35 000 de oameni au participat la concertul caritabil „We Are One”, care a avut loc ieri, între orele 16:00 și 01:00 am, pe Arena Națională. Organizatorii au anunțat, la finalul evenimentului, că s-au strâns peste 3,7 milioane de lei din donații. Printre cei 35 de artiști care au urcat pe scenă, se află și celebrul DJ Armin Van Buuren, dar și artistul britanic Tom Odell.
Steagurile României și al Ucrainei, dar și cele ale Uniunii Europene și ale inițiativei „We are one” au început să fluture pe Arena Națională încă dinainte ca cel mai lung concert caritabil din România să înceapă. Spectatorii, îmbrăcați mai mult sau mai puțin potrivit pentru o seară care anunța -5 grade Celsius și-au căutat cele mai bune locuri.
În mai multe momente, prezentatorii au îndemnat publicul să strige „Slava Ukraini!”, în traducere „Glorie Ucrainei”. Expresia a fost folosită pentru prima dată de ucraineni în secolul XX sub formă de sfidare la adresa URSS-ului, când Ucraina nu era încă independentă. Fraza a fost reluată în 2014, când rușii au anexat Crimeea.
În jurul orei 20, întreaga suprafață a Arenei Naționale s-a umplut de o mare de lumini. Spectatorii și-au ținut telefoanele în aer, cu lanterna aprinsă, și au tăcut la unison pentru a ține un moment de reculegere în memoria ucrainenilor care au murit în acest război.
Cel mai așteptat artist al serii a fost DJ-ul olandez Armin Van Buuren, care și-a început show-ul cu un mesaj puternic pentru poporul greu încercat al Ucrainei. Armin a fluturat și un steag al Ucrainei în semn de solidaritate cu vecinii României.
„Poate nu astăzi, poate nu mâine, dar într-o zi ne vom întoarce victorioși pe pământurile noastre. Suntem vecini, nu suntem separați de granițe, ci legați de o forță invizibilă. O lumină care strălucește în inima fiecăruia dintre noi. Suntem un singur popor, cu o singură inimă, cu un singur scop, cu un singur țel și acesta este să ne ridicăm din nou.”
A spus Armin van Buuren – înainte de a începe concertul
Cel mai emoționant moment al serii a fost apariția artistului Tom Odell, care a cântat trei dintre cele mai cunoscute piese ale sale, alături de un cor de copii din București. Britanicul a păstrat pentru final piesa „Another Love”, care a devenit imnul protestelor pentru pace din întreaga lume, iar toate vocile spectatorilor s-au transformat, atunci, într-una singură.
„Another Love” s-a auzit și cu o zi înainte, pe culoarele Gării de Nord din București, unde într-o zi obișnuită de vineri s-ar fi auzit doar șuierăturile trenurilor, anunțurile din difuzoare și rumoarea generală a tuturor călătorilor care urcă în trenuri sau coboară din ele. De mai bine de două săptămâni, Gara de Nord a devenit unul dintre punctele cheie de primire a refugiaților ucraineni, iar artistul Tom Odell a cântat pentru aceștia, chiar în fața lor, momentul câștigând simpatia fanilor din țară și nu numai.
Evenimentul a fost organizat în doar șapte zile, de către SAGA Festival, Pro TV, Kiss FM şi Primăria Municipiului Bucureşti, reuniți sub sloganul “We Are One”, potrivit infomusic.ro.