Dar să nu ne pripim cu concluziile. Voluntariul n-a fost niciodată doar o simplă suburbie a Capitalei. Cine se uită atent vede că aici se trasează linii de forță invizibile, unde conexiunile sunt mai trainice decât bordurile proaspăt vopsite în alb și roșu. Și nu e vorba doar de infrastructură – deși, dacă te uiți la cum arată unele străzi, ai zice că dezvoltarea s-a făcut pe repede înainte, și doar în anumite zone unde locuiește cine trebuie.
Deunăzi, m-a rutat Waze-ul prin viscerele Voluntariului. Am nimerit pe strada Elisabeta Lipă (fostă habar n-am), am coborât lăsând pe stânga stadionul „Anghel Iordănescu” și în primul giratoriu mi s-a aprins becul.
Ambii sunt generali ai statului român, în rezervă. Generalii Voluntariului.
Pe 1 decembrie 2004, Elisabeta Lipă a fost înaintată la gradul de chestor de poliție. În Ministerul de Interne este echivalent cu cel de general, fiind prima femeie din România care a obținut acest grad.
Cu 10 ani înainte, în 1994, Anghel Iordănescu a fost și el avansat la gradul de general în Ministerul Apărării. A fost trecut în rezervă în iulie 1998.
Astfel, la atâta pasiune pentru campioni în viață în orășelul Voluntari, cum rămâne cu „campionii” sistemului, care n-au făcut sport de performanță și nu au adus medalii țării?
Așa ajungem cu gândul la rețeaua de tip militar care, iată, a fost recent destructurată de DIICOT. O grupare, la prima vedere hazlie și „nediagnostică”, dar de fapt o unealtă, al naibii de bună pentru cine știe cum să o folosească, cu ambiții transnaționale, cu apetit pentru influență și cu legături tulburi ce bat până la Răsărit.
Dar să revenim la Voluntari, unde sub același drapel cu Pandele, fie la cârma administrației din ce în ce mai opace, fie în zonele gri, defilează politca, afacerile și „serviciile” care se împletesc, în cele din urmă, într-un dans periculos pentru buzunarul cetățeanului.
Ministerul Gliei sau stat în stat?
Voluntariul lui Pandele nu e doar un oraș-satelit. E un experiment. O microstructură de putere unde, de-a lungul anilor, cadre cu trecut comun au găsit un adăpost sigur. De la un „SPP” privat, la compania de transport public, totul pare construit să funcționeze ca o rețea de siguranță pentru anumiți oameni.

Dacă ne uităm la rețeaua de rezerviști din jurul lui Călin Georgescu, și contextualizăm, vedem un tipar. Fostele cadre nu se pensionează, ele doar își schimbă uniforma.
Se inserează strategic, fie în administrație, fie în afaceri cu statul, fie – și aici devine interesant – în zone unde controlul informației devine esențial. În Voluntari există inclusiv o televiziune locală, un instrument de propagandă plătit din bani publici, unde, mai nou, subiecte de siguranță națională sunt abordate cu o îngăduință suspectă.

Pe ce gologani și pentru cine? Procurorii DIICOT pare că sunt abia la începutul poveștii, dar dacă urmezi firul banilor, se ajunge mereu în același loc: la structuri obscure, protejate și perpetuate de un sistem care nu se lasă ușor destructurat.
Generalii Voluntariului. Legătura cu Estul
Iar aici vine întrebarea grea. Cât din această rețea este doar un mecanism autohton de influență și cât este parte dintr-o schemă mai mare?
Legăturile cu Rusia invocate în ancheta DIICOT ridică semne de întrebare asupra unui model operațional care pare că merge dincolo de granițele României. Oameni cu trecut militar, lăsați la vatră fix la apogeul maturității profesionale, care și-au găsit refugiu în administrații locale și structuri private, dar care nu și-au pierdut apetitul pentru operațiuni discrete.
Când Băsescu s-a referit la Gabriela Firea cu sintagma „Mai bine ar sta în banca ei şi s-ar ocupa de ce se întâmplă pe moşia soţului ei unde este primar, că s-ar putea să nu-l găsească într-o zi acasă”, mulți au crezut că este doar un atac politic.
Pandele și ai lui nu sunt doar baroni locali cu ambiții de control, ci pioni într-o ecuație mai complexă. Și poate că Voluntariul nu e doar un simplu orășel, ci un exemplu de fortăreață discretă a unui sistem care abia acum începe să fie scuturat de procurori și de noua generație de ofițeri activi, care-i în prezent la butoanele statului, și care privește spre Vest.
A, și încă un lucru: însuși Florentin Pandele este ofițer în rezervă al Marinei Române. A și avut un doctorat în științe Militare la „Universitatea Națională de Apărare”, retras după o investigație a răposatei jurnaliste Iulia Marin.