Două spectacole de teatru, de succes, vor avea reprezentații la începutul lunii mai. Pe scena Teatrului Național se vor juca „Regina mamă” si „Gaițele”, dar şi confesiunea unei femei moderne în „Fluturi, fluturi…”.
„Regina mamă” – PREMIERĂ 5 mai, ora 17:00 și 20:00 – București, TNB Sala „Ion Caramitru”
„Două personaje care, sub masca durității, ascund o vulnerabilitate incredibilă. O mamă și un fiu.
Oana Pellea și Marius Manole, într-un spectacol care explorează teme precum legăturile de familie,
dependența emoțională și manipularea”.

„Gaițele” 5 mai, ora 20:00 – București, TNB Sala Studio
În distribuție sunt Maia Morgenstern, Carmen Tănase, Virginia Rogin și Adriana Trandafir.
„Una dintre cele mai importante comedii din literatura dramatică românească, scrisă de Alexandru Kirițescu, aduce pe scenă o satiră acidă a micii burghezii interbelice. Spectacolul dezvăluie tensiunile, ipocrizia și superficialitatea unei familii din clasa de mijloc, dominate de intrigi mărunte și ambiții meschine”.

Biletele pentru cele două spectacole de teatru sunt disponibile pe https://proticket.ro.
Noaptea Muzeelor 2025 nu mai are loc. „Contextul actual ridică numeroase dificultăți”
Rețeaua Națională a Muzeelor din România (RNMR) a anunțat că nu va coordona organizarea celei de-a 21-a ediții a Nopții Muzeelor. Noaptea Muzeelor 2025 ar fi trebuit să aibă loc în data de 17 mai 2025.
„Decizia nu reprezintă un demers de protest față de autoritățile statului, deși contextul actual ridică numeroase dificultăți.
În pofida eforturilor depuse, lipsa resurselor financiare disponibile pentru majoritatea muzeelor din România, ca urmare a măsurilor de reducere a deficitului bugetar, a condus la imposibilitatea asigurării condițiilor necesare pentru desfășurarea evenimentului la nivel național”, a transmis organizația.
RNMR arată că în luarea acestei decizii a fost avută în vedere și stabilirea celui de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale în duminica imediat următoare datei programate pentru eveniment, iar o parte semnificativă a personalului muzeal este implicată în procesul electoral, în diferite secții de vot din țară.
CITEȘTE ȘI: Trei noi albume de artă, publicate de Art Safari
De ce nu va mai fi organizată Noaptea Muzeelor 2025
„În contextul actual, caracterizat de resurse financiare și umane limitate, organizarea unui eveniment de amploarea și relevanța Nopții Muzeelor nu mai poate fi susținută.
Totodată, Rețeaua Națională a Muzeelor din România se adresează Ministerului Culturii cu propunerea de a include Noaptea Muzeelor pe lista de proiecte strategice ale ministerului.
Instituțiile muzeale sau entitățile culturale care doresc să organizeze Noaptea Muzeelor 2025 pot face acest lucru, în mod independent. Aceste inițiative nu vor beneficia, însă, de coordonarea, promovarea sau reprezentarea oferite în cadrul edițiilor precedente”, a precizat Rețeaua Națională a Muzeelor din România.
CITEȘTE ȘI: Programul Palatului Bragadiru – Sala Teatrului Godot, în luna aprilie