Sâmbătă, 7 iunie, nu va avea loc evenimentul „Străzi Deschise” pe Calea Victoriei, au transmis reprezentanții Primăriei Capitalei pentru Buletin de București. Decizia a fost luată pentru că sâmbătă de la ora 16:00, are loc Marșul Bucharest Pride, aflat la a 20-a ediție.
Decizia a mai fost luată pe 26 și 27 aprilie, pentru că a fost decretat doliu naţional, în contextul funeraliilor Papei Francisc.
Marșul Pride va avea loc sâmbătă, 7 iunie, de la ora 16:00, pe traseul tradițional Calea Victoriei – Parcul Izvor, între sediul Guvernului și Palatul Parlamentului.
Organizatorii estimează o participare mai numeroasă decât în 2024, când 27.000 de persoane au fost prezente.

Istoria marșului a început în 2005, sub denumirea de Marșul Diversității, ulterior GayFest, iar din 2014 a devenit oficial Bucharest PRIDE. În cei 20 de ani, traseul evenimentului a variat, iar din 2018 a fost stabilit pe Calea Victoriei.
Pe lângă marș, ediția din acest an cuprinde activități desfășurate în cadrul Pride Park 2025, în Parcul Izvor, în zilele de 6 și 7 iunie.
Programul include ateliere, cursuri, performance-uri artistice și concerte. Un alt eveniment marcant este Ceremonia de Binecuvântare pentru cupluri și familii LGBTQIA+, susținută de episcopa Diane Fisher, activistă pentru drepturile comunității din Europa de Est.
Tot în cadrul festivalului are loc și o întâlnire între părinți din România și Republica Moldova care își susțin copiii LGBTQIA+, eveniment menit să promoveze empatia și sprijinul familial.
Programul complet:
Joi, 5 iunie:
- Rope Performance – 18:00, CNDB
Vineri, 6 iunie:
- Pride Park – Ziua 1 – 10:00–22:00, Parcul Izvor
- Cină comunitară gay intergenerațională – 18:30, Muzeul Queer
- Balkanique Party – 22:00, J’ai Bistrot
- Manele with Pride – 22:00, Manasia Hub
Sâmbătă, 7 iunie:
- Pride Park – Ziua 2 – 10:00–22:00, Parcul Izvor
- Ceremonie de binecuvântare pentru cupluri – 11:00, Parcul Izvor
- Întâlnire între părinți – România & Moldova – 13:00, Casa ACCEPT
- Marșul Bucharest PRIDE 2025 – 16:00, Calea Victoriei – Parcul Izvor
- Bucharest PRIDE Afterparty – 22:00, Control Club
Duminică, 8 iunie:
- Atelier de compasiune LGBTQIA+ – 14:00, Grădina Mântuleasa
- La Femme Fatale Drag Show & Afterparty – 19:00, InFLUX
Miercuri, 11 iunie:
- PRIDE Talks – Discuție transgenerațională – 19:00, InFLUX
Sâmbătă, 14 iunie:
- Vogue Workshops cu Yanou – 18:00, InFLUX
- Genderblender – Alphabet Soup Party – 22:00, InFLUX
Duminică, 15 iunie:
- Seară de scurtmetraje queer – 20:00, Random House
- Casio – spectacol de teatru – 20:00, Point
Luni, 16 iunie:
- Poezie Queer w/ GenF – 19:00, Piua Studio