Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.

BdB e un proiect marca Funky Citizens
Susține Buletin de București Susține

Cultură, Știri

Expoziția de 1 milion de euro, la Art Safari, cu ocazia Nopții Muzeelor

Expoziția de 1 milion de euro, la Art Safari, cu ocazia Nopții Muzeelor
Expoziție de 1 milion de euro, la Art Safari, cu ocazia Nopții Muzeelor. FOTO: Art Safari

Art Safari prezintă Expoziția de 1 milion de euro, cu ocazia Nopții Muzeelor, în weekendul 17-18 mai. Vor fi expuse picturi de Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Alexandru Ciucurencu, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Dumitru Ghiață, Max Hermann Maxy, Emil Volkers, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu și Adrian Ghenie.

Picturile fac parte din colecții private și pot fi admirate doar până la data de 25 mai, la Palatul Dacia-România, din str. Lipscani nr. 18-20.

Totodată, Art Safari are un program special de vizitare și reduceri de 50% la bilete, exclusiv în acest weekend.

Sâmbătă, 17 mai, este deschis până la ora 00:00, iar duminică, 18 mai, programul de vizitare va fi cel normal, în intervalul 12:00-21:00.

CITEȘTE ȘI: Romanian Design Week 2025 începe de azi. 140 de evenimente, timp de o săptămână

Expoziția de 1 milion de euro

În top 3 cele mai valoroase lucrări expuse se regăsesc „Primăvara (Două muze)” de Ștefan Luchian, o capodoperă realizată sub influența stilistic-ornamentală a curentului Art Nouveau, urmată de „Fată în interior” de Nicolae Tonitza, operă cu o istorie zbuciumată, din colecția Zoia Ceaușescu – confiscată în decembrie 1989, preluată de Muzeul Național de Artă al României și ulterior restituită moștenitorilor familiei Zoiei Ceaușescu – actualmente aflată într-o colecție privată și „Nova” de Adrian Ghenie, artist cunoscut pentru recorduri semnificative, de milioane de euro, înregistrate în licitațiile internaționale.

Printre lucrările care pot fi văzute se numără și un nud de Theodor Pallady, din colecția bancherului Gheorghe Răut (1890-1982), cu care artistul român a împărțit la Paris, în 1924, imobilul de secol XVIII situat în Place Dauphine la numărul 12. La mansardă era atelierul pictorului Theodor Pallady, în timp ce restul clădirii îi servea drept locuință lui Gheorghe Răut, directorul filialei pariziene a băncii Marmorosch Blank și totodată un avid colecționar de artă.

CITEȘTE ȘI: VIDEO | Puls București. Pe cine vor bucureștenii în locul lui Nicușor Dan

Autor

  • Diana Matei

    Redactor Buletin de București și prezentator de știri radio. A intrat în presa vorbită în anul 2000. A trecut pe la microfonul știrilor Antena Bucureștilor, Național FM, Smart FM și Realitatea FM. Tot la microfon a stat și în culisele montajului de la știrile Digi24. De nouă ani scrie și prezintă știri la București FM. Acum trei ani a venit în presa scrisă, în redacția BdB. Născută la Brăila, consideră că Bucureștiul este casa ei și o casă trebuie îngrijită și aparată.

Etichete

Susține Buletin de București

Susține Buletin de București pentru investigații, reportaje și știri locale.

Susține BdB

Newsletter BdB

Bucureștiul, explicat pe înțelesul tău.

Cele mai importante știri, investigații și povești din oraș, alese de redacție și trimise direct la tine în inbox.