Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

G4Media: Sorina Docuz, apropiata premierului Ciolacu, afaceri ascunse de sute de mii de euro. Mesh pe clădirea Universităţii Bucureşti

230
Sorina Docuz
Universitatea Bucureşti, „panou publicitar” pentru firma în spatele căreia ar fi Sorina Docuz. FOTO: Google Street View

Sorina Docuz, fosta soţie a lui Robert Negoiţă şi cea despre care G4Media scria că este protejata lui Marcel Ciolacu, apare într-o nouă afacere de sute de mii de euro, scriu jurnaliştii G4Media. De această dată este vorba de o firmă controlată de ea care a câştigat anul trecut, prin intermediul unor interpuşi, dreptul de a amplasa mesh-uri publicitare pe clădirea Universităţii, aflată în renovare.

Lucrările de la Universitate sunt făcute de Construcţii Erbaşu, în baza unui contract de 317 milioane de lei atribuit de Compania Națională de Investiții. Erbaşu este firma care i-a dat societăţii Sorinei Docuz acest contract prin care poate amplasa mesh-uri pe clădirea publică, scriu jurnaliştii citaţi.

Patronul Erbaşu a spus că a avut patru oferte pentru contractul de publicitate outdoor, din care a ales două. Una dintre ele a fost a firmei Sorinei Docuz, dar fără implicarea ei, susţine el: Nici una din cele două firme nu a beneficiat de implicarea directă sau indirectă a persoanei indicate de dvs în raport cu societatea Construcții Erbașu, a transmis acesta jurnaliştilor G4. Întrebat dacă a avut beneficii în relaţia cu statul după ce i-a dat acest contract Sorinei Docuz, patronul Erbaşu a negat.

Potrivit jurnaliştilor care au scris pe această temă, Erbaşu are o clauză care pare să dezavantajeze compania în raport cu firma Sorinei Docuz. Mai precis, ia un preţ foarte mic, faţă de cele vehiculate în piaţa de publicitate.

CITEŞTE ŞI: Servicii de catering de 27 milioane de euro, atribuite unei firme cu legături puternice cu primarul Sectorului 3 și cu premierul Marcel Ciolacu

O sursă din piață a declarat pentru G4Media.ro că „Toată lumea din breaslă știe că mesh-urile sunt afacerea Sorinei Stan Docuz”. Aceasta nu a răspuns întrebărilor G4Media.ro pe marginea acestei afaceri.

Tot jurnaliştii citaţi scriu că Sorina Stan Docuz se află în centrul unei întregi rețele de oameni care provin din comuna Racovițeni, județul Buzău, locul unde a copilărit și de unde provin părinții ei. De-a lungul timpului, firme controlate sau înființate de aceste personaje au primit contracte de la Primăria Sectorului 3 condusă de Robert Negoiță, fostul soț al acesteia.

Întregul articol poate fi citit pe site-ul G4Media.

scris de

Ionuț Lepa

Editor BdB. Paisprezece ani de experienţă în lumea televiziunii - ca reporter, redactor, editor şi producător executiv. Bucureştiul şi zona metropolitană înseamnă câteva milioane de oameni care au nevoie de informaţie corectă, pentru activităţile de zi cu zi, dar şi pentru a şti să voteze corect. Cu acest crez m-am alăturat echipei Buletin de Bucureşti şi am făcut un "leap of faith" în lumea online-ului. Dincolo de platforma de comunicare, cred în presa fără imixtiuni de orice natură în politica editorială.

pe același subiect

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională. FOTO: PMB
ArticoleȘtiri

Spațiu special amenajat pentru copiii cu autism, la Arena Națională

Copiii și tinerii cu tulburări de spectru autist au un spațiu special...

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul. Foto: Inquam Photos / George Călin
ArticoleEvenimentMain

Conducerea STB confirmă că a limitat comunicarea cu jurnaliștii și publicul

Conducerea STB confirmă, într-un răspuns oferit Buletin de București, că a luat...

Noul tren electric Coradia. Fotografii arhivă Asociația Pro Infrastructură
ArticoleȘtiriTransport

Pro Infrastructura: Noul tren electric Coradia circulă după un program aproape inutil

Noul tren electric Coradia circulă pe ruta București-Brașov după un program care...