Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Wednesday , 20 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
PrimărieȘtiri

După cozile de noapte, se suplimenează numărul de locuri în creșele și grădinițele de vară, din Sectorul 3

357

Numărul de locuri din creșe și grădinițe din Sectorul 3 va fi suplimentat, anunță autoritățile locale.  Sectorul 3 pune la dispoziție, în acest moment, un număr total de 2020 de locuri, cu 565 de locuri mai multe decât la începutul perioadei de înscrieri.

Ca urmare a demersului făcut pe lângă Inspectoratul Școlar al Municipiului București au fost aprobate locuri și la alte unități de învățământ care nu erau incluse în programul inițial și au fost suplimentate și locurile la unele dintre creșele și grădinițele la care se fac deja înscrieri.  

Lista de locuri disponibile, în iulie și august, pentru programul „Grădinița de vară” din Sectorul 3:

. Creșa Greierașul (arondată Grădiniței nr. 211) – nivel antepreșcolar – 270 de locuri;

. Grădinița nr. 196: nivel antepreșcolar – 127 de locuri, nivel preșcolar – 180 de locuri + 20 de locuri suplimentate;

. Grădinița nr. 255: nivel preșcolar – 308 locuri + 20 de locuri nivel antepreșcolar suplimentate;

. Școala Gimnazială nr. 88: nivel antepreșcolar – 135 de locuri, nivel preșcolar – 180 de locuri;

. Grădinița nr. 154 care va avea șase grupe pentru preșcolari (120 de locuri) + 45 de locuri nivel preșcolar suplimentate;

. Grădinița „Peștișorul de Aur” care va avea nouă grupe pentru antepreșcolari (135 de locuri);

 . Grădinița nr. 232 – 120 de locuri nivel preșcolar suplimentate;

. Creșa Cerceluș – 60 de locuri nivel antepreșcolar suplimentate;

. Grădinița nr. 191 –  120 de locuri nivel preșcolar suplimentate;

. Grădinița „Floare de colț” –  160 de locuri nivel preșcolar suplimentate doar pentru luna iulie.

Primăria Sectorului 3 anunță și regulile obligatorii de înscriere în cadrul programului „Grădinița de vară”:

  1. Copilul a frecventat o unitate de învățământ din Sectorul 3 în anul școlar 2022-2023;

2. Copilul provine dintr-o familie monoparentală, al cărui părinte are loc de muncă stabil și este necesară prezența zilnică (fizic/online) a acestuia la serviciu;

3. Copilul provine dintr-o familie în care ambii părinți au locuri de muncă stabile și este necesară prezența zilnică (fizic și/sau online) a acestora la serviciu.

Înscrierile se desfășoară începând de luni, 26 iunie, de la ora 9.00, în limita locurilor disponibile iar actele necesare sunt următoarele:

  • Cerere de înscriere semnată de ambii părinți;
  • Copie de pe certificatul de naștere al copilului;
  • Copie de pe cartea de identitate a ambilor părinți;
  • Adeverințe de salariat pentru ambii părinți (părinte – în cazul familiilor monoparentale);
  • Adeverință eliberată de unitatea din Sectorul 3 pe care o frecventează copilul în anul școlar 2022-2023;
  • Hotărâri judecătorești, definitive și irevocabile, care reglementează drepturile părinților și ale copilului, dacă este cazul (în copie)
  • Copie fișă medicală și documente medicale în cazul alergiilor alimentare.

Înscrierea se va face la sediul grădinițelor, prin depunerea dosarului. Admiterea se va face cu respectarea strictă a criteriilor și achitarea integral și în avans a contribuției de hrană, pe perioada solicitată.

Săptămâna aceasta, bucureștenii din Sectorul 3 au stat la cozi, noaptea, pentru a-și înscrie copiii la grădinițele de vară. Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță, spunea că vina nu este a Primăriei, ci a Inspectoratului Școlar, care duce lipsă de personal. Mai mult, edilul a dat vina pe sistemul de înscriere care nu permite depunerea dosarelor on-line. Robert Negoiță a anunțat o conferință de presă, pe acest subiect, luni 26 iunie.