Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local
Thursday , 18 April 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Acasă Primărie Firma lui Bogdan Chirieac, DC News Media Group, contract de 2,5 milioane de lei pentru organizarea de evenimente, în plină pandemie
Primărie

Firma lui Bogdan Chirieac, DC News Media Group, contract de 2,5 milioane de lei pentru organizarea de evenimente, în plină pandemie

93

Un contract de peste jumătate de milion de euro pentru organizarea de evenimente a fost atribuit astăzi de Primăria Sectorului 4 în parteneriat cu Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4. Conform platformei de licitație publice SICAP, numărul de persoane care ar trebui să participe pentru fiecare eveniment este 150 de persoane. Nu se specifică în anunțul de atribuire când ar trebui să aibă loc întâlnirile și despre ce ar trebui să fie vorba. Patronul DC News, Bogdan Chirieac, a declarat pentru Buletin de București, că firma sa are notorietate.

Obiectivul general al acestei achiziţii constă în asigurarea condițiilor pentru organizarea de evenimente de lucru ale Sectorului 4 al Municipiului Bucureşti și  Direcția Generală de Impozite și Taxe Locale Sector 4, în scopul unei bune informări a publicului pentru promovarea evenimentelor şi proiectelor derulate precum și în scopul realizării schimbului de experiență cu alte autorități publice.” conform descrierii succinte SICAP

Dacă îți place ce facem și vrei să ne susții,
te rugăm să contribui la campania noastră de crowdfunding

Acordul cadru a fost atribuit astăzi, 1 aprilie, firmelor Agrafics Communication și DCNews Media Group și are un termen de executare de 24 de luni. Conform platformei SICAP, Agrafics primește 2.6 milioane de lei, iar DCNews 2.5 milioane de lei, ambele fără TVA inclus. În același timp, pe aceeași platformă, câteva rânduri mai sus, apare un singur ofertant câștigător: DCNews.

Agrafics Communication este deținută de Ștefănescu Daniela, cu 10% din acțiuni și de Ștefănescu Gabriel Marian, cu 90%. De-a lungul timpului firma a câștigat contracte publice de peste 55 milioane de lei cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Muncii și Justiției Sociale, Ministerul Finanțelor Publice, Ministerul Mediului, Ministerul Transporturilor, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Economiei și Ministerul Educației. Numele Ștefănescu Gabriel Marian apare în actele mai multor firme, printre care și Ars Advertising. În urmă cu 10 ani, firma Ars Advertising a fost protagonista unui scandal, după ce ministrul Mediului de atunci, Nicolae Nemirschi, a oferit companiei un contract de jumătate de milion de EURO prin atribuire directă. În urma unei investigații, Autoritatea Națională pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) a arătat că acest contract a fost primit ilegal.

DCNews Media Group a fost înființată anul trecut și are ca domeniu principal de activitate servicii de publicitate. Firma este condusă de Bogdan Chirieac, jurnalist trecut prin mai multe redacții din România, precum Adevărul și Gândul și, în prezent, DC News, și de Crișan Rudolf Andreescu, redactor la DC News. Pe lângă DC News, Chirieac și Crișan au în comun Press Media Electronic; în 2019 firma a primit un contract public de 175.340 RON de la Ministerul Fondurilor Europene. Conform unei investigații G4Media, Press Media Electronic SRL a încasat din subvenții publice PSD în 2018 aproximativ 1.2 milioane de lei. Asociat la Press Media Electronic este și Valentin Vîlcu, lector universitar la Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității București.

Contractul pentru servicii de organizare evenimente pentru Sectorul 4 a fost scos la licitație de două ori. Conform Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor, firma Tehno Art Solutions a făcut o contestație prin care a solicitat anularea rezultatului procedurii. Bogdan Chirieac care ne-a spus că DCNews Media Group a câștigat această licitație de ambele dăți. Deși pe platforma de licitații apare că au fost depuse oferte din partea a cinci companii, contactat de Buletin de București, Bogdan Chirieac ne-a comunicat, de două ori, că la licitație au participat 12 firme. Tot el ne-a spus că se vor organiza 24 de evenimente într-o perioadă de 24 de luni. În privința desemnării firmei sale, Bogdan Chiriac spune ceă este cunoscută pe piață și de aceea a fost preferată.

Am contactat un reprezentant al firmei Agrafics Communication, însă până la momentul publicării articolului nu am primit niciun răspuns. De asemenea, am încercat să luăm legătura cu primarul Sectorului 4 Daniel Băluță pentru a primi câteva clarificări în legătură cu acest acord-cadru. Nici el nu a dat nicio reacție.

Sursă foto: Facebook Primăria Sectorului 4

scris de
Bianca Albu

Reporter

%s cometariu