De ani de zile, pe Bulevardul Pache Protopopescu, în buricul târgului bucureștean, un balcon stă să cadă pe locuitorii Capitalei care așteaptă troleul în stația Traian. Aproape în fiecare dimineață și seară trec pe lângă el. A devenit un fel de rutină. Înainte să mă așez la birou ocolesc balconul din stație bucuros ca nici azi nu mi-a căzut în cap. Astea sunt micile victorii ale bucureșteanului de rând, care fac diferența dintre viață și spitalizare (dacă ești norocos). În timp ce-l ocolesc, ceilalți colegi de trotuar par să nu aibă o problemă să treacă pe sub el, deși, din când în când, mai cade câte un strat de tencuială sau o cărămidă. Din păcate, nu este singurul. Ca el mai sunt mii de balcoane care „așteaptă” momentul potrivit să mai producă o tragedie demnă de știrile de la ora cinci. De multe ori simt că orașul ne atacă supărat pentru că am construit prea mult.
Blocul de pe Pache Protopopescu nr. 17 are un singur etaj și a rămas parcă blocat în timp. În loc de modernele termopane albe seci, sunt geamuri vechi, cu tâmplărie cu patină, în ton cu „vârsta” Cartierului Armenesc. Întocmai ca la o doamnă octogenară cochetă, clădirea îşi păstrează aerul elegant datorită elementelor spectaculoase de arhitectură. Dar, păstrând paralela, timpul şi-a făcut meandrele şi cu ea – tencuiala e căzută din loc în loc, iar la baza clădirii pete de graffiti îi ştirbesc din graţia de altădată.
De pericolul public îți dai seama când te uiți în sus și realizezi că Bucureștiul este orașul în care istoria îți poate sparge capul, la propriu. Balconul pare că face în fiecare zi eforturi să reziste agățat de exteriorul blocului uitat de proprietari şi de toate administrațiile care au păstorit Capitala în ultimii 30 de ani.
Poartă, însă, dovada că, la un moment dat, aici au locuit oameni: antena cu care cineva se uita probabil la un televizor cu imagine alb-negru și programe aprobate de partid.
Dar problema balcoanelor a fost la un moment dat sus pe agenda publică. Gabriela Firea premia acum câţiva ani, cu mândrie, „cele mai frumoase fațade ale Capitalei”. Asta se întâmpla în 2017, dar anii au trecut și bucureșteanul simplu a uitat modul prin care fosta administrație rezolva problemele. Când vine leopardul, vopsim gardul.
După alegerile din 2019, s-au luat totuşi mici măsuri pentru stoparea fenomenului clădirilor monument istoric în prag de prăbușire. Spre exemplu, în ultimii trei ani mai multe primării de sector au anunţat supraimpozitarea terenurilor și clădirile lăsate în paragină. Această mică soluție a administrațiilor bucureștene nu a rezolvat problema, dovadă fiind chiar „cazul Protopopescu”.
Ce se întâmplă cu clădirile din zonele istorice este un fenomen uriaș, iar noi am pierdut startul în cursa cu marele cutremur, despre care ştim că sigur va veni, dar nu ştim când. Parcă ne-am resemnat și tot ce putem face este să-l așteptăm cu clădiri pe jumătate căzute și însemnate cu plăcuțe pe care scrie „Atenție! Cade tencuiala”.
Pe multe ziduri din Capitală apare mesajul „privește cerul”, iar abia acum înțeleg că îndemnul este mai degrabă utilitar, nicidecum unul profund. Privește cerul, pietonule, să nu-ți cadă Bucureștiul în cap!
