Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Thursday , 21 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Covid-19

Gabriela Firea include și turiștii în programul “Testăm pentru București”. În două luni, au fost folosite mai puțin de jumătate dintre testele pentru COVID-19

101

Gabriela Firea a anunțat cel de-al cincilea program de testare a bucureștenilor pentru COVID-19 – “Vacanța 2020”. Acesta va fi inclus în programul “Testăm pentru București”, lansat la sfârșitul lunii mai, la care au apelat aproximativ 4.700 de bucureșteni, din peste 11.000 de persoane cât a anticipat inițial primarul general al Capitalei.

Includem(n.r. – Vacanța 2020) în proiectul de testare care deja funcționează în Capitală. Noi vorbim acum de testele COVID solicitate în străinătate, în special în Grecia, acele teste de tip antigen care arată dacă persoana este la momentul de față contaminată cu virusul SARS Cov-2”, a declarat Gabriela Firea la Digi24.

Vacanța 2020” este cel de-al cincilea proiect lansat public de primarul general al Capitalei care are ca tematică virusul COVID-19.

Tot în programul “Testăm pentru București” a fost inclus și programul “Testăm pentru a salva economia şi locurile de muncă” care prevede 3.000 de teste pentru angajații din domeniile serviciilor farmaceutice și alimentației publice, reprezentanți ai mass-media, angajați ai firmelor de curierat și sportivi din cadrul Clubului Sportiv Municipal București.

Doar 4.700 de bucureșteni au solicitat însă să fie testați pentru COVID-19, în condițiile in care programul “Testăm pentru București” a fost lansat la sfârșitul lunii mai și ar fi trebuit să acopere în total 11.000 de cereri.

YouTube video

La toate acestea se adaugă și programul “Testăm pentru anticorpi”, desfășurat pe Arena Națională fără aviz de la DSP, și programul “Pentru cei care NU stau acasă” în cadrul căruiau au fost testate circa 600 de persoane.

CITEȘTE ȘI “Testăm pentru București”, un fiasco cu programare. Cum a arătat campania Gabrielei Firea după plecarea televiziunilor

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.

pe același subiect

Covid-19

Percheziții DNA în Capitală pentru achiziția de măști neconforme în pandemie

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au făcut, astăzi, percheziții la șase adrese...