Ministerul Afacerilor Interne organizează Ziua Porților Deschise pentru Copii, miercuri, între orele 08.30 – 13.30 la sediul instituției din Piața Revoluției.
“Copiii și adulții care îi însoțesc vor avea ocazia să viziteze clădirea Ministerului, inclusiv biroul ministrului, Sala de Marmură, Sala de Briefing, dar și balconul ministerului, reprezentativ pentru istoria recentă a României”, au transmis reprezentanții Ministerului de Interne printr-un comunicat de presă.
La sediul Ministerului Afacerilor Interne vor fi amenajate standuri expoziționale ale Poliției Române, Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră, Inspectoratului General pentru Imigrări, Inspectoratului General de Aviație și ale altor structuri ale MAI, unde vor fi prezentate materiale, echipamente, dar și autospeciale folosite în activitatea zilnică.
“Copiii vor vedea un elicopter al IGAV, laboratorul criminalistic al Poliției Române, motociclete și mașinile pompierilor, sistemele tehnice de supraveghere a frontierei. La standurile de prezentare vor fi expuse și uniforme de epocă și drapele de luptă, iar copiii vor primi specimene ale unor documente de călătorie și de identitate și vor putea participa la tombole cu premii specifice vârstei lor. La eveniment vor fi prezenți cai și câini care acordă sprijin efectivelor MAI în îndeplinirea misiunilor”, mai arată sursa citată
La toate acestea se adaugă demonstrațiile de dresaj canin, exercițiile de autoapărare, lecțiile de acordare a primului-ajutor medical, ateliere de alpinism și spectacole scurte de dans și muzică de către tineri artiști.
Persoanele cu vârsta de peste 14 ani vor putea intra în sediul Ministerului Afacerilor Interne doar pe baza cărții de identitate.
FOTO: Ministerul de Interne