Foto cover: Ioana Moldovan
Actualizare – miercuri, 21 decembrie:
Emilia Șercan anunță pe Facebook că încetează protestul în fața Parchetului, întrucât a primit, finalmente, răspuns la plângerea împotriva soluției de clasare a dosarului. După 26 de zile, cu 6 în plus față de termenul legal, Parchetul i-a respins plângerea. Șercan lasă de înțeles că judecata în acest caz a fost clar politică și că va merge și la CEDO dacă nici instanța nu îi va da dreptate.
Materialul original:
Te scoli dimineața, bei cafeaua, intri pe social media, dai de o amenințare cu moartea. Ce faci? Plângere la poliție, normal. Avem stat (de drept), îi plătim funcționarea prin taxe și impozite, știți povestea cu democrația. Povestea e frumoasă, dar realitatea e coșmar: unul dintre funcționarii statului, procuror, a spus că publicarea repetată a unor fotografii intime nu reprezintă deloc violare a vieții private. Pe acest motiv a decis clasarea celebrului dosar de kompromat la adresa Emiliei Șercan.
Dacă te doare mintea și sufletul când auzi de acest subiect, atunci felicitări, ești exact în punctul în care au vrut să te aducă: lehamite și emigrare în sine, în bula ta cu ai tăi. Să nu te mai implici, să nu te mai bagi, să te oprești din a citi acest editorial și de a te informa în general, să stai la locul tău și să accepți cum centimetru cu centimetru ți se încalcă din ce în ce mai multe drepturi fundamentale, din ce în ce mai mult.
Emilia Șercan devoalează cazuri scandaloase în care oameni împortanți din stat plagiază flagrant în lucrările de doctorat. Lista e lungă: a început cu Gabriel Oprea în 2015 (care i-a oferit funcții în UNPR Emiliei Șercan), la acea vreme premier interimar, vicepremier și ministru de interne, trece prin nume grele de miniștri, procurori, primari sau oameni ai serviciilor, precum Radu Stroe, Bogdan Licu, Onțanu, Tudose, generalul SRI Dumbravă, Robert Negoiță și se încheie cu Nicoale Ciucă, fost premier, actual al doilea om din stat ca Președinte al Senatului.
Ei știu că implicarea mișcă, totuși, lucruri, mai multe decât vedem cu ochiul liber. Exemplu stă ce-am văzut la micul flashmob de susținere pentru Emilia Șercan: jurnalista a fost invitată să intre în sediul Parchetului General. Nu vă imaginați că au vorbit despre subiectul protestului, nu. Înăuntru i s-au adus în vedere prevederi ale legii 60/1991, cea a adunărilor publice.
„Mi-au zis să respect legea și să notific primaria și să lăsăm libere căile de acces” – spune Emilia Șercan.
Chiar și așa, faptul că a fost chemată înăuntru (și că procurorul general a ieșit pe ușa din dos) reprezintă o mică victorie pentru ultimele două săptămâni, de când protestează singură în fața instituției care răspunde de procurorul care a tras concluzia că publicarea de poze intime nu reprezintă violare a vieții private.
Trăim vremuri ciudate, în care o jurnalistă e hăituită în văzul public, al nostru, al tuturor. Agresorul e cel care ar trebui să fie ocrotitor. Da, da, chiar de autoritățile statului român vorbim (și nu vorbim de-o primărie de comună, ci de ditamai șefii de Poliție!), care ar trebui să vegheze la binele public, nu să ocrotească răul privat. Care rău, care-i faza? E un serial care devine, pe măsură ce trec anii, din ce în ce mai sumbru, atât de distopic încât mă aștept să-l văd ecranizat de Netflix.
Să recapitulăm principalele episoade.
Într-o mică cură de dezintoxicare de social media, ratasem postarea jurnalistei în care ne anunța, la zece zile după ce l-a început, protestul ei solitar. Mona Dîrțu explică aici, mai clar, de ce protestează Șercan. Luni, 18 decembrie, aproape 70 de oameni, majoritatea jurnaliști din presa independentă, i-au făcut o surpriză Emiliei și au stat cu ea în fața Parchetului pentru a-și exprima solidaritatea cu cauza ei. Jurnalista s-a declarat „copleșită de emoție”.
„Plagiarism Hunter” este una dintre titulaturile cu care Emilia Șercan se auto-descrie pe profilul ei de Twitter (actualmente X). Munca ei de a dovedi impostura intelectuală i-a adus stima românilor care încă gândesc critic, dar și amenințări cu moartea plus căruțe de dejecții zilnice, în prime-time, la niște posturi TV care cică fac știri, practic scriu la comandă.
Era anul 2019 când niște maaaari bărbați, foști șefi ai Academiei de Poliție „Alexandru Ioan Cuza”, una dintre instituțiile vizate de corupția expusă de Șercan (plagiat = furt, kind reminder pentru falșii doctori), puneau un subaltern să ia cartele prepaid, să le bage în second hand și să amenințe un jurnalist cu moartea. Cât de lung e drumul de la amenințare până la faptă? Ce faci, vorba lui Alex Nedea, cu un jurnalist pe care nu-l poți compromite?
„Oprește-te, vrei să ajungi ca Elodia? O să îți tăiem mâinile și picioarele”.
Dacă vrei să ameninți un jurnalist cu moartea, scapi cu 3 ani cu suspendare, așa a decis instanța supremă a țării. O nimica toată după 3 ani de procese: justiția a bifat aparența că și-a făcut treaba, căci i-a condamnat pe cei doi bărbați, rector și prorector, pentru „instigare la șantaj”. Dar de ce oare Înalta Curte, unde s-a judecat apelul, a desființat obligativitatea plății de 80.000 lei Emiliei Șercan, sub formă de daune morale, așa cum o stabilise instanța de fond?
