Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Gabriela Firea pierde controlul asupra spitalelor aflate în subordinea Primăriei pe perioada stării de urgență

102

Guvernul a aprobat în sedința de joi seara o ordonanță de urgență prin care Ministerul Sănătății va coordona organizarea și funcționarea tuturor spitalelor din țară, inclusiv a celor aflate în subordinea autorităților locale, precum Primăria Capitalei, pe perioada stării de urgență. Ministerul Sănătății va putea demite în această perioadă orice persoană aflată într-o funcție de conducere din aceste spitale.

„Ministerul Sănătății coordonează organizarea și funcționarea tuturor unităților sanitare din subordinea autoritatilor administrației publice locale și exercită inclusiv atribuția de numire, suspendare și eliberare din funcție a persoanelor care ocupă funcții de conducere în cadrul acestor unități” – scrie în actul normativ.

Prin urmare, potrivit actului normativ aprobat de Guvern, inclusiv Primăria Capitalei pierde pe perioada stării de urgență controlul asupra celor 19 spitale aflate în subordinea sa prin Administrația Spitalelor și Serviciilor Medicale București (ASSMB). Printre acestea se numără Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Dr. Victor Babeș”, Spitalul Clinic de Nefrologie „Dr. Carol Davila”, Spitalul Clinic Colentina – unități sanitare care joacă un rol extrem de important în lupta cu noul coronavirus SARS-CoV-2.

Același act normativ aprobat aseară de Guvern prevede și prelungirea contractelor de muncă ale rezidenților până la 31 octombrie, în timp ce posturile vacante din sistemul de sănătate vor putea fi ocupate și fără concurs.

„În acest momentul rezidenților din ultimul an, care au terminat perioada de rezidențiat, dar nu pot da examenul de specialist, li s-a prelungit perioada de rezidențiat până la 31 octombrie”, a declarat ministrul Sănătății, Nelu Tătaru.

Acesta a lansat și un mesaj pentru medicii din întreaga țară: „Frații mei, România are nevoie de voi! Suntem cu toții în această luptă contra cronometru. Este un moment dificil în care trebuie să demonstrăm că ne onorăm meseria, că oamenii se pot baza pe noi”.

Nelu Tătaru a făcut acest apel către medici în contextul în care în mai multe unități sanitare din țară cadrele medicale și-au înaintat demisiile în bloc.

Sursa foto: Pagina de Facebook a Gabrielei Firea

scris de

Cristina Sbîrn

Reporter

pe același subiect

Târg de adopții de căței, în weekend. FOTO: ASPA
ArticoleDiverseȘtiri

ASPA | Târg de adopții de căței, în weekend

Următorul târg de adopții de căței, organizat de ASPA, va avea loc sâmbătă,...

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian". Ce spectacole sunt programate. FOTO: Arhiva
ArticoleCulturăȘtiri

Luna decembrie la Teatrul de Operetă și Musical „Ion Dacian”. Ce spectacole sunt programate

Luna decembrie la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian” cuprinde...

Microbuze electrice de peste 7 milioane de euro, pentru elevii ilfoveni. FOTO: CJ Ilfov
ArticoleBuletin de IlfovȘtiri

ILFOV | Microbuze electrice pentru elevi, de peste 7 milioane de euro

33 de microbuze electrice pentru elevi au ajuns în Ilfov. Acestea vor...