Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 13 April 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleEditorialMain

EDITORIAL | De ce retragerea Elenei Lasconi nu-l va ajuta pe Nicușor Dan. 4 probleme pentru primarul Capitalei

79
retragerea Elenei Lasconi
Retragerea Elenei Lasconi nu-l va ajuta pe Nicușor Dan

Nu cred că retragerea Elenei Lasconi îi va crește procentele lui Nicușor Dan. Primarul Capitalei nu este depășit de Ponta din cauza președintei USR.

Sunt patru motive pentru care politicianul stă, în viziunea mea, încă destul de jos în sondaje:

1. Nicușor Dan este apreciat, într-adevăr, de o mare parte din bucureșteni, dovadă voturile pe care le-a primit la alegerile locale, când a fost reales cu un scor mai mare decât în 2020 (deci cetățenii au considerat că a făcut o treabă bună și au încredere că va continua) și la referendum (când și mai mulți bucureșteni au fost de acord să-i ofere mai multă putere).

Dar nu a fost clar la început, când și-a anunțat candidatura, și cred că nici acum nu este dacă poate atrage suficient electorat din celelalte orașe ale României și din diaspora.

Traian Băsescu nu a avut reputație de bun primar al Capitalei, dar a câștigat pentru că a transmis românilor din toată țara că poate învinge uriașul sistemul corupt coordonat de Năstase.

Klaus Iohannis a fost apreciat și în afara Sibiului pentru ce a făcut în Sibiu. Faptul că a schimbat în bine orașul era cunoscut și apreciat dincolo de granițele acestuia.

Chiar și Elena Lasconi are o reputație bună ca primar la Câmpulung Muscel, a scos din amorțire un orașel mort din cauza corupției locale, primind și ea încrederea localnicilor, care i-au acordat un nou mandat.

În cazul lui Nicușor Dan, însă, părerile sunt mai degrabă împărțite dincolo de Capitală. Glumele despre Bucureștiul fără apă caldă au prins mai bine în restul țăriii decât faptele bune pe care primarul le-a făcut.

CITEȘTE ȘI: EDITORIAL | Și tu, Nicușor?

2. Nicușor Dan nu are un discurs menit să ofere suficientă speranță. Nu spun să fie energic, să facă giumbușlucuri sau să promisiuni fără acoperire, cum face penibulul de Ponta.

Nicușor Dan vizează un altfel de electorat, totuși. Dar ar putea să îl ia ca exemplu pe Ilie Bolojan, care are capacitatea de a da speranță că se poate face politică și altfel, deși vorbește calm și relativ tern.

Președintele interimar a reușit, cu stilul său mai degrabă funcționăresc. să stârnească mai mult entuziasm în două luni decât a făcut-o Nicușor Dan în cele patru care au trecut de când și-a anunțat candidatura.

Deocamdată, ce a rămas de la Nicușor Dan sunt gafele cu Iohannis și Predoiu. Mesajele lui nu penetrează – cel puțin așa cum percep eu, nu transmit ceva memorabil.

3. Împotriva primarului Capitalei există o campanie uriașă de minciuni și manipulare. Tik-tok-ul, care este în continuare principala platformă de propagandă politică, este plin cu minciuni și atacuri pe teme false la adresa lui Nicușor Dan.

Nicușor Dan se luptă, în acest moment, cu adversari puternici și fără scrupule: PSD, PNL, AUR, Ponta nu au rețineri să bage bani în propagandă anti primarul Capitalei.

Senatorul PSD Daniel Zamfir, de exemplu, are zilnic câte un video de atac la adresa lui Nicușor Dan.

Daniel Băluță, șeful din partea PSD a campaniei lui Crin Antonescu, a lăsat deoparte stilul său mai degrabă reținut, pentru a-l ataca suburban pe primarul general.

Capacitatea lui Nicușor Dan de a contracara aceste atacuri este limitată. Iar experiența Georgescu ne-a arătat cât de superficiali sunt utilizatorii Tik-tok și cât de ușir pot fi manipulați și păcăliți.

4. În fine, Nicușor Dan are și niște tinichele reale, pe care le trage după el și care-i ciobesc imaginea de candidat independent:

  • Matei Păun, de care nu s-a dezis și care are aceleași „bube” care au scandalizat când a fost vorba de oamenii lui Georgescu,
  • este susținut de PMP, un partid care are multe personaje controversate printre membri, precum Ștefan Florescu, considerat în trecut un „mafiot” al piețelor din Sectorul 6.
  • Povestea cu ofițerul SRI, relatată de Recoder a prins și, în ciuda unei reacții rapide a lui Nicușor Dan, a lăsat un semn de întrebare despre legăturile cu „sistemul”

Electoratul lui Nicușor Dan și al USR este mult mai „fițos”, mult mai atent la detalii și se îndepărtează mult mai ușor dacă nu-i place chiar și un detaliu.

