Noul spital modular Covid-19 a fost inaugurat astăzi, cu o săptămână înainte de finalizarea stării de urgență. Deși Gabriela Firea susține că e aproape de finalizare, pe teren lucrurile arată diferit. Buletin de București a surprins în fotografii și partea cealaltă a spitalului, cea cu uși și geamuri lipsa și cu țevi care așteaptă să fie montate.
Primarul Bucureștiului Gabriela Firea anunța în urmă cu câteva ore că inaugurează cel mai mare spital din țară pentru cazurile cu infecție ușoară Covid-19, o secție externă a Spitalului de Boli Infecțioase Victor Babeș. Spitalul modular ar fi fost construit într-un timp record de 2 săptămâni de Compania Municipală Consolidări și ar fi gata să primească 500 de bolnavi cât de curând. Redacția Buletin de București a aflat, însă, că lucrurile din teren sunt diferite.
În timp ce Ablachim Turchez, managerul medical ASSMB declara că “lucrările sunt finalizate, urmează etapa a doua, în care colegii noștri de la Spitalul Victor Baabeș vor stabili exact ce este nevoie pentru ca, în continuare, să organizăm activitatea din punct de vedere medical: condițiile de echipare/dezechipare a personalului”, sunetul unui flex din fundal acapara sunetul filmulețului live făcut pe pagina Facebook a Gabrielei Firea. Astfel, primele indicii cum că spitalul modular nu este încă funcțional se pot observa chiar din filmuleț: mai multe uși de la baie lipsesc.
Realitatea de pe teren surprinsă de un coleg din redacție ne arată că, de fapt, lipsesc mult mai multe. Acea parte a spitalului modular care nu e surprinsă în live nu e nici pe aproape de finalizare; nu are toate ușile și nici toate geamurile, ba chiar unele geamuri sunt acoperite cu plastic. De asemenea, la fața locului sunt mai multe plăci de lemn, dar și țevi care așteaptă să fie montate. Șanțurile sunt deja săpate.
Fotografiile au fost făcute de Cătălin Doscaș după ce a avut loc evenimentul de inaugurare.
Comments are closed.