Opera comică „Ora Spaniolă” într-un act de Maurice Ravel, este prezentată în varianta de concert de Orchestra Filarmonicii George Enescu, sub bagheta dirijorului francez Maxime Pascal.
Concertele simfonice au loc în serile de 7 și 8 noiembrie, la Ateneul Român. Prețul unui bilet este cuprins între 145 și 166 lei, în funcție de loc.
În prima parte a spectacolelor, „spumoasa muzică” din „Ora Spaniolă” va fi adusă în Sala Mare a Ateneului de Orchestra Filarmonicii George Enescu și cinci soliști vocali de renume internațional:
- Damien Bigourdan (tenor)
- Theodore Browne (tenor)
- Martina Belli (mezzosoprană)
- Charles Rice (bariton)
- Barnaby Rea (bas)
Opera comică „Ora Spaniolă”, cu dirijorul Maxime Pascal
Opera comică „Ora Spaniolă”, de Maurice Ravel, zugrăvește „atelierul unui ceasornicar spaniol şi farsele ce au loc aici, într-o parodie cu tâlc, dar fără maliţiozitate”.
Totul se va desfășura sub bagheta dirijorului francez Maxime Pascal, care „s-a aflat la pupitrul mai multor orchestre de renume, precum cea a Operei din Paris, Orchestra de Cameră Mahler, Orchestra Yomiuri Nippon și Orchestra Filarmonicii din Tokio.
A dirijat Pelléas et Mélisande de Debussy la Opera din Malmö (2016) și a debutat cu mare succes la BBC Proms în 2019, cu L’enfance du Christ de Hector Berlioz. Este membru fondator și director artistic al grupului Le Balcon.
Directorul artistic al Festivalului Aix-en-Provence din Franța, Pierre Audi, îl descrie pe Maxime Pascal ca fiind “un artist fascinant, care înțelege timpurile în care trăim și rolul pe care teatralitatea îl are în revitalizarea operei”, transmit organizatorii.
În a doua parte a programului, va fi interpretată suita simfonică Şeherezada de compozitorul rus Nikolai Rimski-Korsakov.
Lucrarea evocă, potrivit compozitorului, „episoadele şi tablourile izolate, nelegate între ele, din O mie şi una de nopţi, împrăştiate prin toate cele patru părţi ale suitei: marea şi corabia lui Sindbad, povestirea fantastică a prinţului Kalender, prinţul şi prinţesa, sărbătoarea la Bagdad şi corabia care se sparge de stânca cu călăreţul de aramă, potrivit comunicatului remis redacției.
Biletele pot fi achiziționate aici.
CITEȘTE ȘI: UrbanEye Film Festival 2024: proiecții, dezbateri despre oraș, ateliere pentru copii