Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Friday , 22 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
Primărie

Dumitru Prunariu, propus pentru titlul de Cetățean de Onoare al Capitalei

115

Consilieri generali vor decide, vineri, dacă Dumitru-Dorin Prunariu va fi primi titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului București, pentru recunoașterea activității lui de pionierat în domeniul cosmonauticii românești. Propunerea a venit de la „Asociația Cadrelor Militare Femei în Rezervă și Retragere SLT Ecaterina Teodoroiu“. 

Dumitru Prunariu este singurul român care a zburat în spațiul cosmic, unde a stat șapte zile, 20 de ore și 42 de minute. Zborul a avut loc la data de 14 mai 1981 în cadrul misiunii „SOIUZ 40“ din cadrul programului Spațial „Intercosmos“. La momentul zborului, Dumitru Prunariu a fost cel de-al 103-lea cosmonaut al lumii.

Cosmonautul Prunariu a fost decorat cu cele mai înalte ordine ale României pentru efectuarea zborului cu succes. Mai mult, a primit recunoaștrea mai multor asociații și societății internaționale de prestigiu din acest domeniu. În prezent este reprezentantul permanent al Asociației Exploratorilor Spațiului Cosmic șa sesiunile Comitetului ONU pentru Explorarea în Scopuri Pașnice a Spațiului Extraatmosferic. În cadrul aceluiași Comitet ONU, Prunariu reprezintă și Guvernul României.  

Acesta s-a născut pe pe 27 septembrie 1952 la Brașov, de profesie inginer aeronautic, însă a fost pe rand ofițer și inginer în cadrul Comandamentului Aviației Militare, șef al Aviației Civile Române, președinte al Agenției Spațiale Române, ambasador al României în Federația Rusă, președintele Consiliului de ne-militarizare a spațiului cosmic din cadrul ONU. În prezent are gradul de general locotenent în rezervă.

Sursă cover: Facebook, Dumitru-Dorin Prunariu

scris de

Florin Râșteiu

Jurnalist de investigație. Lucrează de peste 4 ani la Buletin de București, unde a publicat articole care scot la suprafață corupția din Capitală. Analizează baze de date zilnic și scoate povești din exceluri pline de cifre. Pune reflectorul pe adevăr cu fiecare ocazie.

pe același subiect

primarii de sector
ArticoleFeaturedPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (II)

Două zile ne mai despart de referendumul Bucureştiului. Duminică vom afla dacă...

Ce crede Ciprian Ciucu despre iniţiativa lui Nicuşor Dan. FOTO: Mălina Norocea, INQUAM
ArticoleMainPoliticPrimărie

Referendum Bucureşti | Ce cred primarii de sector despre iniţiativa lui Nicuşor Dan (I)

Referendumul bucureştenilor este iniţiativa lui Nicuşor Dan prin care vrea să încline...

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată
ArticolePrimărieȘtiri

Sector 4 | Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni va fi modificată

Semaforizarea unei intersecții importante din Berceni, cea dintre bulevardul Constantin Brâncoveanu –...