Investigații, reportaje, interviuri, editoriale și știri de interes local.
Tuesday , 19 August 2025
BdB e un proiect marca Funky Citizens
ArticoleȘtiri

Două incendii în București: o persoană decedată și 13 evacuate

457
Două incendii în București: o persoană decedată și 13 evacuate. Foto: ISU-BIF
Două incendii în București: o persoană decedată și 13 evacuate. Foto: ISU-BIF

Două incendii în București, unul în Sectorul 5, în zona garnizoanei Sălaj, și al doilea în Popești Leordeni. Până în momentul de față, o persoană a decedat, iar alte 13 au fost evacuate.

Primul incendiu a avut loc la o hală de pe Șoseaua Olteniței din Popesti-Leordeni. Construcția, pe structura de metal cu suprafață de aproximativ 200 mp, a fost cuprinsă mai întâi de fum de la subsol.

Au fost alertate 8 autospeciale de stingere, o autospecială de intervenție și salvare de la înălțime, o autospecială de descarcerare, Detașamentul Special de Salvatori și o ambulanță SMURD.

Au fost evacuate 10 persoane, potrivit Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.

În interior se aflau depozitate produse cosmetice și elemente de mobilier.

CITEȘTE ȘI: Piedone a schimbat procedura de achiziții pentru școlile din Sectorul 5 printr-o manevră folosită la calamități. Miza modificării

Două incendii în București. Al doilea a avut loc la un cămin militar

În jurul orei 10.30, polițiști din cadrul Secției 18 Poliție au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că, la un imobil din Sectorul 5, se manifestă un incendiu.

Incendiul a avut loc la un cămin militar, deținut de Ministerul Apărării Naționale.

„La fața locului s-au deplasat polițiști din cadrul subunității, precum și mai multe autospeciale de pompieri, din cadrul ISU-BIF, care au constatat că aspectele sesizate se confirmă, la unul dintre etaje observându-se fum dens.

Imediat, echipaje de poliție din cadrul Secțiilor 17, 18 și 19 Poliție au acționat cu promptitudine, fiind stabilit un perimetru de siguranță în acest sens.

Întrucât prioritar era evacuarea persoanelor aflate în clădire, la acel moment, mai mulți polițiști au intervenit de urgență și au evacuat trei persoane, de la un etaj superior, 2 copii, în vârstă de 4, respectiv 8 ani, precum și o femeie, blocate în interiorul apartamentului.

Polițiștii au scos persoanele în siguranță, din imobil, fiind preluate de echipajele de prim-ajutor prezente la fața locului și transportate la două unități medicale, pentru îngrijiri de specialitate.

Totodată, în interiorul unui alt apartament a fost găsit și un bărbat, iar ulterior, cadrele medicale au constatat decesul acestuia. Era un angajat civil al MApN.

La acest moment, mai multe autospeciale ale pompierilor acționează în vederea lichidării incendiului, toate activitițile fiind în dinamică”, potrivit unui comunicat al ISU-BIF.

CITEȘTE ȘI: Parcul Grozăvești capătă contur: va avea inclusiv turn de belvedere. Când ar putea începe lucrările

Autor

  • Ana Anghel-Dimache

    Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

scris de

Ana Anghel-Dimache

Sunt studentă la jurnalism și m-am născut în București, oraș plin de povești care merită explorate. Îmi place să scriu despre subiecte politice, de mediu și legate de transportul din Capitală. Încerc să pictez o imagine cât mai sinceră a realității și susțin presa independentă pentru că este esențial să pot reda faptele în formele lor adevărate.

pe același subiect

Serie de proteste ale cadrelor didactice în București împotriva măsurilor impuse de guvernul Bolojan
ArticoleEducațieMain

Serie de proteste ale cadrelor didactice, în București, împotriva măsurilor și declarațiilor guvernului Bolojan

Trei mari federații sindicale din educație – Federația Sindicatelor Libere din Învățământ,...

Burse pentru elevii şi profesorii din Ilfov de până la 1.000 de lei. FOTO: Inquam Photos / Octav Ganea
ArticoleEducațieȘtiri

Burse pentru elevii şi profesorii din Ilfov de până la 1.000 de lei

Consiliul Județean Ilfov a anunțat un parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean pentru...

fără loc de parcare
ArticoleMainPrimărieTermoficare

Sector 2 | Ce soluții propune Primăria pentru cei care au rămas fără loc de parcare

Primăria Sectorului 2 va propune Primăriei Capitalei să renunțe la locurile de...