Curtea de Apel București a decis, astăzi, că Andrew și Tristan Tate pot fi cercetați sub control judiciar, ceea ce înseamnă că vor ieși din arestul la domiciliu. Hotărârea judecătorilor este definitivă și nu mai poate fi contestată. Cei doi sunt judecaţi pentru constituire a unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
După decizia Curții de Apel București, frații Tate vor putea părăsi domiciliul, dar doar în anumite condiții stabilite clar de instanță, după cum urmează:
- să se prezinte la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi;
- să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei;
- să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea lor, respectiv secţia de poliţie din circumscripţia teritorială a locuinţelor inculpaţilor, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi
- să nu depăşească limita teritorială a judeţului Ilfov şi a Municipiului Bucureşti, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată;
- să nu ia legătura cu martorii sau cu victimele.
Pe 23 iunie, Tribunalul București a decis ca aceștia să fie judecați în arest la domiciliu. Atunci decizia nu era una definitivă.
În acest dosar, Frații Tate alături de Luana Radu și Georgiana Naghel sunt acuzați că ar fi constituit un grup infracțional organizat în vederea comiterii pe teritoriul României, dar și al altor state, precum Statele Unite ale Americii și Marea Britanie, a infracțiunii de trafic de persoane.
De asemenea, pe 20 iunie Andrew și Tristan Tate au fost trimiși în judecată de către procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), la mai bine de jumătate de an de când au fost puși sub învinuire.
Aceștia au fost acuzați de grup infracțional organizat, viol, trafic de persoane și violențe. Procurorii susțin că frații Tate recrutau fete pe care le mințeau în legătură cu intenția de a întemeia o relație de căsătorie/concubinaj (metoda loverboy). Victimele erau transportate în imobile din Ilfov, unde erau abuzate fizic, psihic și exploatate sexual de membrii grupului.
Sursă Foto: Inquam Photos / George Călin
CITEȘTE ȘI:
Andrew Tate, asociat cu o fostă companie a fraților Doroftei, patronii Las Vegas Games
Andrew Tate, afaceri în România de peste patru milioane de lei
lasă un comentariu