În vremurile de tristă amintire, care ne mușcă frecvent de spate și de amintiri, pe 8 martie ni se băga pe gât mama. Da, da! Chiar așa! Pentru că femeia nu exista. Există doar mama eroină, cu cinci copii, pe care nu îi dorea dar trebuia să-i facă, să nu moară pe mesele unor medici de ocazie. Și mai era și Leana, “eroina” din fruntea țării, căreia îi aduceam omagii și flori și îi cântam ode în cele două ore de emisie la televizor. La școală ne fluturau cravatele de șoimi și pioneri și, cu piepturile tresăltând de mândrie, ne iubeam mamele mai mult decât în alte zile.
Vremurile alea au murit ca și multe dintre mamele de atunci și ni s-a explicat ce este de fapt cu această zi. Mai mult, mai marii, cocoțați în fruntea țării, ne-au stabilit și o zi specială pentru cea care ne ceartă cu zâmbetul pe buze: prima duminică din luna mai.
În continuare însă, astăzi vorbim despre mame: mamă în sus, mamă în jos, femeia mamă. Uităm însă, că multe femei nu sunt mame. Nu vor sau nu pot și sunt mai femei decât multe mame. Sunt femei frumoase și la suflet și la trup, pline de succes, femei în politică, în administrație, la chioșcul din colț sau cu mătura în mână, pe stradă. Și vă dau și un exemplu de femeie: Maia Sandu, cea care tine frâiele Republicii Moldova. Și surpriză, nu este mamă!
Sărbătorim femeia nu pentru că ne place nouă. O sărbătorim pentru realizările sociale, politice și economice dar și pentru a onora lupta împotriva discriminării și violenței, de care, din păcate, are parte în continuare. Pentru că, nu, îi aduce flori și pe urmă o luăm la palme. Fenomenul există și este văzut ca ceva normal, în multe straturi ale societății.
Gândiți-vă că ziua asta a fost sărbătorită prima dată în 1909, culmea, de socialiștii americani care au tratat cu seriozitate drepturile doamnelor de lângă ei. Era încă o lume a bărbaților! Nici rușii nu se lăsă mai prejos. Începând cu anul 1913, femeile din Rusia au sărbătorit ziua femeii în ultima duminică din februarie iar în 1917, doamnele sunt cele care declanșează o grevă și cer oprirea războiului. Doamnele sunt pe cai mari și la chinezi de prin ’22. Atât că Occidentul cam uită de ziua asta, după război dar ONU o bate în cuie în ’77.
Să revenim la oile noastre. Departe de a fi o feministă, în sensul de astăzi, haideți să le sărbătorim pe amândouă, diferit. Ce strică? Încă un prilej de petrecere, nu? Pentru mine femeia înseamnă limba ascuțită, creier aprig și cultură, coloana vertebrală, diplomație fără minciună, ascunzișuri și compromisuri, tocuri înalte, unghii făcute, indiferent de situație. Din păcate, femeile care devin mame pierd din aceste calități, zic eu, în detrimentul celor mici, care au nevoie de exemple. Și nu, pentru un băiat, mai ales, o femeie nu e ciufulită și mirosind a chiftele, seara, în pat.
„O, slăbiciune, numele tău e femeie”, zice poetul. Slăbiciunea cui? A lor? Sau a voastră, domnilor?
*Grafică realizată de generatorul DALL-E, un program de inteligență artificială care creează imagini din texte cu descrieri.
