septembrie, în valoare totală de 100 de mii de lei.

Tot în 2021, Primăria București a fost amendată  în urma unui control în urma căruia s-a constatat că instituția nu deține un Registru al Spațiilor Verzi conform normelor. Verificările Ministerului Mediului la momentul respectiv au fost făcute pe fondul dezvăluirilor Buletin de București cu privire la Registrul Verde al Capitalei.

Nicușor Dan a transmis atunci că Registrul Spațiilor Verzi al Municipiului București este în lista de priorități, dar că acest demers este condiționat de disponibilitatea fondurilor bugetare.

Primăria Sectorului 1 (PS1) – amenzi de 320.000 RON

În 2021, sectorul 1 a fost scena războiului dintre Romprest și Clotilde Armand. Firma de salubritate a refuzat să mai strângă deșeurile din sector, după ce Primăria Sectorului 1 a încetat să o plătească pentru serviciile prestate, pe motiv că facturile erau la suprapreț.

Astfel, Clotilde Armand a primit două amenzi de 60 de mii de lei, una în martie și alta în iunie, pentru neasigurarea măsurilor de salubrizare. Pe lângă asta, ea a trebuit să plătească 200 de mii de lei pentru neprezentarea unor documente solicitate de Garda de Mediu.  

Primăria Sectorului 3 (PS3) – amenzi de 307.500 RON

Înctomai ca Nicușor Dan, Robert Negoiță a primit pe adresa primăriei o amenda de 100 de mii de lei pentru că a depozitat necorespunzător 6.000 de tone de deșeuri municipale, pe un teren neautorizat de 4.000 de metri pătrați.

Pe lângă asta, în 2021, Garda de Mediu a sacționat administrația sectorului 3 de trei ori pentru lucrări de construire fără acord de mediu. Lucrările făcute fără obținerea documentației necesare au fost:

  • Lucrări de desființare trotuar aferent str. Octavian Goga- pasaj Mărășești;
  • Lucrări de construire alei pietonale pe spațiu verde în zona Bilbioteca Națională;
  • Lucrări de construire skate parc în zona str. Malu Mierii cu str. Lunca Cetății.

Anul trecut, Buletin de București a arătat că Primăria Sectorului 3 a deschis un nou șantier ilegal în zona Bibliotecii Naționale, la nici 200 de metri de locul accidentului unde și-au pierdut viața doi angajați din instituțiile lui Robert Negoiță. Și Inspectoratul pentru Construcții a constatat neconformități la fața locului, privind calitatea lucrărilor și lipsa autorizației de construire.

Actualizare 14.02.2021. Ulterior publicării articolului, Primăria Sectorului 3 ne-a transmis că Direcția Generală de Salubritate nu a primit amenzi pentru depozitare ilegală de deșeuri, contrar informațiilor oficiale primite de Buletin de București de la Garda de Mediu. În plus, PS3 susține că singurele amenzi contravenționale au fost pentru amenajarea a trei locuri de parcare pe spațiul verde în Piața Alba Iulia.

Pentru lucrările de igienizare a terenului de pe Splaiul Unirii- Pasaj Mărășești și pentru realizarea unei alei pietonale lângă Blv. Octavian Goga, Robert Negoiță ar fi primit sancțiune contravențională. Edilul nu a specificat altceva despre celalalte amenzi comunicate de Garda de Mediu.

Primăria Sectorului 4 – amenzi de 40.000 RON

Conform informațiilor obținute de la Garda de Mediu, în 2021, primăria condusă de Daniel Băluță a primit două amenzi în valoare totală de 40 de mii de lei, ambele la final de an, pe 8 decembrie.

Una dintre ele a fost pentru că a depozitat 25 de tone de deșeuri din construcții și municipale într-un loc nepermis, în zona Drumul Poștalionului. Cealaltă a fost pentru că a predat doze de sticle goale folosite la vaccinul anti-Covid unei societăți neautorizate.

Primăria Sectorului 6 – amenzi de 57.500 RON

Și primarul Ciprian Ciucu a fost sancționat de comisarii Gărzii de Mediu pentru modul în care a depozitat deșeuri. Mai exact, Primăria Sectorului 6 nu a respectat măsurile privind salubrizarea terenurilor unde au ajuns 40 de tone de deșeuri. Este vorba despre un teren având suprafața de 2.000 de metri pătrați, în apropiere de CET Vest.

Primăria Sectorului 2 și Primăria Sectorului 5 – amenzi de câte 7.500 RON

Radu Mihaiu și Cristian Popescu Piedone au scăpat cel mai ieftin din controalele Gărzii de Mediu. Cele două primării au fost amendate cu doar 7.500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale cu privire la calitatea aerului. Ambele amenzi au fost date pe 22 februarie. În aceeași zi, comisarii au  sesizat și sancționat mai multe administrații din Capitală pentru calitatea aerului, inclusiv PMB, Primăria Sectorului 3 și Primăria Sectorului 6.

Până la momentul publicării articolului, nicio Primărie nu a transmis un punct de vedere.

Grafică: Georgiana Sîrbu

scris de

Bianca Albu

Reporter

pe același subiect

Centura Capitalei la 4 benzi între Autostrada Soarelui și E85. Foto: FB/ Ionel Scrioșteanu (Arhiva)
ArticoleFeaturedTransport

Centura Capitalei la 4 benzi între Autostrada Soarelui și E85. Când ar putea fi reluate lucrările

Cel de-al treilea contract pentru centura Capitalei la 4 benzi, între Autostrada...

Când un bloc este construit de un interlop, tu ai cumpăra apartament acolo? Foto Buletin de București
ArticoleEditorialFeatured

EDITORIAL: Când un bloc este construit de un interlop, tu ai cumpăra apartament acolo?

Când un bloc este construit de un interlop, tu ai cumpăra apartament...

Daniel Băluță renunță la Planșeul Unirii și îl acuză pe Nicușor Dan că a blocat lucrările. Foto: Cătălin Anghel-Dimache
ArticoleFeaturedPrimărie

Daniel Băluță renunță la Planșeul Unirii și îl acuză pe Nicușor Dan că a blocat lucrările

Daniel Băluță renunță la Planșeul Unirii și îl acuză pe Nicușor Dan...