Elevii primesc și în anul școlar 2026-2027 bilete gratuite pe calea ferată, a anunțat CFR Călători într-un comunicat de presă. Operatorul de transport feroviar de stat a anunțat și cum pot fi obținute acestea.
Potrivit anunțului, elevii din învățământul preuniversitat acreditat beneficiază pe tot parcursul anului școlar de bilete de călătorie gratuite în trafic intern, la toate categoriile de trenuri (R, IR, IC). Prevederea se aplică doar la călătoriile la clasa a 2-a și include tariful de rezervare gratuit la trenurile cu regim de rezervare.
De asemenea, în baza aceluiași protocol stabilit de Ministerul Transporturilor și cel al Educației, elevii pot beneficia și de abonamente lunare gratuite, cu număr nelimitat de călătorii, la clasa a doua, indiferent de rangul trenului.
Cu toate acestea, pentru călătoria la clasa a 1-a, la vagoanele de dormit și cușetă, beneficiarii vor fi nevoiți să achite integral diferențele de preț și tariful de rezervare.
Pentru emiterea legitimațiilor de călătorie, elevii au nevoie de carnetul ori legitimația de elev vizată pentru anul școlar în curs, cu nume, prenume și CNP; sau de o adeverință emisă de unitatea de învățământ conform modelului H.G. nr. 810/2023. După 1 octombrie, emiterea se va face doar în baza carnetului de elev.
Cum poți obține bilete gratuite pe calea ferată
CFR Călători anunță și care sunt documentele de călătorie necesare la controlul din tren. Pentru verificarea legalităţii călătoriei, elevii trebuie să prezinte următoarele acte:
- biletul/abonamentul gratuit valabil (în original sau cod QR pentru cele digitale);
- un document de identitate (CI, pașaport, permis de ședere/conducere) sau, pentru cei sub 14 ani, certificatul de naștere (original/copie);
- în lipsa unui document de identitate, se poate prezenta carnetul/legitimația de elev (doar dacă include fotografia și CNP-ul).
Cei care sunt depistați fără documentele precizate vor fi considerați fără bilet, și vor fi taxați cu tarife superioare, specifice celor din tren, mai mari decât cele aplicate la casele de bilete.
Biletele de călătorie pot fi achiziționate atât de la casele de bilete, cât și de la agențiile de voiaj ale CFR Călători, transmite operatorul. La dispoziția acestora este și site-ul CFR Călători, dar și automatele de vânzare amplasate în principalele gări din țară.
Călătorii pot obține informații despre mersul trenurilor prin următoarele mijloace:
- la telefon 0219521 – INFO CFR (trafic intern).
- la numerele de telefon din stațiile CFR ce sunt publicate pe www.cfrcalatori.ro la secțiunea INFORMAȚII TELEFONICE – https://www.cfrcalatori.ro/informatii-telefonice/
- în aplicația TRENUL MEU (https://bilete.cfrcalatori.ro/ro-RO/Itineraries), se introduce numărul exact al trenului în căsuţa indicată şi click pe Informații tren. Se obțin informaţii în timp real despre opriri, întârzieri, minutele de staţionare în următoarea gară şi timpul estimat de sosire.
- pe site-ul companiei www.cfr.ro sunt funcționale și actualizate permanent camerele web din gările București Nord, Aeroport Henri Coandă, Timișoara, Craiova, Brașov, Iași, Cluj Napoca și Constanța care indică ora de sosire/de plecare a trenurilor.
- pe site-ul www.cfrcalatori.ro la Mers tren trafic intern.
- de la personalul din staţii.