Pe de altă parte, retragerea Elenei Lasconi este așteptată sau măcar dorită de multă lume, pentru că este clar că nu mai are nici o șansă să prindă turul al doilea. Acesta este singura certitudine din acest conflict din interiorul USR.

O parte din scăderea ei în preferințele românir a fost cauzată și de intrarea în cursă a lui Nicușor Dan. Din acest punct de vedere, frustrarea ei este umană și este de înțeles.

Să ajungi de la simplu jurnalist, în doar cinci ani, candidat în turul al doilea al prezidențialelor, cu 1,7 milioane de voturi și șanse reale să devii președintele României, este chiar o performanță.

Să pierzi șansa asta poate unică în viață din cauza unor circumstanțe care nu sunt în totalitate neclare – prin anularea abruptă a alegerilor prezidențiale – te poate zdruncina emoțional.

Dar la fel de adevărat este că principala vinovată pentru enorma scădere în sondaje, până la circa 4%, este chiar Elena Lasconi și echipei ei de campanie, care au avut o comunicare execrabilă.

Președinta USR trebuia să demonstreze că, din noiembrie 2024, când mulți români au votat-o mai degrabă util decât ca prima preferință, a evoluat, a învățat ce face un președinte, înțelege tot mai bine politica externă și ce se întâmplă în lume.

În schimb, Elena Lasconi ne-a transmis că știe să pună flori în grădină, să mănânce ciorbă „cu poporul” și să cânte, aptitudini pe care nu i le-a contestat nimeni, dar de care un președinte de țară nu are nevoie.

retragerea Elenei Lasconi
Retragerea Elenei Lasconi vine prea târziu

Retragerea ELenei Lasconi trebuia să fie un gest de onoare, care ar fi salvat și imaginea USR. Dar chiar și dacă se va întâmpla până pe 4 mai, când are loc primul tur al alegerilor prezidențiale, nu cred că îl va ajuta prea mult pe Nicușor Dan.

Singurul care-l poate crește în sondaje pe primarul Capitalei este doar el, nu puciurile din interiorul partidului pe care l-a fondat.

CITEȘTE ȘI: Afacerea Aquapark (II) | „Ape tulburi” la Complexul Acvatic Pantelimon: O firmă din spatele SRL-ului care a primit concesiunea a încasat peste 11 milioane de euro de la o companie controlată de Robert Negoiță

scris de

Răzvan Chiruță

Răzvan Chiruță este redactor-șef adjunct din iulie 2024. A fost redactor-șef al PRESShub între 2022 și iunie 2024. Anterior, a fost redactor-șef al Newsweek România, din 2018 până în 2021, și al cotidianului România liberă, între 2015 și 2017. Este absolvent de Jurnalism, în cadrul Universității „Al.I.Cuza” din Iași, și a urmat un master în Managementul instituțiilor mass-media (fără disertație) la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din cadrul Universității din București. Și-a început cariera la Opinia studențească, cunoscuta școală de presă din Iași. A lucrat în presa locală, apoi a devenit corespondent pentru Iași al cotidianului Evenimentul Zilei. Din 2004, a coordonat pentru șase luni secția de corespondenți a Evenimentului Zilei. A mai lucrat la săptămânalul Prezent și a colaborat cu revistele Dilema Veche și Suplimentul de Cultură. Este co-autor în volumele „Mass-media și democrația în România post-comunistă” (ed. a II-a), Ed. Institutul European, Iași, 2013, și „COVID - 19. Dimensiuni ale gestionarii pandemiei”, Editura Junimea, Iași, 2020.

pe același subiect

O nouă grădiniţă în Drumul Taberei. FOTO: ps6.ro
ArticoleEducațieMainPrimărie

Sector 6 | O nouă grădiniţă se va deschide în Drumul Taberei

O nouă grădiniţă urmează să fie deschisă în Sectorul 6, în cartierul...

Spectacolul Bazinul de Nord revine la ARCUB, pe 29 aprilie. FOTO: ARCUB
ArticoleCulturăȘtiri

Spectacolul Bazinul de Nord revine la ARCUB, pe 29 aprilie

Spectacolul contemporan Bazinul de Nord revine la ARCUB – Hanul Gabroveni, marți, 29 aprilie, cu o nouă...