Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Sunday , 24 November 2024
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleMainTransport

Două trasee pentru linia de mare viteză București-Budapesta

192
Două trasee pentru linia de mare viteză București-Budapesta. Foto Club Feroviar
Două trasee pentru linia de mare viteză București-Budapesta. Foto Club Feroviar

Linia de mare viteză București-Budapesta ar putea circula pe unul dintre cele două trasee luate în calcul de Ministerul Transporturilor și prezentate într-un răspuns trimis deputatului PNL Radu Moisin, scrie Hotnews.

Proiectul pentru linia de mare viteză București-Budapesta a fost inițiat de fostul ministru al Transporturilor Ludovic Orban, în 2007, apoi abandonat. A fost redus în actualitate la întâlnirile premierului maghiar Viktor Orban cu premierii Nicolae Ciucă (2023) și Marcel Ciolacu (2024).

„Pentru realizarea concretă a liniei de mare viteză Budapesta-Bucureşti, în Programul Investiţional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport pentru perioada 2021-2030 este propusă realizarea unui Studiu de fezabilitate pentru construcția unei căi ferate de mare viteză pe axa est-vest care să se suprapună cât mai puţin cu investițiile feroviare realizate sau în curs de realizare”, arată Ministerul Transporturilor, într-un răspuns la solicitarea deputatului, citat de HotNews.

CITEȘTE ȘI: O țeavă de gaze a explodat pe Șoseaua Viilor. Incidentul a fost filmat

Cele două trasee pentru linia de mare viteză București-Budapesta

Linia de mare viteză București-Budapesta ar putea urma două posibile trasee:

  • Un aliniament sustenabil din punct de vedere economic și social pentru dezvoltarea unei căi ferate de mare viteză/viteza sporită poate fi: Bucureşti – Pitești – Curtea de Argeş – Sibiu – Mediaş – (Târgu Mures) – Cluj-Napoca – Zalău – Oradea – Episcopia Bihor.

    Lungimea acestui traseu ar fi de aproximativ 590 km şi ar urma să aibă un cost estimat de 25-30 milioane euro/km (ceea ce ar conduce la un cost estimat al investiției de aproximativ 17 miliarde de euro);

    • Un aliniament hibrid ce include secţiuni modernizate la nivelul 160 km/oră pentru o parte a traseului (traversări montane, culoare existente), respectiv aliniament nou cu viteză de peste 200 km/oră, în funcție de aspectele geografice şi cele de rentabilitate economică pe anumite porţiuni ale traseului.

    O astfel de abordare presupune valorificarea unor investiții deja realizate, în curs de realizate sau în faza de proiect de modernizare. Astfel, traversarea montană s-ar putea realiza pe un traseu comun cale ferată de mare viteză/cale ferată convențională.

    Continuarea în Hotnews.

    Mai mult partea ungară insistă

    Linia de mare viteză București-Budapesta a fost adusă în discuție public doar când în România a venit premierul maghiar Viktor Orban. La întâlnirea cu Marcel Ciolacu, din iulie, premierul român a promis că se va face.

    „Am convenit să începem studiile de fezabilitate privind realizarea unui proiect fanion la nivel bilateral – legătura feroviară de mare viteză Budapesta–București, un proiect strategic, de interes regional, cu impact la nivelul rețelelor feroviare din regiunea Europei Centrale”, declara Marcel Ciolacu.

    CITEȘTE ȘI: Planurile „în proces de actualizare” ale Ilfovului: Park&Ride și Bike&Ride, 26 de gări noi, noduri intermodale, proiecte de agrement și stații self-service pentru biciclete

      scris de

      Redacția Buletin de București

      Buletin de București există din vara anului 2019.

      pe același subiect

      ArticoleFeaturedPolitic

      Cum votezi la referendumul local când ai viză de flotant. Probleme la o secție din Sectorul 5

      Poți vota la referendumul local când ai viză de flotant, la secția...

      Maneaua lui Gheboasă pentru PNL trebuie scoasă de pe Youtube
      ArticoleEvenimentMain

      Maneaua lui Gheboasă pentru PNL trebuie scoasă de pe Youtube. Decizia BEC Sector 1

      Maneaua lui Gheboasă pentru PNL, a doua pe care un manelist controversat...

      Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate. FOTO: reteleelectrice.ro
      ArticoleDiverseȘtiri

      Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în zone din București, Ilfov și Giurgiu. Care sunt zonele afectate

      Rețele Electrice Muntenia întrerupe curentul electric în perioada 25 noiembrie – 1 decembrie,...