Astăzi, bărbații dovediți că au amenințat jurnalista se pot întoarce bine-mersi în „mediul academic” care i-a consacrat, căci le-a expirat și „interzicerea unor drepturi”. Practic, la o mică socoteală tip „cost-beneficiu” – un potențial răufăcător poate concluziona, pe bună dreptate, că rentează să orchestrezi ameninţări de nivel înalt și speță joasă, că nu pățești mare lucru. Bravo, bun mesaj au transmis judecătorii Înaltei Curți în 2019!
Apropo de mesaje, priviți ce mesaj primește Șercan în 19 ianuarie 2022 și gândiți-vă dacă are vreo legătură cu sentința Înaltei Curți din 2019, care poate c-a creat un precedent periculos:
„Noi știm să te facem să vorbești și vei spune numele celui care ți-a dat să faci acest lucru, indiferent din ce structuri face parte și indiferent ce funcție are, iar din acel moment zile bune pe pământ nu vei mai avea… îți vom trimite umbre la muncă, în casă, peste tot pe unde te miști și ai să simți prezența lor peste tot, inclusiv în intimitatea ta, dacă ai făcut la ordin această afirmație. Roagă-te la Dumnezeu să ai dreptate…!”
Era cât pe ce să se renunţe la urmărirea penală de către Parchetul Sector 4. Instanța a decis redeschiderea dosarului și i-a dat dreptate Emiliei Șercan care, pe bună dreptate, nu prea mai are încredere în procurori.
Până să vină sentința definitivă în dosarul amenințărilor cu moartea, Șercan s-a trezit, încă de la începutul lui 2022, într-o jenantă acțiune de kompromat. Jenantă pentru autorii ei, pentru că desigur că #vavedem și așteptăm să vă vadă și domnii procurori și judecători (curaj, știm că existați și nu sunteți toți de partea întunecată a forței!), dacă nu e deranjul prea mare.
Pe 16 februarie 2022, Șercan descoperă, după ce deja primise două mesaje de amenințare distincte, pentru care depusese plângere penală, că un individ îi trimite via Facebook niște poze personale, făcute în urmă cu mulți ani de logodnicul ei de la acea vreme. Ipostaze de viață cotidiană, inclusiv o fotografie cu Emilia Șercan îmbrăcată sumar, ieșind de la duș. Aceleași fotografii se regăseau deja pe diverse site-uri de adulți. Aceeași fotografie o are Șercan atârnată de gât atunci când protestează solitar în fața Parchetului. Sigur că îi mai atrag atenția angajații instituției că „nu se cade” să afișeze o astfel de poză. Și asta e și ideea – dacă până și angajații instituției, fără vreo miză în speță, conchid în câteva secunde că acea fotografie ține exclusiv de domeniul privat, de ce procurorul de caz nu a considerat același lucru?
Revenim în 2022, februarie: deja obișnuită să-și caute dreptatea, Șercan ia legătura cu subcomisara de poliție care gestiona precedentele două plângeri penale. Aici începe partea care pe mine m-a dat de tot peste cap. Șercan îi trimite angajatei din Ministerul Afacerilor Interne o captură de ecran cu mesajul primit pe Facebook Messenger. Aceeași captură se scurge suav, a doua zi, pe un site din Republica Moldova (și de acolo pe alte peste 70 de site-uri). De fapt se scurge după fix 40 de minute de la predarea ei către subcomisară, urmau să arate metadatele analizate ulterior.
Văzând lipsa de progres a cazului său pe ruta instituțională, Șercan decide să folosească presiunea publică pentru a determina autoritățile statului să constate că alte autorități ale statului (și nu crima organizată) au amenințat și denigrat cu bună știință un jurnalist pentru că acesta a publicat un adevăr incomod – că premierul Nicolae Ciucă a plagiat.
Pe 4 aprilie, Șercan expune public ce-a trăit de la începutul anului 2022, după 45 de zile de primit mult flit din partea autorităților (salutări domnilor Lucian Bode și Benone Matei, inspector general al Poliției Române, precum și angajaților care timp de trei săptămâni au refuzat să-i acorde un banal număr de înregistrare jurnalistei).
Cinci zile mai târziu, pe 9 aprilie, sub 100 de cetățeni scandalizați de subiect se strâng în fața Ministerului de Interne pentru a protesta. Eu, personal, îmi pierd cumpătul la acel eveniment și cad în capcana unui reporter RTV, care tot punea întrebări tendențioase, că doar nu degeaba cumpără partidele prețul tăcerii – vedeți ce embargo media există pe subiectul Șercan și din ce unghiuri este tratat atunci când este prezent la TV.
Toamna aceasta, dosarul de kompromat este clasat într-un mod ridicol, în pofida probelor substanțiale și a suspiciunilor de imixtiune în dosar. Se pare că poliția nu poate fi pedepsită atunci când se dovedește că greșește. Departe de noi să avem puterea să pedepsim poliția. Ce poți să faci tu, ca simplu cetățean, după ce-ai citit acest text? Poate că nu pare mare lucru, dar ajută să:
- urmărești în continuare cazul, dar nu cu „atenție și îngrijorare”, ci activ. Să te informezi corect și, foarte important, să combați dezinformarea pe subiect atunci când există.
- vorbești cu cei din jur, așa cum au vorbit și cei care au trimis mesajul abuzului instituțional mai departe, la organizații internaționale.
- să o urmărești pe Emilia Șercan și să răspunzi apelurilor sale, în rarele momente în care cere ajutorul, că nu mai poate singură.
