ISU Ilfov a publicat, astăzi, lista cu firmele private care sunt acreditate să presteze servicii de stingere a incendiilor și pompieri. Societatea Midan Fire Exit SRL, cea care avea, din 2019, contracte cu Institutul Matei Balș pentru servicii de pompieri, NU FIGUREAZĂ în această listă.
Buletin de București a publicat vineri, după tragedia de la Matei Balș o investigație în care a scos la lumină contractele, cel puțin ciudate, pe care spitalul le avea cu o firmă privată, pentru servicii de pompieri.
Conform OMAI-nr.-75-din-27.06.2019, pentru a putea desfășura astfel de activități, o firmă trebuie să satisfacă un set de criterii și să primească avizul Inspectoratului Județean pentru Situații de Urgență, pe raza căruia își desfășoară activitate. Avizul e necesar nu doar pentru funcționare, ci chiar de la înființare. De asemenea, există prevederi clare privind modul în care e organizată activitatea firmei.
Doar că firma Midan Fire Exit SRL a încheiat primul contract de servicii de pompieri, cu institutul Matei Balș, în 2019.
Conform informațiilor despre firmă, de pe pagina Ministerului de Finanțe, în 2019, firma avea ZERO ANGAJAȚI, deci nici vorbă de grupe de intervenție, dispecerat sau oameni în ture.
Firma Midan Fire Exit SRL, din Pantelimon, nu mai are niciun alt contract cu vreo instituție publică, încheiat prin SEAP. Cele 7 contracte încheiate cu Institutul Matei Balș i-au adus, însă, în 3 ani, 412.336 de lei.
An | Contracte | RON |
---|---|---|
2020 | 3 | 291,056 |
2019 | 3 | 92,720 |
2018 | 1 | 28,560 |
total | 7 | 412,336 |
Conform site-ului risco.ro, care calculează indicatorii de performanță ai firmelor pe baza informațiilor financiare publicate de Ministerul Finanțelor, firma ilfoveană a crescut în 3 ani ca în basme, cât alții în 7, cu 358%.
Conform informațiilor Buletin de București, DNA a cerut Curții de Conturi, raportul privind achizițiile făcute de Institutul Matei Balș, în 2020.
Vineri, 29 ianuarie, un incendiu izbucnit într-unul din saloanele din Pavilionul 5 a ucis 5 oameni, iar alți 100 de bolnavi de COVID, unii în stare gravă au fost evacuați. Cifra deceselor a ajuns între timp la 10.
Sursa FOTO Facebook Institutul Matei Balș