Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 25 March 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEvenimentȘtiri

Formularul ANAF pe care trebuie să îl depună Uber, Bolt sau Black Cab, pentru a putea opera în București și în țară

39
Formularul ANAF
Operatorii de ride sharing trebuie să depună Formularul ANAF 397

Operatorii de platforme online de transport alternativ, cum sunt Uber, Bolt sau Black Cab, trebuie să depună lunar, din aprilie, formularul ANAF 397, „Declarație informativă privind activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto intermediate printr-o platformă digitală”, potrivit unui ordin al Agenției Naționale pentru Administrare Fiscală.

Formularul ANAF 397 conține informații despre activitatea firmelor care operează pe aceste aplicații, valoarea curselor și a încasărilor realizate de operatorul de transport alternativ, codul de înregistrare fiscală – operator de transport alternativ, data acceptării sau eliminării acestuia din platforma digitală.

De asemenea, cuprinde și date despre mașini (număr de înmatriculare, număr kilometri parcurși în curse etc) și șoferi (nume, prenume, CNP, data acceptării pe platforma digitală, sume încasate în numerar pentru cursele realizate). 

Pentru activitățile de transport alternativ cu autoturism și conducător auto, operatorii platformelor digitale au obligația transmiterii acestor informații lunar, până în ultima zi calendaristică a lunii următoare perioadei de raportare. 

CITEȘTE ȘI: Autostrada București | Unul dintre cei mai bogați primari din Ilfov nu este mulțumit cu despăgubiri de 300.000 de euro pentru familia sa. Gheorghe Pistol (PNL) dă în judecată Ministerul Transporturilor

De ce a fost introdus formularul ANAF

Formularul ANAF se depune în format electronic sub forma unui fișier PDF, cu fișier xml atașat, semnat electronic. 

„Pentru depunerea declarației, plătitorul trebuie să dețină un certificat calificat, eliberat în condițiile Legii nr. 214/2024 privind utilizarea semnăturii electronice, a mărcii temporale și prestarea serviciilor de încredere bazate pe acestea”, conform Ordinului. 

Motivul introducerii acestui formular ține, potrivit ANAF, de o serie de riscuri asociate activității de transport alternativ cu autoturism şi conducător auto intermediată printr-o platformă digitală, cum ar fi:

  • nedeclararea veniturilor;
  • subdeclararea muncii; angajații operatorilor de transport sunt declarați cu 2 ore de muncă, în realitate aceștia lucrând peste 8 ore pe zi raportat la numărul de kilometri parcurși
  • avantaje concurențiale incorecte.

ANAF a identificat trei entități care concură la realizarea acestei activități de transport alternativ: operatorul platformei digitale, care este persoana juridică pe numele căruia se emite avizul tehnic pentru platforma digitală prin intermediul căreia se efectuează transportul alternativ; operatorul de transport alternativ care este persoana fizică autorizată, întreprinderea individuală, întreprinderea familială sau persoana juridică deținătoare a autoturismului cu care se efectuează transportul alternativ; conducătorul auto, care este titularul sau angajatul unui operator de transport alternativ.

„Există 56.095 conducători auto care nu figurează ca salariați (conform D112), respectiv există o diferență între numărul de conducători auto declarați de operatorii de transport persoane în regim de ride sharing ca fiind angajați ai acestora pentru realizarea activităților de transport persoane prin intermediul platformelor digitale UBER B.V. – Filiala București SRL, Bolt Services Ro SRL și BlackCab Systems SRL (80.735 conducători auto) și numărul mediu de salariați aferent celor 9.257 societăți, conform D112 (24.640 salariați).

Rezultă faptul că, în domeniul transportului alternativ de persoane, se identifică un risc sistemic, care necesită o intervenție rapidă, concentrată și durabilă în vederea creșterii gradului de conformare la declararea creanțelor fiscale și prevenirii, descoperirii și combaterii ferme a faptelor care au ca efect frauda și evaziunea fiscală”, se subliniază în Referatul de aprobare”, a motiv Agenția Națională de Administrare Fiscală de ce a introdus forumularul ANAF 397.

CITEȘTE ȘI: Mai tare decât Iohannis | Președintele ICR a călătorit de 60 de ori în doar 2 ani. A făcut și câte 4 deplasări pe lună, pe banii instituției

scris de

Redacția Buletin de București

Buletin de București există din vara anului 2019.