Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
EditorialȘtiri

EDITORIAL | Jurnalul adultului miop din STB(I): mitocanul de tramvai

343

Împărtășeam, cu ceva timp în urmă, cu cititorii Buletin de București, aventura mersului cu trenul București-Mangalia. Tren populat cu tot felul de specimene: neamuri proaste, mitocani și frații scroafei care s-a suit în copac.
Nu e cazul să mergem cu trenul să-i întâlnim. Este de ajuns să mergi dimineața, la serviciu, cu tramvaiul. Eu merg. Cu 2 chiar. Merg cu tramvaiul 32 și apoi cu care se nimerește, o altă bucată de drum.
Tramvaiul 32, până în urmă cu câteva săptămâni, aproape că sărea de pe șine. Acum avem și noi tramvaie noi, de alea verzi.
Tramvaiele s-au schimbat însă în ele urcă aceeași oameni.
În primele ore ale dimineții poți scrie un roman. Lumea somnoroasă se chinuie să mijească ochii spre o nouă zi. Nu vrei să auzi nimic, ești cu gândurile tale și hop! sună un telefon, pe acorduri orientale. Ne așezam„confortabil” pe scaune, cei care am prins loc, și ascultam povestea.
Aflăm toată povestea familiei X: cine cu cine s-a însurat și măritat, cine pe cine a înșelat și de ce, ce procese sunt la tribunal și cine cu cine s-a bătut pe moșteniri. Totul într-o gramatică debilă, care suferă înfiorător.
Câțiva cetățeni somnoroși, și deja nervoși, atrag atenția specimenului că e prea dimineață pentru o sagă de familie. Și spusă, parcă, la un megafon.
E, mare greșeală!
„ Da ce, bă, e tramvaiul lu’…(mama călătorului revoltat, în varianta de tramvai).
O altă călătoare, la fel de somnoroasă și nervoasă, încearcă, și ea, varianta politicoasă:
„ Vă rugăm, să vă comportați civilizat și să nu mai vorbiți așa de tare”.
„Da ce, f…( femeie, varianta de tramvai), nu te-ai trezit? Vorbesc cum vreau”!

Mitocanul nostru nu s-a lăsat până nu și-a spus povestea, până la capăt. Probabail, până la capăt de linie. Eu am aflat următoarele: că și-a prins iubita cu un amic din piață, că i-a dat o mamă de bătaie românească și acum urmează să-i aplice corecția și individului care a atentat la Afrodita lui. Da, da! Chiar așa o cheamă pe victimă. A, și ce este mai important: e îndrăgostit lulea de mândră purtătoare a numelui de zeiță. Aici câțiva călători au izbucnit în râs.

Mitocanul de tramvai nu e numai cel care vorbește la telefon, foarte tare. Este și cel care vorbește tare, în general. I se pare că mașinăria asta, care merge pe sine, e un pic și casa lui unde face ce vrea, când vrea și cu cine vrea. Specia asta îi mai definește și pe cei care savurează o înghețată și aruncă ambalajul pe scaun. Și fac același lucru și cu o sticlă din plastic. Asta e o subspecie.

Mitocanul de tramvai nu e de ieri, de azi. Cred că se pregătea să atace de când nici măcar nu existau tramvaie in Bucureşti!

FOTO: Reclamatii STB

lasă un comentariu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

pe același subiect

Palatul Telefoanelor se redeschide. Investiția a costat peste 7 milioane de euro
ArticoleȘtiri

Palatul Telefoanelor se redeschide. Investiția a costat peste 7 milioane de euro

Palatul Telefoanelor, monument istoric de pe Calea Victoriei, devine parte din sediul...

Ambulanţă care transporta un deţinut, accident pe Regina Elisabeta. FOTO: Anna Laura, via Infotrafic
ArticoleEvenimentȘtiri

O ambulanţă care transporta un deţinut s-a ciocnit cu o maşină la intersecţia Regina Elisabeta – Brezoianu

O ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Dâmboviţa, care transporta un deţinut...

Rata șomajului scade nesemnificativ, în Capitală. FOTO: Arhiva
ArticoleȘtiri

AMOFM | Rata șomajului scade nesemnificativ, în Capitală

Agenția Națională de Ocuparea Forței de Muncă, filiala București, a dat ultimele...