Fosta șefă a serviciului de Achiziții din cadrul Spitalului Clinic de Psihiatrie „Prof. Dr. Alexandru Obregia” a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare, potrivit Agerpres. Sentința vine în contextul unui dosar trimis spre judecare în 2019, în care aceasta era acuzată de săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu în formă continuată, în perioada iunie 2011 – decembrie 2016. Decizia nu este definitivă.
Pe lângă cei cinci ani de închisoare, pe latura civilă, instanța o obligă pe Elena Faur să plătească 4,8 milioane lei daune materiale spitalului, din care o parte în solidar cu ceilalți inculpați, potrivit aceleiași surse, acesta fiind și prejudiciul cauzat spitalului. Direcția Națională Anticorupție o acuza pe Faur că a acordat preferenţial unor firme „agreate” contracte pentru achiziţii de produse, la preţuri mai mari și de 10 ori față de oferta reală.
Cu ajutorul inculpaților Ștefu Camelia, Tacu Nicolae și Grigore Ion, administratori ai societăților care au beneficiat de contractele de achiziții, aceasta a „creat aparența derulării unor proceduri legale”. Cei din urmă inculpați au întocmit oferte de preț „stabilit în mod intenționat mai mare decât cel propus de societatea pe care o administrau”: în urma supraevaluării, prețurile erau mai mari cu 200% până la 1.100%, potrivit comunicatului DNA.
Cei trei au fost condamnați cu suspendare pentru complicitate la abuz în serviciu. Mai mult, firmele pe care aceștia le administrau au fost obligate la plata unor amenzi penale, după cum urmează: Freemac Med SRL – 90.000 lei, Trendy Alien SRL – 50.000 lei, Frigoterm Eco Service SRL – 50.000 lei, Sorel 99 SRL – 50.000 lei, spune Agerpres.
În cazul șefului Serviciului Administrativ și președinte al comisiei de recepție a serviciilor prestate de la acea vreme, Popescu Claudiu Cristian Alexandru, faptele au fost prescrise. Acesta era acuzat în cadrul dosarului pentru fals intelectual: respectivul a semnat opt procese verbale de recepție, pentru servicii din contracte încheiate cu SC Trendy Alien SRL „atestând, contrar adevărului, că serviciile au fost prestate, iar prestatorul şi-a îndeplinit obligaţiile asumate”. Acesta și-a convins colegii din aceeași comisie să semneze și ei procesele.
Unul dintre administratorii societăților implicate, Gherache Mircea Emilian, a încheiat un acord de recunoaștere a vinovăției cu procurorii DNA în 2019, primind, la acea vreme 2 ani de închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și interzicerea, pe o perioadă de 3 ani de a ocupă funcții publice sau o funcție care implică exercițiul autorității de stat.
CITEŞTE ŞI: