Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Știri

Exproprieri de aproape un milion de euro pentru viitoarea stație de metrou din Berceni, la șase luni după ce primarul Sectorului 4 a anunțat începerea lucrărilor

103

Terenul necesar viitoarei stații de metrou de pe M2 și a parcării aferente are o suprafață de 16.599 metri pătrați și urmează să fie expropriat pe banii Primăriei Capitalei. Proiectul de hotărâre este supus astăzi la vot după ce Consiliul Local al Sectorului 4 a aprobat solicitarea către CGMB abia la sfârșitul lunii martie, la aproape trei luni după ce primarul Daniel Băluță a inaugurat șantierul.

Proiectul care va fi astăzi supus votului consilierilor generali privind “Extinderea nodului intermodal Sos. Berceni – Stație metrou cu o parcare conectată la accesul E al proiectului, edificarea unei stații de metrou la nivel suprateran situată între stația de metrou Berceni și Șoseaua de Centură” presupune exproprierea a 16.599 metri pătrați din zona intersecției Șoselei Berceni cu Centura Capitalei.

Asta după ce primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a inaugurat șantierul noii stații de metrou pe 18 ianuarie iar Consiliul Local Sector 4 a aprobat solicitarea de expropriere către CGMB la sfârșitul lunii martie.

Terenul în suprafață de 16.599 metri pătrați este necesar dezvoltării parcării supraterane fără de care stația de metrou nu și-ar atinge scopul prevăzut de a colecta călători din extremitatea sudică a Capitalei. Ulterior exproprierii, terenul va fi trecut în proprietatea Primăriei Sector 4.

Potrivit proiectului de hotărâre, clădirea va avea un regim de înălțime P+E+Terasă circulabilă si va asigura 308 locuri de parcare din care 14 locuri vor fi rezervate persoanelor cu dizabilitati. Pe lângă aceastea, proiectul prevede și o parcare la sol cu 115 locuri la care se vor adăuga grupuri sanitare și spații comerciale.

Primăria Generală va plăti 864.841 euro pentru exproprierea terenului necesar, la un preț mediu de 52 de euro per metru pătrat, se mai arată în același document.

Licitaţia pentru noua staţie de metrou a fost lansată pe 2 octombrie 2019 iar contractul a fost semnat pe 15 aprilie 2020 cu asocierea Somet – TIAB – UTI – Construcții Erbașu pentru 157,64 milioane de lei. Lucrările ar trebui să fie gata în aprilie 2022.

FOTO: Proiect CGMB

scris de

Cătălin Doscaș

Lucrează în mass-media de la vârsta de 15 ani când a publicat primele articole în presa locală din Tecuci. Ulterior, a lucrat în redacţii de radio ca reporter, redactor şi prezentator (StudentFM, NaţionalFM, Radio Total, Smart FM) unde a acoperit domeniille politic, economic, social şi externe. Ulterior a fost editor-coordonator al postului Realitatea FM. Experienţa în jurnalismul on-line a dobândit-o la portalul B365.ro unde a fost editor. În 2012 s-a angajat în televiziune. La RealitateaTV a fost, pe rând, reporter la secţia Social, reporter special la emisiunea de reportaje şi anchete „Reporterii Realităţii” dar şi editor al jurnalelor de ştiri. Ulterior a făcut parte din secţia de Investigaţii de la Digi24 şi a lucrat la campania „România furată”. A revenit în presa scrisă în 2017 ca reporter special în cadrul unui proiect de repoziționare a tabloidului Libertatea în cotidian generalist. În prezent, are 37 de ani şi este reporter și redactor-șef Buletin de București.