În ultima săptămână am făcut cunoștință cu Tirana, capitala Albaniei, o rudă mult mai balcanică a Bucureștiul nostru. Orașul este înconjurat de munți și traversat de un râu care, deși este mai mic, depășește Dâmbovița la capitolele aspect, miros și curățenie. N-am apucat să iau la pas tot orașul, dar am umblat suficient încât să plec de acolo cu certitudinea că are mult mai mult spațiu verde decât Capitala noastră. Tirana începe abia acum să fie sufocată de piața imobiliară. Între blocurile vechi și gri apar clădiri înalte de sticlă, construite parcă peste noapte și fără să respecte vreo normă legală, mi-au povestit localnicii. Sună cunoscut, nu? Pe străzi, la putere sunt micile chioșcuri, ca pe vremea în care Traian Băsescu era primar al Bucureștiului, semn că Albania este și la această oră capturată complet de capitalismul sălbatic. Țara este condusă chiar de un fost primar al Tiranei, care din 2013 și până acum i-a făcut pe cetățeni să creadă că fără el, „tătucul nației“, nu sunt în siguranță. Între timp, turiștii și albanezii sunt învățați de mesaje luminoase să fie fericiți doar pentru că se află în Tirana.
Bucureștiul este despărțit de Tirana de 900 de km sau de o oră petrecută în zbor, într-un avion de linie. Bineînțeles, dacă luați exemplul președintelui Klaus Iohannis și închiriați un avion privat de lux ajungeți chiar mai repede. Acest tip de opulență s-ar potrivi în Tirana, unde pe străzi circulă ori mașini de zeci sau sute de mii de euro, ori vechituri care se află la câteva drumuri distanță de centrul de fier vechi, semn că discrepanța dintre clasele sociale este mult mai adâncă decât la noi.
Dacă totuși nu sunteți la nivelul președintelui și nu aveți bani de avioane private, trebuie să știți că de la aeroport mai aveți aproape o oră de mers până în centrul Tiranei. Eu am luat autobuzul, care costă patru euro, de trei ori mai scump decât un drum Otopeni-București cu trenul, iar condițiile nu se ridică la nivelul banilor plătiți.
Am ajuns în Capitala Albanei când soarele deja a apus în spatele munților care o înconjoară. Însă, piața din Centru strălucea datorită luminițelor unui mic târg amenajat cu ocazia zilelor Capitalei, care au loc chiar în acest week-end. Dimineața, mi-am dat seama că acea piață seamănă cu Piața Constituției, dar blocurile înalte de sticlă care inundă peisajul, o transformă încet dar sigur în „Piața Construcției“.
Am apreciat că multe străzi din Tirana au piste pentru biciclete pe care încap chiar două persoane în paralel, iar spre deosebire de București, pietonii nu ajung să încurce bicicliștii, ci merg civilizat pe trotuar. De asemenea, traficul nu pare o problemă care să-i facă pe albanezi să regrete că au ales să iasă cu mașina din casă, cum se întâmplă în fiecare dimineață cu șoferii bucureșteni care au treabă pe la Podul Grant.
Tirana este traversată de Râul Ishm, amenajat cu bun gust și bine îngrijit. Pe o parte și pe alta a acestuia sunt plantați zeci de copaci și un gazon tuns la milimetru de ADP-ul local. Mirosul, aspectul și modul în care sunt îngrijite și consolidate malurile ar putea fi oricând un exemplu pentru administrația bucureșteană.
Anumite părți ale orașului mi-au adus aminte de vechiul București, când Capitala era împânzită de chioșcuri mici și chicioase, care erau principala sursă din care bucureștenii se aprovizionau. Adică pe vremea când edil-șef peste București era nimeni altul decât fostul președinte Traian Băsescu. Până să ajungă șeful statului, Băsescu s-a luptat să distrugă micile afaceri ale românilor care au profitat de o perioadă în care normele de construcție erau doar o glumă bună spusă la șpriț. În Tirana chioșcurile sunt peste tot pe străzi, iar magazinele serioase sunt aruncate la marginea orașului.
Am asistat și la o conferință de presă susținută de actualul premier al Albaniei, Edi Rama, care a fost în 2000 primarul Tiranei. El a fost acuzat de o parte dintre locuitorii Capitalei că în mandatul lui s-a ocupat doar de lucrurile de suprafață, pe modelul din administrația Firea: dăm cu var fațada, dar cade tencuiala.
Premierul albanezilor mi-a adus aminte de Liviu Dragnea, doar că o variantă mai „îmbunătățită“. Vorbea bine engleză, era ironic și avea o aură de „tătuc“ venit să salveze poporul din mâinile străinilor. Într-o seară, am ieșit la un pahar de vorbă cu câțiva colegi jurnaliști. Am schimbat păreri despre Tirana și despre mâna de fier a premierului și am vrut să aflăm și cum îl văd locuitorii pe fostul primar.
Un coleg a întrebat-o pe chelnerița care ne servea ce părere are despre el. Ea, cu emoție, ne-a înșiruit doar cuvinte de laudă despre Edi Rama. Am întrebat-o ce părere are despre atitudinea lui. A stat puțin și pe urmă ne-a spus: „Fără el nu am fi în siguranță“. Chelnerița este studentă la științe politice.
La final, vreau doar să vă mai arăt o poză care o să-i facă invidioși pe primarii Băluță și Negoiță. Așa am aflat că nu neapărat pe malul Dâmboviței s-a inventat kitsch-ul urban. Ah, era să uit. Nici urmă de vreun palmier!
