Nemulțumirea față de sistemul judiciar a scos din nou oamenii în stradă, în cea de-a doua zi consecutivă de proteste în fața Piața Victoriei. În jurul orei 19:00, câteva sute de persoane se strânseseră deja în locul devenit simbolic pentru apărarea justiției.
Numărul lor a crescut constant, organizatorii estimând o prezență similară cu cea din seara precedentă, când aproximativ 1.000 de oameni au protestat.
Oamenii vin în grupuri mici, cu steaguri, pancarte și vuvuzele. Scandează, sar în același timp și încearcă să-și facă auzită furia: „Cine nu sare nu vrea schimbare!” și „Toată lumea sare, Lia la închisoare!”.
Proteste în Piața Victoriei: „Justiție optimizată, mafie organizată!”
În piață se aud aplauze pentru magistrații care au vorbit public despre disfuncționalitățile sistemului și huiduieli la adresa celor aflați la conducerea Justiției.

Protestul a început cu scandări dedicate judecătoarei Raluca Moroșanu, magistrat al Curții de Apel București, care a intervenit joi, în timpul unei conferințe de presă a instituției, pentru a-și susține colegul, Laurențiu Beșu.

Momentul, devenit viral pe rețelele sociale, este perceput de protestatari drept un act rar de curaj într-un sistem pe care îl descriu drept „capturat”.

„Justiție optimizată, mafie organizată!” și „Justiție, nu corupție!” sunt mesajele care se repetă pe pancarte.

Mulțimea îi adresează apeluri directe președintelui României, Nicușor Dan. „Nicușoare, nu mai sta, apără Justiția!”, au scandat oamenii.

Revendicările sunt clare: revocarea Liei Savonea, demiterea conducerii DNA, demiterea ministrului Justiției, Cătălin Predoiu, revizuirea competențelor CSM și eliminarea prin lege a portițelor care permit prescrierea dosarelor penale.

Ceața groasă care a coborât peste Piața Victoriei, marți seară, a estompat contururile clădirilor. În piață însă, vocile au fost clare. Pe măsură ce aerul devenea tot mai opac, mulțimea s-a adunat, iar mesajele au devenit tot mai tranșante.

Pe măsură ce s-a lăsat seara, ceața nu s-a risipit. Nici din aer, nici, spun protestatarii, din Justiție. Dar oamenii rămân în piață, convinși că, la fel ca în natură, și aici ceața se poate ridica doar sub presiunea unei lumini constante.