Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 May 2026
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainPolitic

Gabriela Firea nu va mai fi senator de la 1 iulie. Şi-a dat demisia din Parlament ca să plece la Bruxelles

497
FOTO: Captură de ecran/ FB/ Partidul Național Liberal

Gabriela Firea şi-a anunţat demisia din Parlament de la tribuna Senatului. Şi-a vacantat locul pentru că pleacă la Bruxelles pentru a-şi prelua mandatul de eurodeputat, din partea PSD-PNL. Demisia intră în vigoare de la 1 iulie, iar cererea sa a fost aprobată prin vot unanim de colegii săi din Senat. „Sunt convinsă că ne vom revedea”, a spus Gabriela Firea, citată de Agerpres.

Demisionez din Senatul României începând cu data de 1 iulie, ca urmare a alegerii mele în Parlamentul European (…). Vreau să vă mulţumesc foarte mult pentru colaborarea atât în plen, cât şi în comisiile de specialitate, să vă asigur în continuare de tot respectul meu şi toată buna colaborare, şi sunt convinsă că ne vom revedea, chiar dacă în alte structuri organizatorice.

gabriela Firea

Cererea sa de vacantare a locului de senator a trecut cu vot unanim.

Să dăm şi vot pe vacantarea mandatului de senator. Luăm act de demisia doamnei senator Gabriela Firea, începând cu data de 1 iulie 2024, şi supun votului vacantarea mandatului de senator ales în Circumscripţia electorală 42 Bucureşti

sorin cîmpeanu, vicepreşedinte senat

După ce a fost învinsă la scor de Nicuşor Dan (48.26% / 22.34%), Gabriela Firea a ales varianta B a carierei sale politice – a ales să meargă la Bruxelles, pe postul obţinut conform votului politic pe ţară, la europarlamentare (alianţa electorală PSD-PNL a obţinut aproape 49% din sufragii).

CITEŞTE ŞI:

Autor