Mitocanul de tramvai are potențial. De mic! Și, cum vă spuneam că mitocănia se dobândește, vorba mamei mele, D-l Goe n-a murit! D-l Goe e peste tot. E un fel de Nilă din Moromeții. Numai că la o vârstă fragedă.
Că merge cu trenul sau cu tramvaiul, același lucru! Este lăsat liber să-și dezvolte personalitatea, cum ne învață părinții moderni.
În tramvaiul 32, caleașca mea de prințesă, este în elementul lui. Scăpat din lesă de mai vârstnicii domni Goe, care între timp, au crescut.
De exemplu, mitocanului în devenire, nu i se spune că în tramvai nu mergem cu picioarele spânzurate pe scaune, ci cu ele în jos. Și nu neapărat pentru că ni s-ar vedeam chiloții, ci pentru că murdărim scaunele, și așa cu un aspect dubios.
Mai deunăzi, urcă în tramvai o mamă cu două tinere vlăstare. După aprecierea mea, 5 și 7‑8 ani.
Cei doi se așează pe scaunele rezervate… anumitor vârste. La un moment dat, hop! cu picioarele la gură! Din păcate, picioarele nu au rămas la locul lor, ci au tot lovit o doamnă, atârnată de bara din apropiere. Constant, preț de câteva hurducăieli ale tramvaiului.
Doamna încearcă să atragă atenția, respectuos, asupra situației. Mare greșeală!
“E, știți ceva? Sunt copii. Copiii nu pot fi ținuți în frâu. Ce să le faci”?
“Să-i educați să nu facă așa ceva. Pe scaune stăm cu hainele”, răspunde doamna.
„E, ce să-ți spun. De haine ai grija acum. Se vede ca n-ai copii, ca nu mai ziceai nimic ”.
Din păcate, un comentariu neinspirat pentru tânăra posesoare a două bucăți din specia D-l Goe.
“Ba am! Un copil, nu o maimuță! Un copil care stă cu picioarele la gură și se cățără doar la el acasă”, o fulgeră cu privirea doamnă.
“Păi ce, fă! Copiii mei e maimuțe? Tu nu te uiți la tine”?
Doamna era tare frumos îmbrăcată și elegantă. Deci, asemănarea cu o maimuță putea fi făcută doar la nivel de ADN ancestral:).
D-l Goe este prezent peste tot. E ăla de la bloc, care nu da bună ziua, e cel de la mare, care aruncă lopățele cu nisip pe turiști, e ăla care aruncă hârtii pe stradă, fără să i se atragă atenția.
D-l Goe e mitocanul de peste ani. Să-l lăsăm să-și dezvolte personalitatea, nu?
A, am uitat să vă spun! Doamna era… Nici nu mai contează. Un veșnic călător cu tramvaiul 32.
lasă un comentariu