Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din Sectorul 4 va funcționa parțial în construcții modulare, instalate în curtea unității de învățământ, scrie G4Media. Măsura vine ca urmare a stării de degradare a clădirii, a anunțat conducerea școlii, care a menționat și că e nevoie de intervenții ample de consolidare și renovare.
În paralel cu construcțiile provizorii, o parte dintre activități vor continua într-unul dintre corpurile actuale ale liceului, fără relocarea în alte spații.
Elevii de la Șincai vor învăța în containere modulare
Primarul Sectorului 4, Daniel Băluță, a declarat că montarea construcțiilor modulare va dura aproximativ 4-5 luni, conform sursei citate.
Între timp, Primăria, în calitate de administrator al clădirii, va continua demersurile pentru obținerea autorizației de consolidare necesare pentru clădirea de patrimoniu. Autorizația emisă anterior în 2020 a expirat și nu a fost reînnoită.
Fosta directoare a Colegiului, profesoara Silvia Mușătoiu, a criticat decizia de mutare înainte de obținerea autorizației de consolidare. Ea a acuzat o obediență a actualului Consiliu de Administrație față de primarul Băluță și a afirmat că relocarea ar trebui să aibă loc doar după obținerea actelor necesare.
„În momentul de față, pe hârtie, lucrările sunt posibile fără relocarea elevilor, ceea ce mă duce cu gândul că PS4 va solicita o autorizație de amenajări interioare și exterioare, care se obține mult mai ușor decât cea de consolidare și reabilitare pentru o clădire de patrimoniu”, a declarat Mușătoiu.
Publicația mai notează că Primăria Generală a confirmat că încă nu a fost depusă o cerere pentru emiterea autorizației.
Citește mai multe pe G4Media.ro
Nu este o premieră pentru Sectorul 4
Decizia de a instala construcții modulare în curtea Colegiului „Șincai” nu este o premieră pentru Sectorul 4.
Anii școlari anteriori a fost atipici și pentru elevii Colegiului de Arte „Dinu Lipatti” din Sectorul 4: toți cei aproximativ 780 de liceeni au fost relocați în containere modulare sau la circa 7 kilometri distanță, într-un spațiu al Liceului Teologic Adventist „Ștefan Demetrescu” de pe Bulevardul Metalurgiei.
Atunci, containerele au fost instalate pentru a permite desfășurarea orelor, în paralel cu lucrările de consolidare și reabilitare a clădirii principale, o soluție ce a generat nemulțumiri în rândul părinților, care au solicitat intervenția autorităților pentru a găsi alternative viabile și despre care Buletin de București a mai scris AICI.