Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Gabriela Firea spune că „va fi o nenorocire” redeschiderea școlilor după 15 mai. Președintele și Guvernul anunță că încă se lucrează la un plan pentru reînceperea cursurilor

90

Redeschiderea școlilor și a grădinițelor, după 15 mai, ar fi periculos și ar duce la creșterea numărului de îmbolnăviri cu COVID-19, este de părere, Gabriela Firea, primarul general al Capitalei. „Copiii, prin natura lor, nu vor putea respecta cu strictețe măsurile sanitare și de distanțare socială”, a scris edilul pe pagina sa de Facebook. Nici președintele Klaus Iohannis și nici premierul Ludovic Orban sau ministrul Educației, nu au avansat, însă, o dată clară pentru reluarea cursurilor. Șeful Guvernului a precizat, joi, că, atunci când se va lua o astfel de decizie, statul va trebui să asigure măști atât pentru cadrele medicale, cât și pentru elevii.

„Copii cu mască de protecție la școală mi se pare o imagine dureroasă. Sfâșietoare. Iar pentru elevii din clasele mici, aproape imposibil. Sunt foarte activi, nerăbdători, aleargă, se mișcă…e normal! De aceea sunt copii! (…) Nu vad ca pe o soluție bună redeschiderea grădinițelor și a școlilor dupa 15 mai. Este, încă, foarte periculos! Virusul e printre noi! Din ce în ce mai agresiv! Copiii, prin natura lor, nu vor putea respecta cu strictețe măsurile sanitare și de distanțare socială. Se vor contamina, vor face forme ușoare (Slavă Domnului!) dar vor transmite coronavirusul cadrelor didactice și părinților, bunicilor. Va fi o nenorocire! Vor fi mii de îmbolnăviri!”, a scris Gabriela Firea pe pagina sa de Facebook.

„Una este ca un copil să poarte o oră-două mască de protecție, supravegheat de părinți, pentru a se putea deplasa în siguranță și este cu totul diferit să fie nevoit să o poarte 4-5 ore, chiar mai mult, la cursuri. (…) Sub nicio formă nu aș fi de acord cu reînceperea cursurilor”, mai adaugă edilul.

Șeful statului a anunțat, miercuri, relaxarea condițiilor de carantină după 15 mai, dar nu a avansat nicio dată pentru redeschiderea școlilor. A vorbit doar despre „elaborarea unui plan concret pentru revenirea elevilor la școală”. ”Cum va arăta acest plan va fi prezentat public în momentul în care este elaborat cu toate detaliile aferente”, a declarat președintele Klaus Iohannis.

Și premierul Ludovic Orban s-a ferit, joi, să avanseze o dată clară pentru revenirea profesorilor și a elevilor în sălile de clasă,

„Această decizie o vom lua împreună cu preşedintele, cu echipa de la Ministerul Educaţiei pe baza estimărilor care sunt făcute de Ministerul Sănătăţii şi va fi luată în funcţie de contextul epidemiologic şi de capacitatea efectivă de a reduce la maxim orice risc de îmbolnăvire a copiilor noştri (…) Se analizează care sunt nevoile, în cazul în care se ia decizia de deschidere, nevoile, măsurile specifice care trebuie luate. Va trebui să asigurăm măşti pentru toţi copiii, pentru toate cadrele didactice, sunt măsuri care trebuie pregătite şi, în funcţie de decizie, vor fi luate”, a declarat, joi, șeful Guvernului.

Foto: Facebook/Gabriela Firea

scris de

Cristina Sbîrn

Reporter

pe același subiect

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiriTransport

Metrorex a emis o cartelă magnetică de colecție, la aniversarea a 45 de ani

O nouă cartelă magnetică de colecție a fost emisă de Metrorex, cu...

Activitatea RAR este blocată în toată țara. Foto RAR
ArticoleEvenimentȘtiri

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la București

Activitatea RAR este blocată în toată țara, din cauza unui incident la...

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi. FOTO: mobilitate.eu
ArticoleȘtiriTransport

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Tur virtual, cu imagini de azi

Depoul Militari împlinește 50 de ani de existență. Cu aceasta ocazie, TPBI...