Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Saturday , 19 July 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Diverse

EUROPOL: Un polițist și familia sa, bolnavi COVID-19, sunt în stare gravă, după ce DSP București i-a ținut o săptămână acasă

160

Sindicatul Europol acuză DSP București de indiferență, incompetență și haos, după ce un polițist de la Transporturi a ajuns, cu toată familia, în stare gravă din cauza infecției cu COVID. După ce au așteptat două zile evaluarea clinică, bărbatul, soția și cei doi copii ai lor au fost trimiși acasă pe motiv că nu sunt locuri în spitale. După încă două zile, toți au ajuns direct la ATI în stare gravă.

Pe 27 iulie, Ciprian Buciuc, polițist în cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi București a fost confirmat pozitiv COVID, împreună cu soția și cei 2 copii în vârstă de 3 ani și, respectiv, 2 luni. DSP București le-a cerut să aștepte în izolare la domiciliu o ambulanță, care îi va duce la spital pentru evaluarea clinică. A venit abia după 48 de ore, deși toți patru aveau simptome.

“Ambulanța abia după două zile a venit, în data de 29.07.2020 transportându-i ulterior la Spitalul Victor Babeș din București, unde, după o evaluare sumară, au fost puși să semneze că se vor interna la domiciliu, pe motiv că nu mai sunt locuri disponibile, deși aceștia au insistat că starea lor de sănătate precară le-ar putea pune în pericol viața”, se arată în comunicatul EUROPOL

După încă o zi de chin acasă, polițistul a sunat din nou la DSP. A anunțat că sunt toți în stare gravă și că vor să meargă la spital. Ambulanța a ajuns după încă 24 de ore, și după ce cazul lor a devenit public.

“În acest moment, toți 4 sunt internați la Victor Babeș. Atăt polițistul, cât și soția sa sunt în stare gravă, intubați”, a declarat Cosmin Andreica, lider EUROPOL, pentru Buletin de București.

Ieri, în București, au fost înregistrate 223 de cazuri noi, cele mai multe de la începutul pandemiei.

Sursa foto: DSU

Autor

pe același subiect

Cod portocaliu de vijelie. A fost emis mesaj Ro-Alert. FOTO: adevarul.ro
ArticoleDiverse

Cod roșu de vijelie în București și Ilfov. A fost emis mesaj Ro-Alert

Este avertizare cod roșu de vijelie în București și Ilfov. Inspectoratul pentru...

METEO | Temperaturi în ușoară scădere, în prima parte a weekendului. De duminică, revine canicula. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseMain

METEO | Temperaturi în weekend în ușoară scădere. De duminică, revine canicula

Sunt anunțate temperaturi moderate în acest weekend. Meteorologii menționează că, de duminică,...

METEO | Încă un cod galben de caniculă, pentru Capitală. Temperaturile maxime urcă, din nou, până la 36 de grade. FOTO: Arhiva
ArticoleDiverseȘtiri

METEO | Încă un cod galben de caniculă, pentru Capitală. Temperaturile maxime urcă, din nou, până la 36 de grade

Capitala intră, din nou, sub cod galben de caniculă. Avertizarea este valabilă...