Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Mediu

FOTO&VIDEO | Incendiul din Delta Văcărești a fost stins

140

11000 de mp din Delta Văcărești au ars astăzi după ce un incendiu s-a propagat rapid, alimentat de vânt. Zeci de pompieri cu 11 autospeciale de pompieri au intervenit aproape 2 ore pentru a limita focul și în final a-l lichida. Cauza incendiului este necunoscută, încă se fac cercetări. Din cauza fumului dens a fost emis un mesaj RoAlert prin care locuitorii din zonă erau sfătuiți să rămână în case.

Imagini cu porțiunea arsă imedit după ce incendiul a fost stins de către pompieri

Focul a fost semnalat de administrația Parcului Văcărești, în jurul orei 13, în această dimineață, care a alertat și autoritățile. Pompierii au trimis, inițial, 5 mașini de intervenție dar pentru că focul se propaga cu viteză au cerut suplimentarea forțelor. În total au ajuns 11 mașini ale ISU și peste 50 de militari. La fața locului au fost prezenți și zeci de polițiști locali, jandarmi și comisari.

Și nu doar vântul a creat probleme pompierilor ci și terenul accidentat. Din această cauză, autospecialele nu au putut pătrunde foarte aproape de locul incendiului. Mai mult, una dintre acesta s-a împotmolit, iar aproximativ 10 pompierii au săpat și împins peste 15 minute pentru a debloca mașina.

Imediat după ce incendiul a fost stins, Administrația Parcului Natural Văcărești a comunicat că vor face demersuri pentru suplimentarea pazei. ANPV susține și că vor face cercetări pentru a identifica care a fost cauza incendiului.

A fost un incendiu de vegetație în Parcul Natural Văcărești. E afectată o porțiune de cca. 1 hectar, din suprafața de peste 180 de hectare a parcului. Reacția pompierilor a fost promptă și le mulțumim pentru rapiditate în stingerea incendiului. Vom cerceta cauzele și vom face demersuri pentru suplimentarea pazei. ANPV e o structură recent înființată; suntem în procedură de angajări, inclusiv angajări de rangeri pentru parc.

Se arată în coumunicatul Administrației Parcului Natural Văcărești

În timp ce flăcările se extidendeau în Delta Văcărești, undeva la 200 de metri de incediu, stăteau aproximativ 50 de persoane care priveau incendiul.

Parcul Natural Văcărești este cel mai mare spațiu verde compact al Capitalei, însă înainte de 1988, marca periferia de sud-est a Bucureștiului, neasfaltată, cu locuințe rare și grădini întinse, conectate printr-o rețea modestă de străzi.

CITEȘTE ȘI:

Incendiu major de vegetație în Delta Văcărești. Vântul agravează situația

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

În locul arborilor au fost plantate garduri în zona retrocedată a Parcului IOR
ArticoleEvenimentMainMediu

Garduri în locul copacilor din zona retrocedată a parcului IOR

Mai multe garduri împrejmuiesc zona retrocedată a parcului IOR, iar accesul în...

Zeci de organizații cer ministrului Mediului aprobarea urgentă a planului care ar salva Delta Văcărești
ArticoleMainMediu

Zeci de organizații cer ministrului Mediului aprobarea urgentă a planului care ar salva Delta Văcărești

50 de organizații non-guvernamentale și grupuri civice au semnat o scrisoare deschisă...